Bookfest 2015 la mine acasa (I)

Luna mai a fost o luna ciudat de grea. Am citit mai putin ca de obicei pentru ca mare parte din energie a fost alocata romanului „Cartea neagra” de Orhan Pamuk – o carte grea, dificila, care mi-a solicitat atentia si nervii. Oricum, mai mult de 50 de pagini nu puteam sa citesc in decursul unei dupa-amieze. Seara am incercat lecturi ceva mai facile. In acest context am recitit „La rasarit de Eden” – John Steinbeck, o carte de care mi-era efectiv dor si de care m-am indragostit din nou. O saga americana, care se intinde pe mai multe decenii, o tema interesant abordata (Cain si Abel) si timshel – un cuvant magic, incarcat de semnificatie. V-o recomand din toata inima. Totusi, marele regret e ca nu am ajuns la Bookfest, au fost multe aparitii editoriale si semnificative reduceri de preturi.

zgomotul-lucrurilor-in-cadereZgomotul lucrurilor in cadere” a fost o reala surpriza placuta. In primul rand, nu am avut nus ce asteptari pentru ca nici macar nu auzisem de autor. In plus, pana acum nu s-a facut mare tam-tam la aparitia ei.  Autorul ei, Juan Gabriel Vásquez, este de origine columbiana si citindu-i cartea chiar aveam senzatia ca ma aflu in plina Bogota, in plin razboi dintre cartelurile de droguri ai autoritatea columbiana. Desi actiunea se intinde pe parcursul mai multor decenii, pot spune ca povestea decurge fluid iar trecerea dintre prezent si trecut nu este obositoare. Tanarul Antonio Yammara, locuitor al capitalei Bogota, licentiat in drept, se indragosteste de una dintre studentele lui, se casatoresc si fac un copil. Pana aici, nimic special. Viata lui Antonio o ia pe un fagas dramatic in momentul in care il cunoaste pe Ricardo Laverde intr-un local unde jucau biliard amandoi seara. Ricardo e o persoana insolita, trecutul lui e redat treptat-treptat cititorului prin prisma Elenei Fritts (fosta lui sotie, ajunsa in Columbia prin anii ’60 cu US Peace Corps) si a Mayei (fiica celor doi) din momentul in care Antonio simte nevoia de a sti cat mai multe despre Ricardo (impuscat pe strada, mort; in acelasi atentat, Antonio e ranit si el destul de grav).  E clar de ce Antonio pleaca si vrea sa afle de ce a fost omorat Ricardo, e si mai clar ca acest drum va duce la raspunsuri incomode si la secrete de familie care nu mai raman secrete. Ce m-a uimit a fost faptul ca trecutul lui Ricardo, greselile lui, filozofia gen :„o persoană este fericită până o dă în bară cumva şi nu mai este cale de întoarcere la ce a fost cândva” ii modifica modul de perceptie si de conexiune a lui Antonio cu familia si cu poporul lui. Nu l-am placut mereu pe Antonio, dar am citit povestea pe nerasuflate si i-am iertat inconsecventa pentru concluzia de la final. Cred ca si titlul intriga, in fond cine stie cum e zgomotul lucrurilor in cadere si cum poti descrie senzatia aceea care te cuprinde cand lucrurile iti scapa de sub control si primul gand e absorbit de panica interioara si de fuga din fata necunoscutului. Un roman in care cuvantul interiorizare pare sa acapareze totul, o atmosfera in care „“zgomotul lucrurilor în cădere, de la înălţime, un zgomot sacadat şi tocmai de aceea etern, un zgomot care nu mai încetează, care din acea seară continuă să răsune în mintea mea şi nu dă semne că ar vrea să dispară, un zgomot care va rămâne mereu suspendat în memoria mea, atârnând acolo ca un prosop în cui.” La aceasta librarie online gasiti cartea la pretul de aproximativ 30 de lei.

InteresantiiA urmat „Interesantii” – Meg Wolitzer, noua aparitie la editura Trei si despre care Diana a scris cu multa caldura si entuziasm. Desi recunosc ca are farmecul ei si ca autoarea a depus ceva efort si documentare ca sa transmita ceea ce a vrut, mie nu mi-a placut asa de mult. Initial, recunosc ca m-au derutat personajele, sase adolescenti a caror prima intalnire intr-o tabara de vara este momentul din care vietile lor se intrepatrund si se afecteaza reciproc. N-am agreat anumite aspecte care mi s-au parut exagerate (de pilda , Jonah – in copil talentat, crescut de o mama faimoasa din America si care nu-i spune nimic acesteia cand este drogat si abuzat de un amic de-al acesteia). Partea buna e ca Jules Jacobson e absolut minunata si plauzibila tocmai pentru ca e singura care se apropie de normalitate din tot grupul de interesanti.

