„Parada de Paste” – Richard Yates

Prima întalnire cu acest autor m-a lasat cu un cumul de senzatii, de la placerea de a urmari firul actiunii si de a fi parte din viata celor doua protagoniste, Sarah si Emily, pina la sentimentul de furie si neputinta din ultimele pagini ale romanului. Am citit cu nerabdare aceasta carte, in parte si datorita faptului ca surorile Grimes sunt atat de diferite, iar felul in care fiecare dintre ele alege sa-si traiasca viata a fost  putin previzibil pentru mine.

Sora cea mare, Sarah e genul traditional, care se marita de tanara, face trei copii si este aparent fericita alaturi de sotul ei. Din pacate, adevarul este ca desi si-a asumat rolul de femeie simpla si supusa, de sotie care are grija de casa si de mama devotata, acest lucru a macinat-o si a impins-o intr-un cerc vicios, al batailor primite de sotul ei aratos si al bauturii. Declinul fizic si emotional urmata de moartea ei prematura nu poate fi impiedicat de sora ei mai mica, Emily. Desi legatura dintre cele doua surori este destul de puternica, desi tin una la alta si le uneste o copilarie alaturi de o mama iresponsabila si un tata mai mult absent, Emily va afla destul de tarziu cat de nefericita este Sarah. Prin contradictie, Emily se va bucura de tinerete, va merge la colegiu, va iubi multi barbati alegand sa nu se casatoreasca si sa fie nonconformista. „Parada de Paste” se cladeste in jurul vietii de zi cu zi a rebelei Emily, dorinta ei de a fi libera, de a face cariera si de a se rupe de mediul in care a crescut. Din pacate, dupa o tinerete zbuciumata, dupa toate incercarile de a-si gasi iubirea adevarata si de a dovedi ca este o femeie educata, puternica si fara prejudecati, Emily va ajunge la anii maturitatii traind singura si cu sentimentul ratarii. Concluzia de final si deznadejdea pe care o simte Emy m-au izbit drept ín moalele capului: „…Si stii ce e ciudat? Am aproape cincizeci de ani si n-am inteles niciodata nimic în toata viata mea.” – pag.238

Din acest punct de vedere, Richard Yates mi-a dat senzatia ca este un fin cunoscator al starilor prin care trece fiecare femeie si ca stie ce greu este sa-ti dovedesti calitatile  intr-o lume a barbatilor. De aici si pina la esec, nu este decat un pas. Emy este exemplul clasic al femeii destepte care ar fi putut avea o viata minunata, dar cumva se impotmoleste, face alegeri nepotrivite si ajunge sa fie trista si nesigura. Va las sa descoperiti ce inseamna „Parada de Paste” si sa va bucurati de acest roman scurt, compact, dar plin de emotii si de întrebari.

Anunțuri

„Un motan pe nume Bob” – James Bowen

O relatie de prietenie cel putin neobisnuita, dintre un barbat tanar, aflat intr-un moment dificil al vietii lui si un motan roscat, destept si carismatic pe nume Bob. Desi nu iubesc in mod deosebit pisicile (de fapt, nici n-am interactionat prea mult cu neamul pisicesc), cred in valoarea terapeutica a prezentei unui animal de companie în spatiul personal . „Un motan pe nume Bob” tocmai acest lucru subliniaza  si descrie intr-un limbaj simplu,accesibil felul cum Bob apare in viata lui James si-i da o a doua sansa la un trai normal.

James locuieste in Londra la limita de jos, cantatul pe strazile capitalei ii asigura minimul de bani pentru mancare, facturi si intretinerea apartamentului. In plus, se lupta cu dependenta de droguri si incerca sa nu le mai faca probleme parintilor. Dupa o adolescenta furtunoasa si lipsa unui camin stabil, James fuge de-acasa, cunoaste persoane dubioase si devine un muzician ratat. Cand l-a gasit pe Bob in scara blocului, James era un dependent de droguri in faza de recuperare si traia de pe-o zi pe alta.  Intalnirea cu Bob capata o semnificatie providentiala si e considerata o a doua sansa. Bob schimba totul, de la rutina de fiecare zi la modul de perceptie al realitatii. James intelege ca nu-i pasase de nimeni pana atunci, ca acum sanatatea si fericirea unei alte fiinte depind el in totalitate si ca asumarea acestei responsabilitati ii ofera o nebanuita satisfactie. Poate ca m-ar fi enervat atata contiinta si responabilitate asumata, daca n-ar fi fost felul cum este scrisa aceasta carte. Cuvintele curg lin, frazele se leaga, intamplarile sunt povestite cu ironie si autoironie. James realizeaza ce existenta egoista dusese, cat timp irosit, ce bine este sa-ti pese de altii si sa te astepte cineva acasa….Asa ca cititi aceasta carte. Nu vreau sa va dau mai multe indicii. Pot doar sa spun ca „Un motan pe nume Bob” a fost o surpriza placuta si ca am citit-o cu zambetul pe buze.

