Lecturi la inceput de an

2017 a inceput relativ bine. Am avut ceva spor la citit, dar adevarul este ca mi-am impus sa fiu mai organizata. Am pina si o agenda in care trec titlurile si ce impresii mi-au lasat, fragmente favorite, idei care-mi plac….Sa facem o scurta recapitulare. „Privighetoarea” de Kristin Hannah a fost o carte despre care am tot auzit si pe care am primit-o de la o librarie online. Asa cum spuneam aici, prima parte a romanului a mers cam incet si nu intelegeam de unde atata succes. Recunosc ca partea a doua este mult mai antrenanta si mai emotionanta, plus ca povestea celor doua surori atat de diferite nu te poate lasa indiferent.

    • vegetarianaVegetariana„, scrisa de coreanca Han Kang, m-a uimit peste masura, dar nu neaparat în sensul plãcut al cuvântului. Povestea e cel putin ciudata, personajele idem, ceva sexualitate, arta si violenta intregesc tabloul unei familii si, mai ales, al unei femei cu o idee fixa: initial se trezeste aruncand toata carnea din frigider, apoi isi anunta sotul si parintii ca devine vegetariana convinsa si de aici, totul e cam prea complicat si ciudat pentru intelegerea mea. Daca autoarea a vrut sa socheze, e clar ca a reusit s-o faca. I-am dat trei stelute pe goodreads si n-as mai reciti-o. Pareri mai entuziasmate si mai elaborate gasiti aici, aici si aici.
    • la-marginea-liveziiCopacii nu îi răspundeau, nu îl înfruntau cu îndărătnicie, nici nu râdeau de el. Nu se aflau aici ca să-l chinuie; într-adevăr, nu se aflau deloc pentru el. Faptul că James ședea sub ei nu conta în nici un el, iar pentru asta bărbatul era profund recunoscător”.”

Nu mai citisem pina acum nimic scris de Tracy Chevalier, desi stiu ca e destul de prolifica si de citita. Primele capitole mi-au dat usoare batai de cap pina m-am obisnuit cu trecerea de perspectiva de la Sadie (*doamna G., mama a zece copii din care supravietuiesc doar cinci, femeie alcoolica, inraita pe viata si cu mare ciuda pe sotul ei) la James Goodenough (sotul lui Sadie, mare iubitor al naturii si al merilor in mod special). Conflictul mocnit intre cei doi parteneri are un final tragic si il determina pe Robert, cel mai mic dintre copiii lor, sa plece de-acasa. Destinul lui ilustreaza foarte bine ideea ca omul sfinteste locul si ca trebuie sa vedem binele din toate experientele din trecut. Pe Robert il va salva dragostea pentru copaci si, mai ales, dragostea pentru oameni, dorinta de a se rupe de trecutul violent al familiei si de  a fi independent.

    • monica-selesO carte scrisa cu multa sinceritate, total diferita ca stil si subiect decat cele de mai sus. Despre sportiva Monica Seles stiam ca a fost o mare tenismena si ca la un moment dat a fost victima unui fan de-al lui Steffi Graf. Din acel moment cariera ei a a avut perioade de pauza, urmata de urcari si coborari alternative in ierarhia tenisului mondial. Ce nu stiam e ca toata supararea si furia ei s-au transformat intr-o suita de accese alimentare, acumularea semnificativa de greutate si zile intregi de antrenamente chinuitoare pentru a reveni la forma fizica acceptabila. Marturisirile Monica Seles m-au tinut acolo, am apreciat sinceritatea cu care vorbeste despre slabiciunile ei, despre durerea si suferinta la moartea tatalui ei, si printre randuri, cat de puternica este de fapt. Faptul ca reuseste sa fie impacata cu ea insasi si sa se bucure de viata chiar daca tenisul nu mai este pe primul loc, aceasta este marea victorie a Monicai Seles.

