„Stoner” si „Dulcele bar”

  • stonerA fost un inceput de luna productiva, nu atat in numarul de carti citite, cat in calitatea lor. Am inceput cu „Stoner” – John Williams, o carte care a placut in egala masura bloggerilor si criticilor. Multumesc Dianei pentru ca mi-a trimis-o, pentru ca eu tot ezitam sa ma apropii de ea. M-a inhibat faptul ca a placut atat de mult tuturor si sincer, n-am citit nici macar un articol care sa critice Stoner. Nici eu nu pot spune ca m-a dezamagit sau ca a fost sub asteptarile mele. Dimpotriva, m-am lasat usor captivata de stilul lejer-fluid cu care scrie Williams, de sentimentele lui Stoner vis-a-vis de ignoranta lui (*”Cum se apucase de studii tarziu, simtea ca nu are vreme de pierdut. Uneori, cufundat in carti, il izbea dintr-o data revelatia ca sunt atatea lucruri pe care nu le stie, atatea carti pe care nu le citise; si seninatatea pe care se straduia sa o obtina se facea tandari in clipa in care realiza ce putin timp ii oferea viata sa citeasca atatea, sa invete tot ce trebuia sa stie.” – pag.29), de casatoria nefericita cu Edith, de felul cum el ajunge un profesor dedicat profesiei lui, de resemnarea din ultimii ani (*dar mintea refuza sa mearga unde vroia el; atentia ii fugea si se trezea adesea privind in gol.” – pag.175) si ca dragostea nu e ceea ce credea cu tarie in tinerete ci ca „persoana pe care o iubesti prima nu e tot aceea pe care o iubesti la final si ca iubirea nu e un tel, ci un proces prin care o persoana incearca sa o cunoasca pe alta.” – pag.190

Daca n-ati facut-o deja, cititi Stoner. Va veti regasi acolo, veti rade cu un ochi pentru ca povestea e simpla si bine scrisa, si veti plange cu celalalt pentru ca fiecare dintre noi se identifica intr-o mai mica sau mai mare masura cu Stoner, cel ratat si vesnic nefericit.

Alte pareri aici, aici si aici.

  • dulcele-barIn mod evident, „Dulcele bar” este o carte de memorii.  J.R.Moehringer isi povesteste viata si face acest lucru cu mult talent si perseverenta. Pana a ajunge scriitor, destinul l-a supus la cateva incercari: lipsa tatalui din peisaj, eforturile mamei de a-l creste, traiul in casa bunicilor alaturi de verisori si de  mereu morocanosul bunic….Daca ceva l-a salvat si l-a ajutat de-a lungul timpului, atunci acesta a fost anturajul din barul Publicans (fostul Dickens), multimea aceea de barbati care i-au tinut loc de tata, care l-au invatat si l-au indrumat de-a lungul timpului. El afirma ca „….barul m-a salvat. Mi-a redat increderea cand eram copil, a avut grija de mine in adolescenta, iar ca tanar, barul m-a imbatisat.” – pag.14 Drumul lui de la copilarie pana la maturizare este plin de probleme, dar norocul lui J.R. a fost prezenta acelor barbati din Publicans care i-au fost pe rand eroi, modele, mentori. Primele carti din beciul bunicului ii confirma ideea ca „toate cuvintele imi organizau lumea, faceau ordine in haos, imparteau clar lucrurile in alb si negru.” – pag.99 Urmeaza faza cititului pe apucate, prin librarii, faza rasfoitorului prodigios, asa cum el insusi se defineste. Prietenia cu Bill si Bud este definitorie pentru formarea viitorului student de la Yale. La 14 ani pustiul isi da seama ca „fiecare carte e un miracol, fiecare carte reprezinta un moment cand cinava s-a asezat in liniste si a incercat sa ne spuna noua, celorlalti, o poveste” – pag188 si ca „teama va fi motorul tuturor implinirilor tale si radacina tuturor esecurilor si dilema neinteleasa in toate povestile pe care ti le spui despre tine insuti. Nu te gandi la teama ca la un lucru rau. Gandeste-te la teama ca la un ghid, un indrumator.” -pag.191 Anii de colegiu, povestea de dragoste cu Sydney, incercarea de a-si face o cariera la New York Times, toate se impletesc cu dorinta lui de a scrie o carte despre Publicans, despre barbatii de-acolo, despre legaturile care se nasc intre oameni cand intervine pluralitatea speciala a alcoolului. „Pustiul e un scriitoras” afirma unul din amicii lui J.R. pe cand el isi pierdea vremea pe-acolo. Scrisul l-a salvat in final, i-a oferit identitate si puterea de a ierta. O carte dezarmant de frumoasa, scrisa cu mult farmec si emotie. Despre „Dulcele bar” a scris foarte frumos Constantin Pistea aici.

