„Fructele mîniei” – John Steinbeck

Tocmai am terminat aceasta carte (care m-a si solicitat, recunosc) si simt ca daca nu scriu acum, la cald, voi uita lucruri esentiale si ar fi mare pacat. Si nu, nu e o carte lejera, de vacanta, dimpotriva. E o carte trista, o carte care vorbeste despre speranta si iluzii, despre umilinta si degradare, despre iubire si furie, si, cel mai important, vorbeste despre oameni, despre faptul ca suntem facuti sa ne nastem in familie, sa traim in familie si sa ne depasim limitele individuale pentru a mentine familia in jurul nostru.

steinbeck

Oklahoma 1930. Un scenariu aproape apocaliptic. Tractoarele invadeaza campiile sterpe si darama casele, culturile sunt distruse, fermierii sunt saraci si obligati de Banca sa-si paraseasca caminele. „Banca – monstrul acesta – are mereu nevoie de profituri. Nu poate s-aştepte. Moare. Nu poate, impozitele trebuie plătite. De îndată ce nu mai creşte, monstrul moare. Nu poate sta pe loc.„Biletele de culoare portocalie le promite munca si hrana daca lasa totul in urma si pornesc spre California. Asa incepe un adevarat pelerinaj, o lupta cu foametea, mizeria si lipsurile, o calatorie prin munti si prin desert pentru a ajunge in California unde vaile sunt infloritoare, copacii sunt plini de fructe si bumbacul trebuie cules. Din pacate, bietii fermieri nu stiau nimic de politica marilor proprietari, proprietarii cu cinzeci de mii de acri de pamant, care nu mai puteau sa-si plateasca datoriile si angajeaza okies in schimbul unei plati de nimic. Dupa un drum lung, familia Joad trece prin multe incercari iar sentimentele lor trec de la oxtrema la alta. De la gandurile frumoase si optimiste de la inceput (hrana indestulatoare, o casuta mica si curata, copiii trimisi la scoala) si bucuria unui nou inceput, se ajunge la dezamagiri, degradare, enervare si, in final, rusine si furie. Cred ca acesta este marele merit al cartii. Steinbeck aduce in prim plan o familie de plugari destoinici pentru care bunastarea familiei lor este totul. Desi saraci si fara prea multa scoala, oamenii au principii solide: „Noi suntem un neam de oameni care nu ne prea dam batuti….Ce ne-a mai ramas noua pe lumea asta? Nimic alta decit pe noi insine. Numai noi, citi sintem.” sau „De daramat se darama orice. Ca sa ramai in picioare, trebuie sa fii om.„Asa ca pornesc impreuna spre apus infruntand praful, conditiile inumane de trai si dispretul micilor fermieri. Marea Depresiune afecteaza familia Joad dar si pe toti ceilalti care au plecat in noul taram al fagaduintei pentru o viata mai buna. Copiii ramasi fara un codru de paine ii aduce la disperare, viata de nomad ii transforma, dusmania celorlalti ii uneste iar somajul imposibil de gestionat este cauza care-i impinge sa munceasca orice, numai sa munceasca. Ajunsesera sa fie catalogati drept okies (termen depreciativ) imputiti, murdari si salbatici al caror loc era numai in hooverville-urile aflate la marginea oraselor. Din cauza tuturor acestor incercari, unitatea familiei e pusa la indoiala. Noah prefera sa ramana langa o apa curgatoare, sotul Rozei da bir cu fugitii, Tom omoara un om si trebuie sa se ascunda. Chiar si asa, maica Joad este cea care nu se lasa invinsa, care continua sa repete cu voce tare ca vor avea o casa cu gradina si care, desi buimacita de vitregia sorti, ofera alinare si incredere celorlalti. Finalul deschis e o victorie a sperantei in fata violentei si a nedreptatii sociale. „Fructele mîniei” nu e doar drama unor pribegi, e un imn inchinat umanitatii si compasiunii.

 

„Cum o sa mai putem trai fara vietile noastre? De unde sa mai stim ca suntem noi daca ne piere trecutul?”

„Daca da peste tine napasta, durerea ori nevoia….du-te la oamenii saraci. Numai ei il ajuta pe cel aflat la stramtoare…ei sunt singurii care-l ajuta pe altul.”

„Tot ce avem e famila stansa laolalta. Ca o cireada de vite care se aduna gramada cand vin lupii. Cata vreme suntem toti impreuna, toti cei vii, de nimic nu mi-e teama.”

 

25 de gânduri despre &8222;„Fructele mîniei” – John Steinbeck&8221;

  1. Dama de pica zice:

    Mi-a placut si mie tare aceasta carte. La fel de mult mi-a placut ‘Pasunile raiului’ – un volum de povestioare pe care ti-l recomand.
    Preferata mea ramane insa ‘La rasarit de Eden’….