legea-copiilorImi place McEwan, sunt atrasa de versatilitatea, umorul si satira cu care scrie. Nu i-am citit chiar toate cartile („Simbata” si „Solar” sunt la rand), dar „Legea copiilor” m-a dezamagit putin in sensul ca ultimele capitole mi-au lasat senzatia ca parca lipsea ceva fundamental, s-au terminat prea brusc framantarea si incertitudinile judecatoarei Fiona Maye. In plus, n-am inteles foarte bine ce-a gandit Adam, adolescentul de numai 17 ani care refuza o transfuzie de sange care i-ar putea salva viata si nici de ce intalnirea lui cu Fiona a avut un impact atat de mare asupra lui. In orice caz, a fost o lectura agreabila, antrenanta si care da de gandit.

Un fragment aici.

sticleteleCat am asteptat eu „Sticletele”! Ce bucurie cand la Bookfest s-a anuntat aparitia acestui roman de numai 1108 de pagini! Va spun drept, pentru mine a meritat asteptarea. M-am aventurat cu multa bucurie si entuziasm si efectiv am savurat tot ceea ce presupune „Sticlelete”: modul absolut incredibil in care moare mama lui Theo, incercarile acestuia de a face fata situatiei, traiul pe o perioada relativ scurta in căminul de pe Park Avenue, dragostea constanta si neimpartasita pentru Pippa, relatia defectuos-afectuoasa cu tatal lui si cu Xandra, prietena acestuia, prietenia cu Boris, baiatul mult prea rebel si mult prea neglijat al unui emigrant rus si, poate cel mai important, furtul unei celebre opere de arta (fapt care pe Theo il leaga in mod obsesiv de moartea mamei sale). Mi-a placut foarte mult legatura lui Theo cu bătrânul Hobbie, omul care ii va oferi un camin, o meserie si chiar echilibru emotional. Donna Tartt atinge si diseaca un subiect sensibil: drogurile, atat de nocive si de periculoase pentru toti, dar mai ales pentru copii si adolescenti, ajung sa fie in anumite cazuri (drame, tragedii, copii abuzati si/sau neglijati, saracie, lipsa educatiei) un substitut pentru linistea si supravietuirea de fiecare zi. Desi admit ca n-am savurat foarte tare dinamica dintre Theo cel suferind si Boris, baiatul puternic si vesnic descurcaret, felul cum se complica lucrurile si cum tabloul ajunge sa-i lege si sa le provoace tot felul de probleme, mi-a placut „Sticletele”, bogatia de cuvinte, vartejul de intamplari si senzatii care m-au buimacit si m-au lasat uneori fara aer si fara legatura cu realitatea. Stiu ca sunt voci care n-au agreat „Sticletele” atat de mult (cititi aici, pledoaria lui Razvan e convingatoare) si pot intelege de ce, dar inclin sa cred ca este vorba de mintea si inima fiecaruia. A mea e pe aceeasi lungime de unda cu Donna Tartt.

„...Lucrurile ar fi mers altfel dacă mama ar fi trăit. Aşa, a murit când eu eram copil; şi, deşi tot ceea ce mi s-a întâmplat de atunci încoace este exclusiv vina mea, de când am pierdut- o am încetat să mai disting vreun reper, vreo călăuză spre o destinaţie mai fericită, spre o viaţă mai puţin singuratică sau mai prietenoasă.
Moartea ei – linia despărţitoare: înainte şi după.

Deocandata atat. Imi doresc sa mai citesc „Constelatia fenomenelor vitale” – Anthony Marra, „Din inima Africii” – Karen Blixen, „Uriasul ingropat” – Kazuo Ishiguro, „Petru cel Mare. Viata si lumea lui” – Robert K. Massie, „Castelul de sticla” – Jeannette Walls, „Trilogia New York-ului” – Paul Auster si „Viata acestui baiat” – Tobias Wolff.

15 gânduri despre &8222;Bookfest 2015 la mine acasa (I)&8221;

  1. roșu vertical zice:

    Ce dor mi-e de La rasarit de Eden! Ar trebui s-o recitesc si eu, a fost una dintre preferatele adolescentei mele.

    Nu mai tin minte exact, dar Jonah nu cumva realizeaza mai tirziu ca a fost drogat de catre tipul ala? Ca atunci are logica de ce nu i-a spus maica-sii, care oricum era cam absenta. Eu am simpatizat foarte mult cu el ca personaj.

    • Roberts zice:

      pai da, el si-a dat seama ca fusese si drogat de prietenul ala al maicasii, dar nu i-a spus nimic, niciodata, nici macar cand ea il indeamna la un moment dat sa continue cu muzica. atunci ar fi fost un moment bun de spovedanie. sau macar prietenilor lui din grupul de interesanti. daca tot erau asa de buni prieteni si au tinut legatura atat de mult timp, poate ca o marturisire i-ar fi facut bine si i-ar fi schimbat optiunile….