18 gânduri despre &8222;„Stoner” si „Dulcele bar”&8221;

    • Roberts zice:

      trebuie sa o citesti, chiar e remarcabila. eu am ezitat (am si explicat de ce), dar nu am avut niciodata gandul sa o ocolesc mereu. mai gandeste-te, va veni si timpul ei:)

    • Roberts zice:

      eu i-am dat un 9 din 10, dar e doar parerea mea. minusul acela vine de la sentimentul de tristete care mi l-a lasat in suflet, faptul ca nimic nu i-a reusit lui Stoner in viata personala….in rest, chiar a fost o surpriza neasteptat de placuta! o recomand cu mare placere.

  1. Poveştile Mele zice:

    La mine nu e vazul de evitat „Stoner”… doar că nu i-a venit încă rândul…
    Cât despre Dulcele bar, aştept să citesc Sutton a lui Moehringer – o poveste real-ficţională a unui jefuitor de bănci, care a fost foarte lăudată. Apoi, bineînţeles, voi cunoaşte şi scriitorul.
    Ioana

  2. diana borca zice:

    Mie mi se pare amuzant cum se plimba cartile de la un blogger la altul, de parca ni le-am imprumuta cu adevarat. Ce citeste unul, face aproape imediat turul cercului nostru mic.🙂 Chiar nu mi se pare nimic rau in asta. Mereu am simtit nevoia unui soi de „club de lectura” asa ca ma bucur sa citesc la altii despre carti pe care le-am citit si eu. Am impresia ca si Moehringer a inceput un astfel de circuit.🙂 si eu il am pe lista, desi undeva mai la coada. Cumva, nu ma inspira inca.

    • Roberts zice:

      e normal sa fie asa, sa ne influentam unii pe altii:) pentru mine, asta-i chiar o chestie buna, am oameni cu care pot comunica:) scrie bine Moehringer si abia astept sa citesc si Open, desi nu stiu mai nimic despre tenis:)

  3. Paul zice:

    Chiar sunt curios de Stoner. Am observat că s-a scris la greu în ultimul despre cartea aceasta, și, culmea! doar recenzii pozitive. O să încerc să-mi fac curaj să o citesc.

  4. bibliodevafiliala3 zice:

    N-am citit cărţile, dar de J.R. Moehringer am început să citesc Sutton. Aşa cum am citit mai sus, nu sunt singura. Vroiam să zic câteva cuvinte, dar probabil ştii deja că este un roman inspirat din viaţa unui celebru spărgător de bănci american – Willie Sutton, care a dat o mulţime de spargeri în timpul Marii Crize economice în SUA. A fost, se pare, unul din preferaţii oamenilor care se bucurau că dacă pe ei îi sărăcesc băncile, cineva ii răzbună. Privit ca un fel de Robin Hood, după o viaţă de puşcărie a fost eliberat. Când a fost prins se pare că ar fi fost intrebat de ce jefuia băncile – şi el a spus – „pentru că acolo sunt banii”. De la această sintagmă s-a numit o lege antifraudă, Legea SUTTON, care merge pe principiul „urmăreşte banii”. Despre Willie Sutton se ştie că a dat un interviu la ieşirea din puşcărie. Cartea este scrisă de parcă Sutton ar povesti acelui reporter povestea vieţii lui. Îmi place cum scrie, pare extrem de reală. Sunt convinsă că voi citi şi Dulcele bar.

    • Roberts zice:

      waw, ce bine ca mi-ai spus despre Sutton, ezitam daca sa o cumpar sau nu! mie mi-a placut mult Dulcele bar, felul cum e scrisa, cum rememoreaza viata lui, cum vorbeste despre toti oamenii dragi din trecutul lui….am inteles ca si biografia lui Andre Agassi e super faina si e scrisa in colaborare cu acelasi Moehringer:) si uite asa am pe lista mea inca un autor [preferat:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s