„Leviatan” – Paul Auster

LeviathanCu o sinceritate si o abilitate surprinzatoare de a se juca cu emotiile si cu cuvintele, Paul Auster face un adevarat tur de forta in „Leviatan„, o carte care m-a rupt de la realitate si m-a prins cu totul in mrejele ei. Reteta folosita de Paul Auster pare relativ simpla. Povestitorul, Peter Aaron, scriitor de cariera, afla din presa vestea ca un om a sarit in aer undeva in nordul Wisconsin-ului. Cateva indicii si vizita FBI-istilor ii confirma faptul ca mortul nu este altcineva decat cel mai bun prieten al lui, Benjamin Sacks, un tip dificil, complex, inteligent, despre care nu mai stia nimic de mai bine de un an si a carui viata a luat un fagas neasteptat dupa un accident stupid. Peter alege tacerea si face o adevarata reprezentatie de teatru mintind agentii FBI cum ca nu are nici cea mai mica legatura cu mortul. Alegerea lui e fireasca deoarece considera ca odata secretul iesit la iveala, or sa se spuna tot felul de minciuni, prin ziare si reviste or sa circule rastalmaciri oribile si in doar cateva zile reputatia unui om va fi calcata in picioare.[…]Macar atata lucru pot sa fac – sa explic cine era si sa povestesc ce si cum s-a intamplat cu adevarat. (pag.6). Din acest moment incepe munca la Leviatan – o carte manuscris scrisa de Peter in memoria bunului sau prieten Ben din momentul in care s-au cunoscut si pana la finalul tragic al acestuia.
leviatanIn fond cine si cum era Benjamin? Ce a putut sa-l aduca in situatia de a fi cunoscut ca Duhul Libertatii, de a deveni un fugar si un terorist amator (pentru marea parte din populatia S.U.A) sau un erou, un simbol pentru ceilalti? Este clar ca Peter este fascinat din prima clipa de personalitatea lui Benjamin – un om educat, gata sa plonjeze cu capul inainte si sa puna intrebari pe care nimeni altcineva n-ar fi indraznit sa le puna, un tip care a facut inchisoare mai mult de un an pentru ca a refuzat sa lupte pentru o cauza in care nu credea, un om care nu tinea la pozitia sociala si care parea perfect integrat in sistemul american. Si, totusi, dupa un accident bizar (Ben cade de pe o balustrada si scapa ca prin minune cu viata), ceva se-ntampla, se rupe si nimic nu mai e ca inainte. El ajunge sa omoare un necunoscut, sa renunte la identitatea lui, sa fie un fugar si, in final, un fel de Zorro al timpurilor noastre. Cu toate acestea, am inteles schimbarea, i-am admirat atitudinea si dorinta de a face face ceva semnificativ. Intorsaturile de situatie, personajele bizare din anturajul lui Ben, referirile la anumite personalitati (Ted Kaczynsky si Sophie Calle), situatiile conflictuale si procesele de constiinta condimenteaza si sporesc farmecul Leviatanului. Cred ca am apreciat foarte mult cum incepe si cum evolueaza prietenia dintre Ben si Peter in ciuda faptului ca aveau mentalitati si puncte de vedere diferite. Adevarul separa oamenii, nu-i uneste, afirma Auster, iar modul in care Ben iese din zona de confort si alege sa nu mai fie ipocrit incomodeaza (poate, de aceea, Paul Auster e mai citit in Europa decat in State). Poate ca violenta nu e cea mai buna cale de rezolvare dar nici nepasarea si indolenta nu duc la ceva bun. Mie mi-a placut Benjamin, faptul ca nu se multumeste cu o existenta banala si ca are constiinta, ca-si pune intrebari si ca nu uita ca totul are legatura cu tot. Peter, povestitorul, el e cel care trebuie sa aduca totul la suprafata, sa-l reconstituie pe Ben si, mai ales, sa raspunda la intrebarea incomoda daca e bine sa traiesti confortabil dar compromis politic, sau sa sfarsesti pentru ca nu accepti jumatati de adevar.

 

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;„Leviatan” – Paul Auster&8221;

  1. Povestile Mele zice:

    Sa inteleg ca „Leviatan”-ul are de toate: psihologie, filosofie, politica, actiune…
    Vad ca deja esti experta in Auster, eu nu m-am apucat inca de el, desi am vreo doua volume de-ale lui prin biblioteca.

    • Roberts zice:

      recunosc, imi place Auster. are o flexibilitate a mintii si o incredere in a spune lucrurilor pe nume ca nu-l poti lasa din mana. in plus, nici o carte de-a lui nu seamana cu celalalte. mi-am propus sa-l citesc de la cap la coada, desi sunt constienta ca s-ar putea la un moment dat sa fiu dezamagita. stiai ca e casatorit cu Siri Hustvedt, scriitoare si ea? oare despre ce vorbesc in timpul liber? se inspira unul de la ltul? eu nu pot spune nimic pentru ca inca n-am citit nimic scris de sotia lui.

  2. Povestile Mele zice:

    Nici eu nu am citit nimic de Siri Hustvedt, desi am auzit de unele dintre cartile ei, traduse in limba romana, si le am pe o lunga lista de asteptare… Cat despre cupluri de scriitori, imi vin in minte tinerii Jonathan Safran Foer si Nicole Krauss (Istoria iubirii). Cred ca scriitorii/artiştii, la fel la actorii, se invart in aproximativ aceleasi cercuri, si e logic sa inceapa o relatie.
    Probabil ca uneori e de bine sa ai langa tine o persoana care face aproximativ acelasi lucru ca tine, alteori se ivesc diverse conflicte… profesionale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s