Un fan dement m-a înjunghiat în spate, cu un cuțit, în timpul unui meci și, din acel moment, viața mea a luat o cu totul altă turnură. Deși rănile fizice s-au vindecat, am rămas cu niște sechele emoționale sinistre, care m-au aruncat într-un noiam de disperare și depresie din care nu mai reușeam să mă eliberez. M-am închis în mine și am deprins niște obiceiuri cu care mă sabotam singură. Am început, de exemplu, să mănânc. Mâncarea a devenit pentru mine o alinare și o otravă deopotrivă. Rațiunea îmi spunea că trebuia să-mi recapăt viața, dar simțirea nu-mi dădea voie să fac asta. Mă simțeam paralizată. Orice lucru pozitiv părea imposibil de pus în practică, astfel că am rămas blocată în același loc timp de zece ani, învârtindu-mă precum un hamster nevrotic într-o rotiță de obsesii și diete extreme, devastată de faptul că nu puteam fi persoana care fusesem odată. M-am aruncat cu capul înainte în ceea ce, în viziunea lui Einstein, ar fi definiția fidelă a nebuniei și mi-a luat infinit de mult timp să mă redresez.” (pag. 14)

ImagoAm trecut in alt registru, ceva mai complicat. In primul rand, nu eram familiarizata cu stilul acestei autoare. Apoi, nu am fost pregatita pentru complexitatea si rigurozitatea pe care o presupune in astfel de roman. Prima parte a cartii a mers relativ usor, apoi m-am impotmolit, am facut o pauza, am revenit, am recitit mult din urma si am terminat-o plina de entuziasm. „Imago” este o carte care necesita rabdare, atentie, grija pentru detalii si, nu in ultimul rând, dragostea pentru cuvinte si spirit: „Literatura e ceea ce are omenirea mai bun. Poezia e inima literaturii, concentreaza in ea ce e mai bun in lume si-n om. E singura hrana a sufletului. Depinde de voi daca ajungeti oameni sau ramaneti în stadiul animal.” – pag.39
In anii de dupa moartea lui Stalin, viata era foarte grea. Trei baieti, total diferiti ca personalitate si mediu social, devin prieteni si asa incearca sa reziste sistemului social opresiv din Rusia. Neincredere, tradari, teroare, saracie…iata o lume pe care Ludmila Ulitkaia o descrie incercand sa arate ambele fete ale monezii: binele si raul, ipocrizie si demnitate, caracter si dogme politice opresive. „Imago” este o carte complexa care nu menajeaza, care introduce cititorul cu brutalitate in regimul sovietic si-l sufoca cu aspectele sordide ale societatii si ale caracterului uman. In egala masura, „Imago” vorbeste despre salvare, despre prietenie si dragoste, despre rolul familiei în formarea tinerilor, despre pedagogi cu har, dedicati profesiei lor, despre adevar si despre iubirea pentru literatura, muzica si stiinte.

Oricare ar fi epoca, trebuia sa fugi din ea,  sa te desprinzi, sa n-o lasi sa te înghita.
-Literatura e sigurul lucru care ajut omul sa traiasca si-l face sa se împace cu timpul sãu, îi învãta Victor Iulievici pe elevi.
Toti se grãbeau sã-l aprobe.
Numai Sania era putin descumpãnit: cum rãmânea cu muzica?” – pag.73

Atat deocamdata. Am mai citit „Zilele regasirii mele” – Elena Ferrante (*frumoasa, dar nu se compara cu tetralogia napoletana) si „Salbaticie. . Pierduta si regasita pe Traseul de Creasta de pe Coasta Pacificului” – Cheryl Strayed, o surpriza foarte placuta, o carte pe care v-o recomand cu mare drag . Mai am foarte putin si termin „Casa de langa lac„- Kate Morton si apoi ma ateapta „Un motan pe nume Bob„- JamesBrown, „Parada de Paste” – Richard Yates si „O viata marunta” – Hanya Yanagihara.

„Cinci colturi” – Mario Vargas Llosa

Mi s-a parut interesant sa intitulez povestea aceasta Cinci colturi, de la numele unui cartier emblematic, intr-un fel, pentru Lima, pentru Peru si deopotriva pentru perioada in care se petrece actiunea romanului. Tema care impregneaza intreaga poveste este jurnalismul, mai ales jurnalismul senzationalist, dar si celalalt chip al lui: acela de instrument al eliberarii si de pavaza morala si civica a unei societati.” spune Mario Vargas Llosa despre ultima sa carte aparuta la Polirom, in traducerea lui Marin Malaicu-Hondrari. Un titlu care nu spune mare lucru la prima vedere, dar care pare extrem de potrivit dupa parcurgerea intregului roman. Personal, am vrut sa citesc aceasta carte pentru ca mi-a placut descrierea de pe siteul acestei librarii online si am intuit ca nu se va asemui cu nimic din ceea ce am citit pina acum.