  2. Poveştile Mele zice:

    Ce spor ai avut la lectură!
    Şi au am citit câte ceva, dar sigur nu aşa mult! (vreau nişte porţii suplimentare de timp, să pot să scriu despre tot şi să citesc!).
    Dintre tot ce ai menţionat aici, singura pe care am citit-o (şi recitit-o) a fost La răsărit de Eden. Dintre celelalte, cred că cel mai mult mă atrage „Sticletele”. Poate şi „Interesanţii”.
    Îmi place cartea care apare la „acum citesc” – am citit-o acum vreun an şi e interesantă!
    Spor la lectură în continuare!
    Ioana

    • Roberts zice:

      mie imi place John Irving, am citit cu placere „Hotel New Hampshire”, „Lumea vazuta de Garp” si „Pina te voi gasi”. am primit cu imprumut „Vaduca pentru an an” si sper ca nu ma va dezamagi. referitor la Bookfest, iti recomand ‘Sticletele”, desi stiu cateva persoane care au avut ceva comentarii negative vis-a-vis de dinamica actiunii si de numarul mare de pagini. chestiune de gusturi:) pe fb vad ca tu calatoresti mult, mergi in drumetii si normal ca ai timp de lectura mai putin decat mine. intr-un fel, te invidiez, tu duci o viata mai sanatoasa si te relaxezi mai mult. iti doresc o vara frumoasa si spor la lecturi si drumetii! sa na auzim cu bine!!!

  3. Ema Cojocaru zice:

    Iulia, mi se pare că ai citit foarte mult, având în vedere că Sticletele și Interesanții au o tonă de pagini! Nu știu cum ai reușit, dar felicitări!🙂
    Am început și eu Sticletele, deși am tot ezitat. Cum zice și Coffee, m-am gândit serios că mai bine citesc una dintre cărțile clasice (mari) pe care mi-am făcut un obicei (prost) să le ocolesc. Deocamdată îmi place, are un subiect interesant și se citește repede.
    Ha, am citit și Zgomotul lucrurilor în cădere, care mi-a plăcut, deși ceva mi-a displăcut și încerc să-mi dau seama ce anume (pe lângă faptul că Antonio mă enerva teribil în unele momente).

    • Roberts zice:

      si eu am aceeasi senzatie cu „Zgomotul lucrurilor in cadere”, ceva m-a deranjat desi nu mi-e clar ca nu stiu ce anume. cred ca Ricardo nu e bine conturat sau n-am inteles eu bine de ce s-a bagat in treaba cu drogurile, toata neclaritatea asta cred ca m-a iritat pe undeva…offf, mie mi-a placut „Sticletele”, nici n-am simtit ca are peste 1000 de pagini…as fi vrut sa nu se mai termine:)

  4. Bookish zice:

    „Zgomotul lucrurilor in cadere” mi-am luat-o şi eu de la târg tocmai pentru că mi se pare că i s-a făcut destul de multă publicitate şi pentru că sper să găsesc un autor columbian să îmi placă (având în vedere că Marquez nu e pe gustul meu). „Donna Tartt” o încep şi eu săptămâna asta.

  5. antoanetac zice:

    Oh, un adevarat campionat de citit a fost luna mai pentru tine, bravo, compenseaza din plin orice absenta de la Bookfest! Nici eu nu am ajuns, impotmolita fiind in renovarea apartamentului si curatenia de dupa, realizata in regie proprie chiar in luna cu targul de carte . La renovare am avut doi meseriasi si nevoie de multa rabdare sa suport praful care era peste tot, dar mai ales peste dragele mele carti din biblioteca, ufff😦. Dar a trecut si asta, m-am refacut in vacanta. Un sincer bravo pentru tenacitatea beletristica si schitarea rapida si precisa a esentei!

    • Roberts zice:

      macar ai terminat curatenia, noi in august pornim o operatiune de acest gen. ma gandesc cu groaza!!! incerc sa spun cat mai putine din actiunea cartii pentru ca am ajuns la concluzia ca nici mie nu mi-ar placea sa citesc rezumate pe blogguri:) te astept cu impreia despre Sticletele si despre Legea copiilor!

  6. antoanetac zice:

    „Sticletele” nu l-am citit dar am izbutit si eu sa termin o alta carte de peste 600 de pagini despre care am in pregatire un articol: „De neinvins” de Laura Hillenbrand. Ma straduiesc sa nu iasa un rezumat, cum bine zici tu (si asa este cel mai bine, sa nu strici surpriza altora). Iar Ian McEwan imi place mai mult cu romane de epoca decat cele cu actiuni contemporane. cel mai bun roman al lui ramana, pentru mine, „Ispasire”, restul parca nu i se leaga la fel …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s