„Ultima concubina” – Lesley Downer

Fii ca o tulpina de bambus. Indoaie-te in bataia vantului, dar nu te frange.

concubinaPe goodreads am notat acesta carte numai cu 2 stelute din cinci posibile. Si nu sunt prea critica de felul meu. Dimpotriva. Pornisem cu avant, Japonia, tot ce-nseamna Asia ma fascineaza iar ultima concubina chiar suna, asa, cumva exotic. In fond, ce stiam eu despre concubine? Nu prea multe, doar franturi de informatii amestecate cu ceva imagini izvorate din imaginatie. Ma asteptam ca Lesley Downer, o scriitoare cu studii in Londra, cu mama de origine chineza si tatal profesor de limba chineza, sa-mi satisfaca setea de cunoastere intr-un mod mult mai placut decat dac-ar fi fost sa tastez concubina si Japonia pe google si sa rasfoiesc siteuri de profil.

Sachi este ultima concubina. Desi este crescuta la tara de parinti adoptivi modesti ca origine, ea este remarcata de printesa Kazu, dusa la castel, educata si oferita pe tava shogunului….Nimic dramatic pana aici. Prima lectie e si cea mai grea: „Trebuie sa te obisnuiesti sa-ti ascunzi sentimentele, fericirea si tristetea chiar si fata de tine insati. Invata sa fii tare.” Dar tanara Sachi chiar suporta cu stoicism pierderea virginitatii si se-ndragosteste de shogun. Prima si ultima noapte de dragoste ii ofera un nou statut, acela de doamna din camera de alaturi. Ma asteptam ca povestea de dragoste sa continue, sa evolueze, sa o vad pe Sachi * fericire castigand respect si bogatie de pe urma statului ei, dar n-a fost asa. Shogunul moare (aparent otravit), incepe razboiul civil dintre nord (cei de partea shogunului) si sud (cei care sprijineau urcarea pe tron a imparatului), Sachi e obligata sa plece din zona de confort si sa ajunga sa traiasca ascunzandu-si frumusetea si  titlul  intr-o tara secatuita de lupte si de atrocitati. In calatoria ei ea va ajunge sa-si depaseasca prejudecatile, sa fie saraca si umila, sa se bazeze pe ajutorul altora (inclusiv a barbarilor), sa se indragosteasca de un razvratit (un ronin), sa cunoasca povestea parintilor ei adevarati, si, cel mai important, sa realizeze ca traiul indestulat in castelul Endo era asemenea confortului intr-o colivie aurita. Lectia numarul doi apare ca urmare a experientelor traite: „Uitase ca totul este trecator in aceasta lume schimbatoare. Bogatia, fericirea, sanatatea, frumusetea, toate acestea puteau sa poposeasca in viata unui om peste noapte, iar in clipa urmatoare sa-l paraseasca. Viata nu este altceva decat bataia aripilor unei pasari, o scaparare de moment. Totul se schimbase. Toate trecusera.” Dintr-o fata multumita sa depinda de barbati si sa traiasca intr-o societate dominata de conventii, Sachi se transforma intr-o femeie pasionala si puternica, dornica sa depaseasca faza de supravietuire si sa traiasca in dragoste si inconjurata de prieteni. Intr-adevar, remarcabila metamorfoza eroinei. Mai putin remarcabil mi s-a parut modul de redare a intamplarilor, anumite sabloane in dialoguri si felul in care o poveste care avea toate ingredientele unei reusite devine mai putin reusita pentru ca detaliile incarca prea mult tiparul si ofera previzibilitate inutila. „Ultima concubina” e o carte pe care o poate aborda si un cititor mai putin preocupat de acuratetea istorica (cazul meu) dar cu apetit crescut pentru povesti de aventura si romantism . Sper ca romanul „Curteza si samuraiul„, scris de aceeasi autoare si aparut la Humanitas Fiction, sa-mi ofere mai multe satisfactii vis-a vis de Tara Soarelui Apune si de cultura asiatica.

11 gânduri despre &8222;„Ultima concubina” – Lesley Downer&8221;

  1. Antoaneta MOGA zice:

    Adevarat grait-ai! Modul de a relata poate compromite o poveste deosebita, ca si abundenta de detalii, sau risipirea pe prea multe planuri. cam asta am sesizat si eu la „Tradare” de Helen Dunmore, care ar merita tot un 2 din maxim 5, desi povestea are un subiect aparte, iubirea conjugala, loialitatea – se duce totul de rapa, din motive care imi scapau, pe moment. cred ca le-ai surprins tu mai bine in „diagnosticul” de aici.

    • Roberts zice:

      eu aveam asteptari mai mari de la cartea aceasta. pacat ca s-a pierdut o poveste atat de interesanta in detalii inutile si replici subtirele. dincolo de asta, nu pot fi toate cartile pe gustul nostru, nu?:)

  2. Povestile Mele zice:

    Pentru mine cartea asta a fost o mica lectie de istorie a Japoniei dinainte de 1868, a obiceiurilor/traditiilor din Japonia, tara care pe mine ma fascineaza. Asta e, povestea e telenovelistica… Eu prefer sa citesc beletristica pentru a afla despre istorie si traditii decat o carte de istorie.
    Pot sa iti recomand si eu Lebedele salbatice (de la Curtea Veche), unde se impletesc beletristica si documentarul – e istoria Chinei in aproape 100 de ani, relatata din punctul de vedere a trei generatii.
    Tot in colectia Raftul Denisei au mai apărut cateva carti despre Japonia (si China), unele scrise chiar de autori de acolo. O alta pagina de istorie e Dansatoarea de Kabuki.

    • Roberts zice:

      si eu citesc beletristica ca sa aflu cat de putina istorie si informatii din trecut. „Ultima concubina” mi s-am parut prea lungita, previzibila, plina de clisee…oricum, ma bucur ca n-am renuntat si am terminat-o. am vazut „Dansatoarea de Kabuki” si sper s-o prind la reduceri pe elefant.

  3. Andra :) zice:

    E un pic telenovelă sau mi se pare mie?🙂 Poate e doar senzaţia mea, dar cărţile cu/despre Japonia au o tentă de romantism un pic exagerat, cu accentele de severitate ale culturii nipone – rezultă un mix ciudat. Şi mai sunt şi cărţile care ilustrează sadism, violenţă şi alte chestii mai obscure – cel puţin asta am concluzionat eu din ce am citit până acum.

    • Roberts zice:

      asta in mod clar se integreaza in ceea ce spui tu:) cel mai tare m-a deranjat faptul ca eroina prea raspunsuri la tot si toate, ii era tare frica sa-si asume chestii noi dar in momentele critice avea raspunsurile potrivite si facea fata cu brio…nu mi-a placut foarte mut, am fost dezamagita dar merge doar pentru relaxare. macar nu m-a facut s-o abandonez.

  4. antoanetac zice:

    din ce inteleg din recenzie, se pare ca „Ultima concubina” a fost mai buna decat ce am citit eu ultima data – „Tradarea” de Helen Dunmore care pe langa previzibilitatea faptelor, nu a avut exotismul epocii sogunilor. Cel putin am aflat putina istorie, si anume ca in RM2 Leningradul a rezistat mai mult decat Parisul la atacul germanilor, cel din urma a fost cucerit, primul niciodata. a contribuit si iarna naprasnica, sau Generalul Iarna a stricat planurile lui Hitler …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s