„Trebuie sa vorbim despre Kevin” – Lionel Shriver

„- Nu m-ai vrut niciodata, nu-i asa?
– Am crezut ca te-am vrut, am spus. Dar tatal tau te-a vrut. Cu disperare.
– Ai crezut ca m-ai vrut, a spus. Te-ai razgandit.
– Am crezut ca aveam nevoie de o schimbare, am completat. Dar nimeni nu are nevoie de o schimbare in rau.” – pag.82

coperta fataDe ce trebuie sa vorbim despre Kevin? Pentru ca acest Kevin, Kevin Khatchadourian (KK in presa) nu este un individ oarecare. Nu, Lionel Shriver (pe numele sau adevarat Margaret Ann Shriver) aduce in prim plan un Kevin salbatic, ravasitor, genial. Un copil dificil ai carui parinti erau prea fericiti inainte de conceperea lui. Ea, mama – femeie de succes, fondatoare a unei firme de turism si a unui concept nou in domeniul calatoriilor, el, tatal – genul tipic de american, usor naiv, exuberant si fericit in aceasta casnicie. El era iubitor de oameni, ea, Eva, o femeie de 37 de ani, pragmatica, inteligenta si cu un ascutit simt al ridicolului. Dar il iubeste pe el si n-are de ales, vrea sa umple golul din sufletul lui. Si ramane insarcinata desi afirma ca era absolut ingrozita sa faca un copil. Ma ingrozea perspectiva de a ma confrunta cu ceea ce se putea dovedi o fire rigida, inchisa, propriul egoism si lipsa de generozitate, ramasitele nesuferite ale propriilor mele resentimente. Intrigata cumva de o „schimbare”, ma speria de moarte perspectiva de a fi prinsa fara nici o sansa de scapare in povestea altcuiva. Si cred ca aceasta teroare mi-a dat de fapt avant, dupa cum un pervaz tenteaza pe cineva sa sara pe fereastra. Tocmai dificultatea acestei corvezi, imposibilitatea de a o birui si neatractivitatea ei, in final, m-au atras la ea.
9780061124297E clar ca Eva nu iubea ideea de mama, stereotipul acela de femeie neglijenta si putin durdulie din usa care face semne de la revedere si trimite bezele. Si, totusi, se-ncumeta sa-i faca un copil lui Franklin. De-aici incepe lupta cu o ferocitate de neinduplecat dintre Eva si Kevin, o lupta aparent imposibila. Sugarul presupune inocenta, zambete dulci prin somn, afectiune si sentimentul ca este raspunsul la marea intrebare. In casa spatioasa si imbelsugata a sotilor Plaskett-Khatchadourian lucrurile nu stau asa. Kevin este greu de crescut, manipulator si plictisit din frageda pruncie. Pentru el, totul este prostesc, inutil si plin de desertaciune. Lui KK nu-i plac jucariile, desenele animate sau compania celor de varsta lui. Se impotriveste la orice schimbare, poarta pampersi pana la 6 ani doar pentru ca asa vrea el, invata sa citeasca si sa socoteasca de unul singur, adora sa-si scoata mama din sarite si-si chinuie surioara mai mica. Kevin ajunge o mica celebritate pentru ca intr-o zi de joi, 8 aprilie 1999, omoara 11 oameni (7 colegi, o profesoara, un ingrijitor, propriul tata si sora mai mica) fara vreun motiv evident. Este sociopat, asta-i clar, si este perceput ca o enigma sumbra si de nepatruns a societatii noastre contemporane. El se simte important, bagat si seama si puternic ca o incarnare a raului. Eva il viziteaza periodic la inchisoare desi este catalogata de opinia publica ca parte coautoare a tragediei si vinovata moral (in fond, ea este mama lui Kevin). Tot ea este singura care vrea sa-si faca fiul sa se simta rusinat si sa inteleaga de ce, sa darame senzatia lui ca-i important si ca a facut ceva maret in viata lui. Nu stiu daca Eva a reusit. Cartea nu ofera prea mult din ceea ce gandeste cu adevarat Kevin, doar da o senzatie ca-i pare rau si ca-si merita condamnarea. Tensiunea mereu prezenta si Kevin cel sarcastic, dezgustator si viclean m-au infiorat. Am savurat felul cum Eva sta incordata stiind doar ea ca baiatul lor este periculos, cum este analizata/ridiculizata societatea americana si cum fapta lui Kevin, desi groteasca si cu urmari irevocabile, poate fi primul pas in schimbarea lui. Superficialitatea, lenea si amorteala simturilor il ajuta pe unul ca Kevin sa-si duca planul la capat, iar pe noi ceilalti sa ne simtim prinsi si culpabili in acesta fapta oribila. Insasi ideea exprimata franc ca o astfel de crima in masa poate deveni o traditie mi-a dat de gandit dupa primul val de greata.

Despre film am scris aici candva. Pe Tilda Swanton am avut-o-n fata ochilor tot timpul cat am citit cartea. Totusi, aceasta este mai reusita decat filmul, mai densa si mai ambitioasa.

15 gânduri despre &8222;„Trebuie sa vorbim despre Kevin” – Lionel Shriver&8221;

  1. Cărți și călătorii zice:

    Disturbing.😀 Nu cred că vreau să citesc sau să văd așa ceva, deși îmi dau seama că este o încercare de a explica tot mai desele drame de genul ăsta care se întâmplă în SUA și, probabil, de a trage un semnal de alarmă, dacă mai e nevoie…

  2. Povestile Mele zice:

    Eu nu am vazut inca filmul; am inca „imaginea” cartii, desi au trecut vreo trei ani de cand am terminat-o.
    Infiorator de exact cum poate sa descrie autoarea (care s-a „ascuns” sub o identitate masculina) toate trairile mamei.
    Cartea este cutremuratoare, de aceea tot aman filmul…

  3. Andra :) zice:

    Am văzut filmul şi m-a cam traumatizat, nu cred că aş avea curaj să mai citesc şi cartea…
    Concluzia mea: nu te-apuca să faci un copil dacă nu eşti sigur/ă că-l vrei, doar pentru că „aşa face lumea”😛

  4. antoanetac zice:

    N-as avea curajul sa citesc asa o carte. Pare a fi despre razbunarea copiilor nedoriti (Mama lui nu era prea incantata, si chiar i-a spus-o!) si sa-si ucida tatal si sora mai mica, prea de tot 😦

    • Roberts zice:

      oricum, e clar ca e nu e vorba despre o situatie normala. pe de alta parte, astfel de tragedii se intampla si nu stiu in ce masura s-a ajuns la vreo concluzie, cum cresc atat de rai unii copii sau in ce masura societatea putea sa preintampine/opreasca astfel de acte sangeroase.

  5. Ema Cojocaru zice:

    De când vreau să citesc cartea asta… Nu știu de ce, dar mă atrage, în ciuda poveștii sumbre și, din păcate, adevărate. Din ce scrii tu, îmi dau seama că lectura ei nu va fi o treabă ușoară. Nu știam prea multe detalii despre carte (nu am văzut filmul), dar recenzia ta mi-a dat o idee despre ce mă așteaptă. Poate la anul… Am prea multe cărți pe listă, fir-ar.

    • Roberts zice:

      e o carte foarte bine scrisa. e drept ca mi-a dat fiori reci pe spate si ca are un subiect incomod, dar a meritat fiecare clipa si fiecare banut. si filmul e ok, Tilda e fabuloasa si chiar respecta cartea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s