„Regine din umbra. Amante si curtezane care au schimbat istoria” – Maria Pilar Queralt Del Hierro

„Este cunoscuta anecdota cu acel industrias catalan care dintr-o loja a teatrului barcelonez i-a aratat-o sotiei sale pe amanta rivalului sau in afaceri, o femeie celebra pentru frumusetea ei. Rspunsul sotiei este extraordinar:
– Nu e cine stie ce! Imi place mai mult „a noastra”! „

Desi titlul te duce usor cu gandul la tot ce tine de can-can, cartea de fata nu este numai atat. As putea spune ca autoarea s-a documentat serios si a expus fara sa intre in amanunte jenante episoade celebre bazate pe relatii extraconjugale. Suntem atrasi sa stim, sa judecam, sa analizam triunghiurile conjugale, mai ales cand este vorba de persoane importante, printese, regi si regine care au condus regate si au schimbat harta lumii. (*uneori, chiar datorita relatiilor si discutiilor din dormitor).

Dacă există căsătorie fără iubire, va exista și iubire fără căsătorie.” – spunea Benjamin Franklin iar istoria confirma aceasta maxima. Cartea bine documentata a  Mariei Pilar Queralt Del Hierro, aduce la suprafata povesti vechi, de la Curtea de Versailles sau din indepartata Brazilie, si incearca sa redea povesti de dragoste ramase celebre tocmai pentru ca ele nu erau sotii legitime.  Situatii care noua ni se par astazi inacceptabile din punct de vedere moral, erau candva absolut normale si incurajate chiar de parinti. Tolerate sau nu, iubite sau defaimate de familiile regale, femeile din umbra nu numai ca s-au iubit cu printi mostenitori sau chiar cu regi, dar au avut destula putere cat sa influenteze cursul istoriei. Femei ambitioase, deloc inocente, ele au avut sansa de a se afla la locul/momentul potrivit si au profitat de rangul, frumusetea sau inteligenta lor. Unele dintre ele au reusit sa mentina atentia vlastarelor regesti ani in sir, sa se imbogateasca, sa faca copii (*unii chiar au fost recunoscuti legal) si sa-si mentina pozitia la Curte timp indelungat (cazul vestitei Madame de Pompadour ). Altele au cunoscut gloria si prosperitatea, dar sfarsitul lor a fost groaznic (vestita Anne Boleyn, regina lui Henric al VIII-lea, a fost condamnata de catre acesta la moarte prin decapitare; Leonor de Guzmán, s-a iubit cu Alfonso al XI-lea, iar dupa moartea acestuia a fost torturata si apoi omorata). Un caz mai special, si mai actual as spune, este cel al Camillei Parker Bowles, actuala sotie a printului Charles, a caror poveste de dragoste a inceput cand acesta era casatorit cu printesa Diana. Divortul dintre Diana si Charles, urmata de moartea violenta a Dianei a fost urmat in mod absolut surprinzator de nunta Camilei cu Charles si implicit, schimbarea statutului Camillei din amanta urata de popor in sotia acceptata de familia regala si de intreaga natiune.

20 de femei, fiecare cu destinul ei. Amante, curtezane, fete provenite din familii instarite, fecioare frumoase sau macar carismatice, toate au ramas in istorie. Unii le-au considerat pacatoase declarate, altii le-au proclamat adevarate eroine. Sunt chiar pareri ca ele apelau la leacuri vrajitoresti pentru a fermeca sau a mentine flacara iubirii vie sau ca iubeau doar luxul, eticheta si rafinamentul. „Daca il faceau fericit pe monarh, faceau fericit regatul.” – pag. 86 Indiferent care a fost adevarul, lumea nu le-a uitat. Le-a urat, le-a copiat, le-a urat, le-a admirat. Mai putin se cunoaste suferinta lor sau daca au fost într-adevar fericite. Mi-ar fi placut sa se vorbeasca despre ele asa cum tarul Alexandru al II-lea scria despre Katia Dolgorukova: „Ea a preferat sa renunte la distractiile propriei varste si si-a dedicat viata ca sa ma iubeasca si sa aiba grija de mine, fara sa intervina in nici o chestiune. Katia traieste doar pentru mine si se ocupa de educatia copiilor nostri.” – pag.158

Cartea scriitoarei Maria Pilar Queralt Del Hierro face parte din categoria Carti de istorie si o gasiti la libraria online Libris. In plus,  puteti beneficia de pret redus (24,43 lei de la 34,9 lei) si de transport gratuit.

 

Un gând despre &8222;„Regine din umbra. Amante si curtezane care au schimbat istoria” – Maria Pilar Queralt Del Hierro&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s