„Cartea iluziilor” – Paul Auster

„Important nu e cum stii sa eviti necazul, ci cum reusesti sa te descurci cand dai de el.” – pag.44

Greu am gasit aceasta carte. Aveam si varianta in limba engleza, dar marturisesc cu sinceritate ca nu o stapanesc atat de bine si inca prefer sa citesc in limba materna. Revenind, stiti ca sunt fan Paul Auster. Mi-au placut toate cartile lui, cu un plus pentru „Palatul lunii” si „Leviatan„. Referitor la „Cartea iluziilor” (ce titlu!?) nu prea stiam la ce sa ma astept. Pe coperta spate se facea  precizarea ca in opinia scriitorului Peter Carey „….Cartea iluziilor este, cred, cel mai bun roman al lui Paul Auster”. Nu stiu daca e chiar asa, eu tot inclin mai mult spre cele mentionate mai sus. Sincer, finalul dramatic al romanului m-a cam tulburat, doua morti si o sinucidere nu aveau cum sa ma entuziasmeze. Prima parte a romanului am devorat-o, viata lui Hector Mann (adevarata sau nu) mi s-a parut incredibila, aflata la limita subtil de fina dintre realitate si fictiune. Ironic s-au nu, m-am trezit cautand pe google informatii deste H.M., daca a fost sau nu actor in filmele mute si cat de renumite au fost peliculele in care a jucat.

cartea-iluziilorRevenind, personajul principal, profesorul si traducatorul David Zimmer il descopera pe H.M. intr-o perioada tulbure din viata lui: sotia si cei copii mor intr-un accident de avion. David se trezeste intr-un cosmar, nu-si poate reveni, alcoolul pare singura solutie la un moment dat. Faptul ca-l remarca pe Hector intr-un film si ca prestatia acestuia ii provoaca primul hohot de ras dupa luni intregi de jale si doliu, il face sa porneasca intr-un fel de aventura insolita: cutreiera prin America cu dorinta de a vedea toate filmele in care a jucat Hector si apoi scrie si o carte despre acestea.

CARTEA IL1

”-M-ai cam zguduit , domnule. La început nu m-am împăcat deloc cu ce-ai făcut. Acum cred că mă bucur.
– N-am făcut nimic.
– Ai scris o carte. Am citit cartea aia iar și iar, și m-am întrebat iar și iar: de ce m-ai ales pe mine ? Care a fost scopul, Zimmer?
– M-ai făcut să râd. Asta a fost tot. Ai reușit să deschizi ceva în mine și după aceea ai devenit scuza pentru care am continuat să trăiesc.”

Despre viata personala a actorului si disparitia misterioasa a acestuia, David nu afla mare lucru si adevarul e ca nici macar nu-si propusese. O scrisoare venita din partea Friedei Spelling, actuala nevesta a lui H.M., il prinde total nepregatit, iar decizia lui de a-l cunoaste pe Hector (batran si bolnav, undeva la varsta de 90 de ani) si de a-l vizita la ranch-ul unde acesta locuia are urmari neasteptate. David va afla cum a decurs viata lui Hector, va intelege plecarea acestuia din lumea fascinanta a cinematografiei , va trai o poveste de dragoste de numai 29 de ore cu o tanara femeie si va gasi incet-incet puterea de a se impaca cu trecutul si a-si trai viata cu demnitate. Nu stiu ce anume m-a cucerit, dar inclin sa cred ca prima parte a romanului este punctul forte, felul cum David iese din perioada de jale si-l descopera pe Hector. Viata acestuia e redata in acelasi stil degajat-tulburator al lui Paul Auster. Intalniri intamplatoare, coincidente, fantasme si detalii minutios redate cu priceoere au reusit sa ma scoata din apatia si blazarea care ma invaluiau si m-au transformat intr-un cititor avid si dornic sa parcurga cat mai repede cartea din mana. Vocea narativa e cuceritoare si asa cum iluziile sunt greu de definit, asa simteam si eu vis-a-vis de misterul care a caracterizat viata si moartea lui Hector Mann. Perspectiva cinematografica da efect cuvintelor si povestii, dar cred ca depinde de capacitatea fiecaruia de a intelege si savura acest spectacol. Poate singura nemultumire (si e mult spus) e legata de finalul dramatic, usor telenovelistic, previzibil de imprevizibil, plus o relatie de dragoste inceputa spectaculos si sfarsita tragic. Suita de emotii care mi-a trezit „Cartea iluziilor” ma face sa ma bucur ca l-am descoperit candva pe Paul Auster . Faptul ca ii caut si ca ii citesc cartile e o dovada ca ii agreez stilul si ca ma surprinde mereu, ma uimeste cu situatiile neprevazute si cu felul cum creeaza scenarii cu personaje inedite. Cititi „Cartea iluziilor” si spuneti-mi daca nu aveti impresia ca de aici a pornit expresia viata bate filmul.

„Dar rasul nu este absolut garantat. Hector nu e ceea ce s-ar numi o figura simpatica si nici cineva de care sa-ti fie neaparat mila. Daca reuseste totusi sa castige simpatia spectatorului, e pentru ca nu stie niciodata cand sa se opreasca. Harnic si bine dispus, intruchiparea perfecta a unui homme moyen sensuel, el nu e atat in contratimp cu lumea care-l inconjoara, cat o victima a circumstantelor, posesorul unui talent inepuizabil de a da de ghinion.”- pag.43

imaginea de aici

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;„Cartea iluziilor” – Paul Auster&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s