„O vara fara barbati” – Siri Hustvedt

Cândva, după ce el a zis cuvântul pauză, am înnebunit şi am aterizat într‑un spital. Nu a zis Nu vreau să te mai văd niciodată sau S‑a terminat, dar după treizeci de ani de căsnicie, cuvântul pauză a fost suficient ca să mă transforme într‑o lunatică ale cărei gânduri explodau, ricoşau şi se ciocneau unul de altul ca boabele de popcorn într‑o pungă din cuptorul cu microunde.” Si pauza era o colega de munca a sotului ei, o femeie mai tanara cu 20 de ani decat eroina noastra, o femeie dupa care Boris tanjise ceva timp, se indragostise de ea si hotarase sa locuiasca o vreme impreuna. Durere, umilinta si gelozie – asta simte  Mia, sotia parasita, iar in capul ei nu gaseste un raspuns satisfacator la intrebarea: „Boris, de ce m‑ai părăsit ?” O intrebare fireasca pe care si-o pune  o (orice) femeie al carei barbat de 60 de ani renunta la ani buni de casnicie, la confort si la toate avantajele traiului in doi, in virtutea unei aventuri. Boris vrea pauza, dar oare ce vrea Mia? Mia cedeaza, face o criza de nervi, este internata, tratata si apoi se retrage pentru o vara in Bonden, oraselul unde-a copilarit. Prima faza e constientizarea faptului ca a trecut peste ce-a fost mai greu: „Nu mai sunt nebuna. Sunt ranita.” (pag.51)

coperta Urmeaza vara fara barbati. O pauza terapeutica. Un timp de gandire, o casatorie transformata intr-o zona politicoasa, dar rece, de dragul lui Daisy, vlastarul comun. Mia se bucura de compania mamei ei si a prietenelor acesteia *cele Patru Lebede, organizeaza un curs de poezie cu sapte fete pubere, incearca sa se faca bine si, da, incet-incet, se lasa curtata virtual de acelasi Boris. (mesaje, biletele, SMS-uri, e-mailuri). Mia are indoieli privind viitorul si-si pune adesea intrebari, unele chiar superficiale dar potrivite contextului dat: „”Oare chiar îl pot condamna pe Boris pentru Pauza lui, pentru nevoia lui de a trăi momentul, de a întinde mâna și-a înhăța pauza ce i se oferise câtă vreme mai era timp, încă mai era timp pentru vetustul în care se transforma el cu rapiditate? Nu merităm cu toții se ne zbenguim, să ne-o tragem și să mergem mai departe?” sau : „De fapt, ce știm noi despre oameni? mi-am zis. Ce naiba știm noi despre oricine?”

Pare o carte pentru femei scrisa de o femeie. Desi am citit-o usor si cu placere, n-am putut sa ignor senzatia ca dincolo de subiectul relativ banal (un barbat isi lasa nevasta pentru o alta mai tanara si mai frumoasa) m-a deranjat stillul oarecum dezlanat, lungit, combinat cu desele trimiteri la Jane Austen, Homer sau Freud. Eu le-as recomanda cartea aceasta barbatilor, in special celor casatoriti de ceva vreme. Mia le va atrage atentia, felul cum abordeaza aparent usor subiecte sensibile ca moartea, singuratea si maturizarea le va da de gandit si le va oferi o altfel de perspectiva. O perspectiva feminina si incomoda, mai precis. Insasi Siri Hustvedt spune intr-un interviu publicat de Observatorul Cultural ca: „Orice ajunge să fie asociat cu o femeie, fie că e o carte, fie o profesie sau o boală, pierde din statut în cultură. Prejudecata e adînc înrădăcinată şi e conectată cu vechea asociere a femeilor cu corpul şi emoţiile şi a bărbaţilor cu mintea şi raţiunea. Nu cred în această scindare carteziană şi în diviziunea absurdă pe care o face între psyche şi soma. Sîntem un singur organism condus de sentimente în aceeaşi măsură în care sîntem conduşi de raţiune, sau chiar mai mult. Acestea fiind spuse, femeile trebuie să muncească în continuare mai mult, să ştie mai multe şi să scrie mai bine decît bărbaţii pentru a fi remarcate.” Revenind la „O vara fara barbati” am savurat felul in care Siri Hustvedt isi exprima opinia vis-a-vis de arta, reguli si sentimente: „Nu imi era necesar nici un excurs in istorie sau filozofie ca sa sustin ca in arta NU EXISTA REGULI, ca Prostii si Bufonii care considera ca exista reguli si legi si teritorii interzise n-au nici un temei si ca nu exista nici o scuza pentru o ierarhie ce declara ca largul e superior ingustului sau ca masculinul e mai de dorit decat femininul. Lasand deoparte orice idee preconceputa, in arte nu exista sentiment caruia sa-i fie interzisa exprimarea si nici poveste care sa nu poata fi spusa. Farmecul sta in sentiment si in povestit si asta-i tot.” – pag.161

O alta parere aici, aici si aici.

