„Copilul divin” – Pascal Bruckner

„Ce naiba, 80 de miliarde de fiinte s-au nascut inaintea noastra! Cata banalitate! Totul a avut deja loc: la ce bun sa o iei de la capat? Viitorul nostru nu va fi decat un trecut liber, timp pritocit, uzat, tot ce vom primi va fi marcat de societatile si secolele anterioare.”

1993Am abordat aceasta carte pentru ca am fost atrasa de cateva cuvinte scrise de autor pe coperta-spate: „A trai inseamna a muri putin in fiecare clipa. Refuz sa ma angajez in aceasta numaratoare inversa.” Aceasta este si esenta cartii de fata. „Copilul divin” abordeaza o tema inedita, chiar controversata imo. Madeleine Barthelemy este o tanara care a crescut cu frica-n suflet. Se marita si ramane insarcinata cu gemeni. Hoatararea ei este cel putin ciudata: ea hotaraste ca pruncii ei nenascuti inca sa devina cat mai informati. Ca e vorba de stiinta, filozofie, pictura sau filozofie, informatiile ajung printr-un sistem complicat direct la Celine si Louis (asa-i cheama pe cei doi). Madeleine e ajutata de doctorul ginecolog, un individ usor plictisit si avid de recunoastere a meritelor lui. Problema apare undeva la inceputul lunii a opta, cand gemenii ajung sa citeasca ziare si sa afle de-acolo cum e lumea adevarata. La istorie aflasera ei despre batalii si cataclisme, dar aparati de plapuma materna, evenimentele se filtrau si se diminua suferinta, durerea si rautatea umanitatii. Socul este atat de mare incat Louis refuza sa se nasca, dorind doar sa traiasca in interiorul caldut al Madeleinei si sa devina cat mai inteligent si educat. Socanta este si reactia celor din jur. Mama purtatoare devine in mod fortat gazda lui Louis, tatal este ignorat de toti, bunicii se resemneaza iar restul incearca sa copie comportamentul lui Louis. Copii care refuza sa se nasca, adulti care doresc sa revina la stadiul de sugari, elevi avizi de cunoastere care refuza sa paraseasca salile de clasa si abordeaza cu frenezie bibliotecile si muzeele. Desigur ca o astfel de carte-fabula nu putea avea decat un final trist-moralizator previzibil in contextul povestirii. Din pacate, desi „Copilul divin” ridica cateva probleme actuale general valabile (atotcunoastrea, libertatea absoluta, rolul nostru in lume), aceasta este o carte de care nu m-am simtit atasata. Am inteles motivatia lui Louis si teama lui de a ajunge face to face cu realitatea, dar destinul lui fortat mi-a trezit doar amaraciune si chiar nervozitate pe alocuri. Recomand aceasta carte celor care vor sa aiba de-a face cu o lectura cinica-acida si care cauta raspunsuri la intrebari incomode.

Cartea a aparut la editura Trei si o gasiti la aceasta librarie online la numai 22 de lei. Tot aici gasiti si alte carti scrise de Pascal Bruckner. Pentru mine, a fost prima intalnire cu acest autor. Desi n-a fost cea mai buna alegere, voi reveni pentru ca mi se par interesante „Fiul cel bun„, „Iubirea fata de aproapele” si „Fanaticii apocalipsei„.

10 gânduri despre &8222;„Copilul divin” – Pascal Bruckner&8221;

  1. diana borca zice:

    Cred ca toate cartile lui au atmosfera asta apasatoare. Eu am zis ca nu-l mai citesc dar mereu ma atrage subiectul ca le alege tare bine. Am eu „Iubirea”. Pune-o pe lista sa-ti trimit data viitoare.🙂

    • Roberts zice:

      pe mine cartea asta m-a cam enervat desi n-am putut s-o abandonez.pur si simpu abia asteptam sa se termine odata. sper sa nu patesc la fel cu toate cartile lui:) si da, pun „Iubirea..” pe lista…

  2. Dama de pica zice:

    Eu am citit acum cativa ani ‘Luni de fiere’, ‘Iubirea fata de aproapele’ si ‘Hotii de frumusete’ – una dupa alta si de atunci nu am mai putut sa citesc nimic de Bruckner. Nu ma simt pregatita inca🙂

  3. antoanetac zice:

    De Pascal Bruckner am citit „Paria” si „Casa îngerilor”, prima mi-a plăcut mai mult ca subiect si mi s-a părut mai reușită ca mod de a scrie. a doua te convinge pe veci să nu pui piciorul in Paris sau cel mult să nu-i invidiezi pe cei care locuiesc acolo. Scriitorul este cinic și cu personajele sale (unele atât de bizare încât par să nu fi existat aievea, ci doar într-un coșmar), și cu cititorii, un realism crud care îmi amintește de naturalismul lui Zola. În orice caz, stilul lui este o capcană, ca o plantă carnivoră, pentru că scrie bine, te prinde dar nu este o lectură comodă (nici nu își propune să fie) motiv pentru care nu știi ce să faci, să mai citești, să o lași baltă, dilemă …. Meriți o medalie de finalistă, oricum, știu prin ce ai trecut!

  4. Poveştile Mele zice:

    Nu ai mentionat-o mai sus, dar mie cel mai mult mi-a placut „Hoţii de frumusete”.
    Am citit aproape toate cartile lui Bruckner – am o restanta importanta cu autobiografia „Fiul cel bun”.
    Ai dreptate cu stilul francezului (care a venit de multre ori in Romania), e cinic-acid.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s