    • Roberts zice:

      mi-a placut si „La rasarit de Eden” candva, cand am citit-o. chiar ma gandeam sa las putin timp si s-o recitesc. am auzit lucruri bune si despre „Catre un zeu necunoscut”….oricum, Steinbeck e unul din marii titani ai literaturii:)

  2. roșu vertical zice:

    Eu n-am putut s-o citesc. E drept ca era acu multi multi ani, da atite tractoare si cimpii mi-au pus nervii la incercare. Si are Steinbeck darul de a trage cite o descriere pe cite doua trei pagini ca te ia somnul. Pe de alta parte East of Eden e probabil una dintre preferatele mele pentru totdeauna, si Of Mice and Men, la fel. Banuiesc ca ai citit-o, sau poate cel putin filmul l-ai vazut (la fel de bun).

  3. O Oană zice:

    E una din cărțile mele favorite. Am susținut întotdeauna că cine nu-i atins măcar puțin de povestea familiei Joad nu are suflet. O carte minunată din multe puncte de vedere!

    • Roberts zice:

      O Oana, ai spus foaaarte bine:) am scris articolul asta si simteam ca lipseste ceva. lipsea faptul ca n-am spus deschis cat de mult i-am placut pe Joadi,pe toti, pe maica in mod special:)

  4. Mihaela zice:

    O, Doamne, am devorat cartea asta!!! Am citit-o în anul 4 de facultate și-mi aduc aminte că m-a emoționat foarte tare (recunosc, am plâns pe rupte).😀 E minunată!🙂

  5. diana borca zice:

    Oo, ce carte! Am studiat-o in liceu la engleza. Pe atunci mi s-a parut dificila si apasatoare. Poate ca e totusi prea mult pt 16 ani. chiar am gasit un audiobook si ma gandeam sa o ascult anul asta.

    • Roberts zice:

      eu, la 16 ani, nu cred ca m-as fi apucat macar de aceasta carte. e dreot ca nici la liceu n-a fost ceva impus, la mate-fizica erau imprtante culegerile de Gheba si Nastasescu….acum mi-a placut, chiar m-a atins si desi e cumva apasatoare, chiar e number one in 2014. (urmeaza Semnatura tuturor lucrurilor). poate acum o percepi altfel , ii sesizezi toate nuantele si frumusetea si sunt sigura ca o poti comenta altfel decat mine…

  6. Ema Cojocaru zice:

    În sfârșit, am reușit și eu să-ți citesc recenzia. Ce să zic, felicitări pentru că ai terminat cartea și nu te-a „biruit” ea pe tine – din ceea ce ai scris și din comentarii (plus feedback-ul tău din timpul lecturii), înțeleg că nu este deloc ușor de citit. Spre rușinea mea, nu am ajuns încă la Steinbeck, trebuie să-l încerc anul viitor. Poate ar fi o idee bună să încep cu „La răsărit de Eden”, roman care pare ceva mai accesibil – nu cumva să mă sperii și să dau bir cu fugiții…

    • Roberts zice:

      si eu am inceput tot cu „La rasarit de Eden”, candva, si chiar m-a dat gata:) dupa care, am facut o pauza lunga de Steinbeck si acum l-am redescoperit. „Fructele miniei” e coplesitoare, greoaie la inceput si fara prea multa actiune, dar impresioneaza prin trairi si emotii….stiu persoane mult mai citite decat mine care nu au reusit s-o termine pe motiv ca-i prea mult vorba despre campii, plugari, nedreptate sociala si totul e mult prea lent….ce sa spun, eu zic ca e chiar mai buna decat „La rasarit de Eden”, dar e doar parerea mea…no 1 in 2014 pentru mine!

  7. cartepepaine zice:

    Si mie imi place mai mult decat „La răsărit de Eden”. De fapt, e unul dintre romanele aflate pe primul loc in topul meu (alaturi de „Pe aripile vântului” si „Un veac de singurătate”). L-am citit acum un an, la 22 de ani (ca tot se vorbea despre varsta). Am pornit la lecturat fara mari asteptări. Cu toate ca mai citisem „Soareci si oameni” si „Pasunile raiului”, iar stilul lui Steinbeck imi plăcea mult, nu mă asteptam sa-mi placa asa de tare o carte cu un subiect anost la prima vedere. Dar e o carte deosebita, minunata, profunda, impresionanta, extraordinar de bine scrisa. Steinbeck e unul dintre cei mai mari scriitori, dupa parerea mea, dar prea putin cunoscut si citit la noi, din pacate. Stiu ca romanul lui favorit din tot ceea ce a scris a fost „La răsărit de Eden”, dar mie „Fructele maniei” mi se pare mult, mult mai impresionant. Din ce am citit de la Steinbeck pana acum, topul meu e urmatorul: 1. Fructele maniei (dupa cum tot am repetat-o); 2. La răsărit de Eden; 3. Soareci si oameni; 4. Pasiunile raiului; 5. Iarna vrajbei noastre (care m-a dezamăgit oarecum, ma asteptam la mai mult). Sunt curioasă sa citesc si „Catre un zeu necunoscut ut”, „Perla” si „Joia dulce”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s