„Fiica groparului” – Joyce Carol Oates

Fiica groparului” de Joyce Carol Oates a fost o adevarata surpriza. Am mai citit cate ceva scris de Carol Oates (aici, aici si aici), stiam ca abordeaza teme sociale si foloseste un limbaj onest-dur, dar tot m-a prins cumva nepregatita. Rebecca Schwart este fiica groparului, cea al carei destin si trairi sunt abordate cu franchete. Nasterea ei in conditii insalubre la bordul unui vas, copilaria bantuita de saracie, abuz si frica, moartea violenta a celor doi parinti cand ea avea 13 ani, sunt numai cateva repere care ii definesc caracterul si convingerea ca trebuie sa-si gaseasca drumul, siguranta financiara si confortul  emotional.

„Trebuie sa existe un motiv anume pentru care a supravietuit.”

Prima parte a vietii Rebeccai este coplesitoare. Venirea familiei Schwart in America si faptul ca Pa este angajat doar ca gropar in cimitirul orasului, salariul foarte mic si traiul in casa insalubra, au efecte devastatoare asupra fiecarui membru din familie. Tatal este morocanos, munceste mult, se apuca de baut, devine obsedat de ideea ca este urmarit si bataia de joc a celor din Milburn; mama se inchide in ea, comunica putin, nu poate invata engleza si se autoizoleaza, are perioade lungi de absenta si indiferenta; copiii sunt neglijati, mananca ce apuca, merg sporadic la scoala si sunt terorizati de prezenta tatalui abuziv si violent, de toanele si de ideea acestuia ca nu sunt acceptati de americanii get-beget. Rebecca povesteste cu franchete teroarea pe care i-o insufla Jacob, tatal ei, precum si nevoia de a-i fi pe plac, de a-i anticipa reactiile si de a nu sta in calea lui. O viata grea, sordida, fara nici un fel de viitor sau speranta, acesta parea sa fie destinul micutei Schwart. Citind primele capitole am fost subjugata felul in care este redata decaderea morala a lui Jacob, cel nevoit sa se multumeasca cu slujba de gropar-ingrijitor al cimitirului local, in conditiile in care el fusese profesor de matematica in Germania la un colegiu de baieti si era cunoscător al filosofiei lui Schopenhauer şi a marilor gânditori germani. Frustarile, saracia, izolarea, pierderea demnitatii il aduc in pragul depresiei, a declinului moral, si in final la comiterea unui act criminal. Rebecca creste auzind des „Tu eşti de-a lor, eşti născută aici, ţie n-au ce să-ţi facă”, si desi nu intelege in totalitate spusele tatalui ei, simte presiunea morala si vrea sa traiasca, sa se adapteze traiului in America. Ceea ce va si reusi dupa ani de lupta cu mostenirea genetica, cu tragedia mortii parintilor si cu imprejurarile nefavorabile. Filozofia ei de viata porneste tocmai de la temutul ei tata („In lumea animalelor, cei slabi sunt degraba inlaturati.”), evolueaza si devine strategie („Teama are miros. Un pradator il poate simti.„), ajungand la niste convingeri vechi de cand lumea dar incredibil de adevarate („Cum iti asterni, asa dormi.„) Rebecca, devenita ulterior Hazel Jones,  va merge tot inainte si va face totul pentru ca fiul ei sa ajunga un pianist celebru. Ea va fugi din calea asa-zisului sot, un interlop local brutal, isi va schimba identitatea, va fi chelnerita, menajera, vanzatoare, va gasi un tata vitreg bun pentru fiul ei si va depasi traumele copilariei. „Își salvase fiul şi se salvase pe sine. Avea să vadă că viaţa ei, deşi schilodită şi zdruncinată ca de fălcile unei bestii uriaşe, era binecuvântată.” Reusita ei e cu atat mai mare cu cat Rebecca=Hazel nu va uita niciodata moartea violenta a sotilor Schwart  si va depasi sentimentul ca ea insasi e copia fidela a tatalui ei (*fapt ce-i irita pe amandoi candva). Fata groparului, evreica exotica, fata care n-avea nici o sansa, este o invingatoare. Si cui nu-i plac invingatorii?

„Am avut mereu incredere in tine, Rebecca.
Ba nu. N-ati avut.
Te-am iubit mereu, Rebecca.
Ba nu. Nu cred asta.
Ne era greu sa vorbim. Nu aveam incredere in limba asta noua. Iar tatal tau, stii cum era Pa….
Stiu?
Pa te iubea, Rebecca. Spunea ca pe tine te iubeste cel mai tare, ca tu-i semeni cel mai mult.” – pag.594

 

5 gânduri despre &8222;„Fiica groparului” – Joyce Carol Oates&8221;

  1. Cărți și călătorii zice:

    Am și eu romanul ăsta de vreo doi ani, dar încă nu am ajuns să-l citesc. Tocmai de asta am citit recenzia ta pe sărite, nu cumva să afu prea multe despre subiect înainte să-l descopăr eu.🙂
    Bine că mi-au adus aminte de ea!😉

  2. Ema zice:

    N-am citit nimic de Joyce Carol Oates până acum, deși exact acest titlu îmi atrăsese atenția mai demult (părea să aibă o premisă interesantă). Presupun că îți place autoarea dacă ai citit deja patru cărți! Ei, acum am trecut și eu Fiica groparului în wishlist, m-ai convins să fac o încercare cu Oates – sper să fie pe gustul meu.🙂

    • Roberts zice:

      eu inclin sa cred ca Oates e genul care ori place mult ori nu-ti place deloc! la ea nu merge cu jumatati de masura, dovada e limbajul ei care nu merge la persoanele prea….delicate. sa vedem ce parere vei avea:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s