„Fiica norocului” – Isabel Allende

In anul 1832, Eliza aparea intr-o cutie de sapun de rufe la usa fratilor Sommers. Rose, cea cu inima franta in urma unei relatii de dragoste tumultuoase, decide ca e mana destinului si nu iroseaste sansa de a o creste pe Eliza ca si cum ar fi propriul ei copil. Peste numai 16 ani, inima Elizei e cucerita iremediabil de catre carismaticul si revolutionarul Joaquin Andieta, un baiat sarac crescut numai de mama lui. Departe de a fi alegerea cea mai buna si departe de ochii lumii, dragostea dintre cei doi tineri se desfasoara in secret si se termina cum nu se poate mai prost pentru Eliza: iubitul ei pleaca in California cu scopul de a se imbogati rapid, iar Eliza fuge de-acasa, se imbarca incognito pe un vas cu dorinta imensa de a-l gasi pe Joaquin si de a trai fericiti pana la adanci batranete.

Numai ca socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ. Eliza va avea parte de adevarate incercari, va renunta la ifose si la comfort, va cunoaste mexicani, indieni si alti hispanici atinsi de febra aurului din California. Poate ca ca cel mai important e faptul ca tanara se va descoperi pe sine si va realiza ca a pornit intr-o lunga calatorie pentru ca se indragostise de ideea de dragoste, fara nici o legatura cu realitatea. „Pur si simplu, ascultase de chemarea cea mai puternica si cea mai veche. Acum, nu numai ca obosise sa-l caute, de fapt prefera nici sa nu-l gaseasca.” – pag. 338 Poate ca anumiti cititori nu vor agrea ideea pe care Allende nu se sfieste s-o exprime clar si in mod repetat ( femeile nu sunt flori de sera destinate doar mariajului si reproducerii, ele sunt persoane puternice, inteligente, capabile sa se intretina singure si sa fie independente), dar in mod categoric vor fi cuceriti de povestea in sine, un amestec inteligent de aventura, dragoste si neprevazut. Prin Eliza, Allende darama toate prejudecatile despre sexul slab si aduce in prim-plan subiecte sensibile, gen nedreptatea sociala, mafia, saracia si prostitutia infantila. Este clar ca Eliza este fiica norocului, dar tot efortul si toata stradania ei n-ar fi fost posibile fara prezenta reconfortant-inteligenta a lui Tao Chi’en – un chinez tamaduitor, care va deveni prietenul/iubitul cel mai bun al Elizei. Povestea lor, a doua identitati contrastante, si felul cum se va desfasura lupta lui Tao Chi’en este continuata de Allende in „Portret in sepia” (o carte impresionanta, una din favoritele mele), asa ca  nu ocoliti „Fiica norocului„.

Anunțuri

Un gând despre &8222;„Fiica norocului” – Isabel Allende&8221;

  1. Cărți și călătorii zice:

    Mie mi-a plăcut tot ce am citit de Allende, este o povestitoare foarte bună și m-aș lăsa oricând cucerită de lumea ei magică și frumoasă, chiar dacă dură uneori. Necitite încă: Paula și Jocul lui Ripper.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s