18 gânduri despre &8222;„O vara fara barbati” – Siri Hustvedt&8221;

  1. Gabriel zice:

    Am si eu cartea in biblioteca. Pentru nevasta’mea, desigur. Cred ca va asemanati foarte tare la lecturi. Bineinteles, eu nu am sa o citesc.
    Astept sa mai citesti si tu barbati :p

    • Roberts zice:

      drept sa zic, aveam asteptari mai mari. inceputul m-a fascinat, apoi m-a pierdut pe undeva. insusi faptul ca pare sa-l ierte pe Boris m-a iritat (adica inteleg faptul ca-i leaga un copil si anii lungi de casnicie, dar dupa ce sufera si turbeaza cand el ii cere o pauza, parca prea repede, dupa o vara fara barbati, pare ca incepe o alta etapa tot cu Boris…). Auster imi place mult mai mult, e mai caustic si mai putin aplecat spre sentimentaliste….

  2. Povestile Mele zice:

    Probabil ca nu e cea mai buna carte a lui Siri Hustvedt; si, nu-i asa?, intr-un cuplu cineva trebuie sa fie „mai sus”🙂
    Nu am citit inca nimic de Hustvedt, dar ma roade si pe mine curiozitatea….

    • Roberts zice:

      am inteles ca „What i loved” e foarte reusita. desi „O vara fara barbati” mi-a placut cumva dar nu m-a dat pe spate, voi cauta „Tristetile unui american” aparuta si la noi. Paul Auster iti place? e sotul lui Siri…

  3. Ema Cojocaru zice:

    Eu am spus pas acestei cărți, căci nici ceea ce am citit pe Goodreads despre ea nu m-a determinat să o trec pe lista de lecturi. Aș încerca, poate, o altă carte de-a autoarei, dar nu e nicio grabă, aștept să scrie ceva mai bun.

    • Roberts zice:

      eu am citit-o din pura curiozitate mai ales ca stiam ca Siri Hustvedt e sotia lui Paul Auster (acesta e unul din preferatii mei). e drept ca am fost dezamagita cumva dar voi incerca sa citesc si „Tristetile unui american” aparuta la Polirom.

  4. Ema Cojocaru zice:

    Ei, aștept părerea ta despre Tristețile unui american, în cazul acesta.🙂 Am citit și eu două romane de Paul Auster, însă nu m-a cucerit cu adevărat. Câteodată gusturile astea sunt tare subiective! Mr. Vertigo mi-a plăcut, dar Invizibil nu prea. Trebuie să mai încerc, poate că nu am ales eu ceea ce trebuie… Dacă îmi recomanzi ceva de la Auster, îți mulțumesc anticipat.🙂

    • Roberts zice:

      mie mi-a placut mult Leviatan-ul lui Paul Auster, chiar mi se pare cea mai reusita din tot ce-am citit scris de el. sunt curioasa cat de mult iti place:)

  5. Alice zice:

    Aceeași senzație am avut-o și eu, că e dezlânată și că naratoarea se cam plânge fără să o doară. Adică sntimentele ei nu-mi par prea lucrate: știu că suferă după Boris, dar nu m-a convins, a ajuns într-un spital psihiatric, dar nici nu asta nu m-a convins, parcă a pus acolo toate ingredientele prăjiturii, dar rezultatul final a fost lipsit de gust. Pe scurt, un text cam artificial, cu treceri prea rapide de la una la alta, fără prea multă grație.

    • Roberts zice:

      „O vara fara barbati” a fost ca o prajitura fada, dar „Tristetile unui american” e ca o felie de tort racoroasa de vara. Alice, multumesc frumos de vizita si ma bucur ca am simtit la fel.

      • Alice zice:

        🙂 Exact, o prăjitură fadă.
        În schimb, mi-a plăcut la nebunie Purificare de Sofi Oksanen. Ce minunăție de carte!
        Bine v-am găsit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s