Cel mai nou roman al lui Mario Vargas Llosa incepe cu o scena cel putin obraznica: doua prietene, femei maritate, familiste din lumea buna, ajung sa faca dragoste. Legatura lor va continua iar intalnirile clandestine sunt redate intr-un limbaj nerecomandat pudicilor. Pe fondul acestei legaturi primejdioase, se desfasoara actiunea propriu-zisa: sotul Marisei, Quique Crdenas Sommerville, un respectat om de afaceri, este santajat de Rolando Garro, directorul unei reviste de scandal, revista finanatata si condusa din umbra de „Doctor”. Lucrurile se complica, povestea ajunge in ziare,   Rolando va fi asasinat cu bestialitate, iar destinele tuturor celor implicati sunt influentate si iau o turnura neasteptata. Nu lipsesc nici amanuntele picante, scene de amor, perversitati, orgii, suspans, frica si teroare intr-o tara paralizata de nesiguranta si coruptie. Poate ca aceasta este reteta care tine cititorul incordat, in sensul ca nu se face prea mare distinctie intre victime si vinovati, toti au secrete, fiecare duce povara trecutului mai mult sau mai putin rusinos si incearca sa iasa basma curata. Fie ca provin din straturile de jos ale societatii peruane si incearca sa parvina, fie s-au nascut in randurile privilegiatilor, ale celor care traiesc fara de griji , toti sunt prinsi pe picior gresit in aceasta lume superficiala. Mariasa si Chabela au o aventura erotica condamnabila in ochii celorlalti; Quique e santajabil pentru ca participase si fusese filmat la o orgie pornografica; Rolando conduce o revista de scandal finantata pe ascuns de Doctor si moare tocmai pentru ca nu a ascultat ordinele acestuia; Luciano, avocat de profesie , cel mai bun prieten al lui Quiche, ii ia apararea acestuia desi stie sigur ca amicul lui a gresit; Bondoaca isi iubeste profesia pentru ca adora sa stie toate mizeriile si sa le faca publice; fiecare este corupt si coruptibil, toti par sa functioneze si sa adapteze  normelor nescrise dictaturii si vremurilor tulburi. Desi pare o poveste politista in care cititorul se lasa antrenat sa afle deznodamantul, Cinci colturi e mai mult de-atat, e o fresca vie a regimurilor conduse de lideri despotici, in care vulgaritatea, mizeria morala si desfraul se completeaza.

Placerea e viciul cel mai raspandit din cate exista. Banuiti ca stiti prea bine; suntem un popor de barfitori. Vrem sa aflam secretele oamenilor si, de preferat, pe cele din paturile lor. Cu alte cuvinte, cine cu cine si-o trage si cum si-o trage. ” – pag.77

Poate ca nu  e cea mai reusita carte a lui Mario Vargas Llosa (în mod cert mi-au placut mult mai mult  „Visul celtului” sau „Eroul discret„), dar am apreciat cum se face trecerea fireasca de la straturile inferioare ale societatii la cei bogati, alintati de soarta si plini de privilegii. In plus, faptul ca naratiunea se face la persoana I-a si din perspective diferite ofera o viziune complexa si uneori nesteptata a intrigii. Daca ceva m-a deranjat, nu a fost limbajul murdar sau pasajele erotice mult prea explicite, ci, mai ales, faptul ca nu am empatizat, nu m-am atasat de nici un personaj. Poate ca e mai bine asa, tinand cont de finalul deschis si oarecum incert.

Gasiti „Cinci colturi” la aceasta librarie online, categoria literatura universala. Transportul este gratuit.