A street cat named Bob” este filmul realizat dupa aceasta carte.

Pe adevaratul Bob il gasiti aici.
P.S.: Mi s-a parut haios felul in care motanul s-a ales cu acest nume. Iubitorii serialului „Twin Peaks” sigur isi amintesc de pitorescul personaj Killer Bob, un soi de doctor Jekyll si domnul Hyde.

Lecturi la inceput de an

2017 a inceput relativ bine. Am avut ceva spor la citit, dar adevarul este ca mi-am impus sa fiu mai organizata. Am pina si o agenda in care trec titlurile si ce impresii mi-au lasat, fragmente favorite, idei care-mi plac….Sa facem o scurta recapitulare. „Privighetoarea” de Kristin Hannah a fost o carte despre care am tot auzit si pe care am primit-o de la o librarie online. Asa cum spuneam aici, prima parte a romanului a mers cam incet si nu intelegeam de unde atata succes. Recunosc ca partea a doua este mult mai antrenanta si mai emotionanta, plus ca povestea celor doua surori atat de diferite nu te poate lasa indiferent.

    • vegetarianaVegetariana„, scrisa de coreanca Han Kang, m-a uimit peste masura, dar nu neaparat în sensul plãcut al cuvântului. Povestea e cel putin ciudata, personajele idem, ceva sexualitate, arta si violenta intregesc tabloul unei familii si, mai ales, al unei femei cu o idee fixa: initial se trezeste aruncand toata carnea din frigider, apoi isi anunta sotul si parintii ca devine vegetariana convinsa si de aici, totul e cam prea complicat si ciudat pentru intelegerea mea. Daca autoarea a vrut sa socheze, e clar ca a reusit s-o faca. I-am dat trei stelute pe goodreads si n-as mai reciti-o. Pareri mai entuziasmate si mai elaborate gasiti aici, aici si aici.
    • la-marginea-liveziiCopacii nu îi răspundeau, nu îl înfruntau cu îndărătnicie, nici nu râdeau de el. Nu se aflau aici ca să-l chinuie; într-adevăr, nu se aflau deloc pentru el. Faptul că James ședea sub ei nu conta în nici un el, iar pentru asta bărbatul era profund recunoscător”.”

Nu mai citisem pina acum nimic scris de Tracy Chevalier, desi stiu ca e destul de prolifica si de citita. Primele capitole mi-au dat usoare batai de cap pina m-am obisnuit cu trecerea de perspectiva de la Sadie (*doamna G., mama a zece copii din care supravietuiesc doar cinci, femeie alcoolica, inraita pe viata si cu mare ciuda pe sotul ei) la James Goodenough (sotul lui Sadie, mare iubitor al naturii si al merilor in mod special). Conflictul mocnit intre cei doi parteneri are un final tragic si il determina pe Robert, cel mai mic dintre copiii lor, sa plece de-acasa. Destinul lui ilustreaza foarte bine ideea ca omul sfinteste locul si ca trebuie sa vedem binele din toate experientele din trecut. Pe Robert il va salva dragostea pentru copaci si, mai ales, dragostea pentru oameni, dorinta de a se rupe de trecutul violent al familiei si de  a fi independent.

    • monica-selesO carte scrisa cu multa sinceritate, total diferita ca stil si subiect decat cele de mai sus. Despre sportiva Monica Seles stiam ca a fost o mare tenismena si ca la un moment dat a fost victima unui fan de-al lui Steffi Graf. Din acel moment cariera ei a a avut perioade de pauza, urmata de urcari si coborari alternative in ierarhia tenisului mondial. Ce nu stiam e ca toata supararea si furia ei s-au transformat intr-o suita de accese alimentare, acumularea semnificativa de greutate si zile intregi de antrenamente chinuitoare pentru a reveni la forma fizica acceptabila. Marturisirile Monica Seles m-au tinut acolo, am apreciat sinceritatea cu care vorbeste despre slabiciunile ei, despre durerea si suferinta la moartea tatalui ei, si printre randuri, cat de puternica este de fapt. Faptul ca reuseste sa fie impacata cu ea insasi si sa se bucure de viata chiar daca tenisul nu mai este pe primul loc, aceasta este marea victorie a Monicai Seles.

Un fan dement m-a înjunghiat în spate, cu un cuțit, în timpul unui meci și, din acel moment, viața mea a luat o cu totul altă turnură. Deși rănile fizice s-au vindecat, am rămas cu niște sechele emoționale sinistre, care m-au aruncat într-un noiam de disperare și depresie din care nu mai reușeam să mă eliberez. M-am închis în mine și am deprins niște obiceiuri cu care mă sabotam singură. Am început, de exemplu, să mănânc. Mâncarea a devenit pentru mine o alinare și o otravă deopotrivă. Rațiunea îmi spunea că trebuia să-mi recapăt viața, dar simțirea nu-mi dădea voie să fac asta. Mă simțeam paralizată. Orice lucru pozitiv părea imposibil de pus în practică, astfel că am rămas blocată în același loc timp de zece ani, învârtindu-mă precum un hamster nevrotic într-o rotiță de obsesii și diete extreme, devastată de faptul că nu puteam fi persoana care fusesem odată. M-am aruncat cu capul înainte în ceea ce, în viziunea lui Einstein, ar fi definiția fidelă a nebuniei și mi-a luat infinit de mult timp să mă redresez.” (pag. 14)

ImagoAm trecut in alt registru, ceva mai complicat. In primul rand, nu eram familiarizata cu stilul acestei autoare. Apoi, nu am fost pregatita pentru complexitatea si rigurozitatea pe care o presupune in astfel de roman. Prima parte a cartii a mers relativ usor, apoi m-am impotmolit, am facut o pauza, am revenit, am recitit mult din urma si am terminat-o plina de entuziasm. „Imago” este o carte care necesita rabdare, atentie, grija pentru detalii si, nu in ultimul rând, dragostea pentru cuvinte si spirit: „Literatura e ceea ce are omenirea mai bun. Poezia e inima literaturii, concentreaza in ea ce e mai bun in lume si-n om. E singura hrana a sufletului. Depinde de voi daca ajungeti oameni sau ramaneti în stadiul animal.” – pag.39
In anii de dupa moartea lui Stalin, viata era foarte grea. Trei baieti, total diferiti ca personalitate si mediu social, devin prieteni si asa incearca sa reziste sistemului social opresiv din Rusia. Neincredere, tradari, teroare, saracie…iata o lume pe care Ludmila Ulitkaia o descrie incercand sa arate ambele fete ale monezii: binele si raul, ipocrizie si demnitate, caracter si dogme politice opresive. „Imago” este o carte complexa care nu menajeaza, care introduce cititorul cu brutalitate in regimul sovietic si-l sufoca cu aspectele sordide ale societatii si ale caracterului uman. In egala masura, „Imago” vorbeste despre salvare, despre prietenie si dragoste, despre rolul familiei în formarea tinerilor, despre pedagogi cu har, dedicati profesiei lor, despre adevar si despre iubirea pentru literatura, muzica si stiinte.

Oricare ar fi epoca, trebuia sa fugi din ea,  sa te desprinzi, sa n-o lasi sa te înghita.
-Literatura e sigurul lucru care ajut omul sa traiasca si-l face sa se împace cu timpul sãu, îi învãta Victor Iulievici pe elevi.
Toti se grãbeau sã-l aprobe.
Numai Sania era putin descumpãnit: cum rãmânea cu muzica?” – pag.73

Atat deocamdata. Am mai citit „Zilele regasirii mele” – Elena Ferrante (*frumoasa, dar nu se compara cu tetralogia napoletana) si „Salbaticie. . Pierduta si regasita pe Traseul de Creasta de pe Coasta Pacificului” – Cheryl Strayed, o surpriza foarte placuta, o carte pe care v-o recomand cu mare drag . Mai am foarte putin si termin „Casa de langa lac„- Kate Morton si apoi ma ateapta „Un motan pe nume Bob„- JamesBrown, „Parada de Paste” – Richard Yates si „O viata marunta” – Hanya Yanagihara.