„Privighetoarea” – Kristin Hannah

„…Datorita lor stiu acum ce conteaza cu adevarat: nu ceea ce am pierdut, ci amintirile. Caci ranile se vindeca. Iubirea dainuie.
Noi, oamenii, ramanem.” – pag.474

O carte pe care am asteptat-o foarte mult si despre care am crezut initial ca m-a dezamagit. Din fericire, a fost doar o impresie. Primele 200 de pagini sunt genul mai romance, ritmul e mai lent fara a fi neaparat greoi. Cumva am inteles alegerea autoarei, ea a preferat partea de inceput mai statica si partea de mijloc – final mult mai alerta, tocmai ca sa ne introduca inet-incet in lumea Privighetorii. Recunosc deschis ca am fost emotionata si ca am terminat romanul cu ochii in lacrimi. Exista pasaje care ating si sufletele cele mai reci, intamplari foarte dureroase si un final care nu presupune un happy end in sensul clasic al cuvantului.

” – Cine e Juliette Gervaise? întreabă Julien, și sunt ușor uimită să aud acel nume din gura lui.
Închid ochii, iar în bezna cu miros de mucegai și vieți apuse, mintea mea trasează o linie înapoi, peste ani și continente. Împotriva voinței mele – sau poate în acord cu ea, cine mai știe? -, îmi amintesc.”

privighetoareaToata actiunea este concentrata pe destinul a doua surori, Isabelle si Vianne Mauriac si felul cum au supravietuit si au luptat in timpul celul de-al doilea razboi imondial. Daca reactia Isabellei e mai transanta si foarte periculoasa, in deplin acord cu personalitatea si cu dorinta ei de a fi rebela si indrazneata (ea este privighetoarea, calauza care recupereaza aviatori englezi/americani de pe teritoriul Frantei si-i ajuta sa treaca Pirineii ca sa ajunga in Spania), Vianne rezista mai greu in timpul razboiului si face mai multe compromisuri pentru a supravietui in acele vremuri tulburi. Modul ei de a se adapta timpurilor e mai complicat si poate, de aceea, mai usor de admirat. Din femeia neajutorata care se gandea mereu cu tristete ca ramane singura sa creasca un copil mic pentru ca Antoine, sotul ei, pleaca la razboi, ea ajunge sa faca fata multor situatii groaznice si sa dovedeasca o tarie de caracter demna de laudat. Ea va ajunge mama pentru Ari, baietelul celei mai bune prietene evreice, va castiga respectul si increderea ofiterului german Beck, va rezista terorii si abuzurilor repetate ce au loc chiar in casa ei, si poate cel mai important, va salva viata a 19 copii evrei riscandu-si propria viata si siguranta caminului. Anii de razboi care aduc dupa sine foame, saracie, degradare morala si fizica, atrocitati si violente gratuite transforma in mod inevitabil personalitatea tuturor celor implicati si doar speranta ca se vor reintalni cu cei dragi ii mai tine in viata pe multi francezi. Sfarsitul razboiului le aduce pe cele doua surori impreuna si sentimentul ca legaturile de sange nu dispar, ramane doar dragostea si iertarea dupa nori mari negri de furtuna, frica si nesiguranta.

Cândva împărtășeam același optimism. Credeam că lumea e un loc sigur. Dar asta se întâmpla cu mult timp în urmă.

As dori sa precizez ca „Privighetoarea” nu este o carte destinata femeilor., ci este o carte despre femei puternice, despre toate acele eroine anonime care au actionat si si-au pus in pericol viata pentru a salva necunoscuti, copii sau cetateni evrei. Cred ca acesta este marele merit al acestei carti, faptul ca pune in evidenta oameni curajosi, rezistenta lor in fata dusmanului si devotamentul lor neconditionat. Neasteptata a fost si prezenta ofiterului Beck, un capitan nazist a carui bunatate si intelepciune nu tine cont de faptul ca el si Vianne faceau parte din tabere diferite. „Dacă am învățat  ceva în lunga mea viața, acel ceva este asta: în dragoste, aflăm  cine dorim să fim; în război , aflăm cine suntem, de fapt.

Cititi aceasta carte. Veti intelege de ce a fost vanduta in peste 2 milioane de exemplare si de ce atatia cititori au fost impresionati. In fond, e o poveste despre oameni, despre felul cum alegem sa ne purtam in vremuri de rastriste si cat suntem dispusi sa oferim.

Era prinsă acolo, la țară, fără prieteni și fără nimic de făcut.
Nu.
Trebuia să poată face ceva. Chiar acolo, chiar atunci.

Gasiti aceasta carte la libraria online, categoria literatura universala, la pret redus de 25%: de la 40 de lei la 29.92 lei.