„Pasarile galbene” – Kevin Powers

copertaAmericanul Kevin Powers este veteran al razboiului din Irak si probabil ca experienta personala l-a ajutat si l-a inspirat atunci cand a scris „Pasarile galbene„. Altfel nu-mi pot explica curajul cu care a abordat un subiect dificil (razboiul) si cum a reusit sa transpuna intr-o carte de dimensiuni relativ reduse (doar 193 pagini) modul cum un soldat de rand face fata unei asemenea experiente. Actiunea e relativ recenta, John Bartle  si Murth(y), doi tineri in varsta de 21 si respectiv 18 ani, sunt inrolati si trimisi in Irakul de dupa caderea lui Saddam Husein. Despre ceea ce-i asteapta habar n-au, dar stiu ca s-au inrolat pentru ca „America are nevoie de noi„.  Din pacate, tinerii ajung la concluzia ca „Razboiul lua tot ce putea. Avea rabdare. Nu se sinchisea de obiective sau de granite, de faptul ca te iubea multa lume sau ca nu te iubea nimeni.” iar cucerirea zonei Al Tafar are rezultate dezastruoase. Victime sunt cu miile, lesuri umflate in soare, multe atrocitati in randul civililor si a copiilor si,  cel mai marcant pentru Bart este moartea groaznica a camaradului sau, Murph(y). – asta in conditiile in care Bart apucase sa-i promita mamei lui Murphy ca-i va aduce baiatul zdravan acasa. Dincolo de amintiri, de ceea ce a trait si a vazut in razboi, Bartle se simte vinovat pentru moartea lui Murphy asa ca reintoarcea acasa in America nu-l linisteste iar grija celor dragi il irita si-i sporeste dezgustul de sine. „Plecam acasă. Dar și acasă era greu de imaginat și încă mai greu era să te duci cu gândul mai departe de ultima linie de apărare a deșertului, acolo unde se părea că-mi lăsasem partea cea mai bună din mine, (…). Restul e istorie, se spune. Aiurea, spun eu. Ori e imaginație, ori nu mai e nimic.” (pag. 88). Bartle nu poate uita „nu ai cum să dregi faptul că ai ucis femei sau că ai privit cum sunt ucise femei, sau, tot așa, faptul că ai ucis bărbați sau că i-ai împușcat în spate, că ai făcut-o de mai multe ori decât ar fi fost de fapt nevoie ca să-i omori și că, uneori, era ca și cum ai fi încercat pur și simplu să omori orice ți se ivea în raza vizuală, pentru că aveai impresia că ți se prelinge acid în suflet și că sufletul ți s-a dus cu totul, (…), dar, pe de altă parte, însăși mama ta este atât de fericită și de mândră pentru că ai țintit bine și ai doborât oameni la pământ.(pag.125)

Realitatea traumatizanta a razboiului, aparitia inevitabila a victimelor si a abuzurilor, felul cum soldatii pornesc motivati la lupta si sfarsesc prin a simti ca „ești doar o uniformă într-o mare de cifre, o cifră într-o mare de țărână.” fac din „Pasarile galbene” o carte apasatoare, sinistra si greu de ingurgitat pentru persoane ca mine. (nu pentru c-as fi o persoana prea sensibila, ci pentru ca razboiul este coplesitor si nu sunt fascinata de tot ceea ce implica). Trebuie totusi sa mentionez ca Kevin Powers a castigat cu „Pasarile galbene”  Guardian First Book Award si a fost nominalizat pentru National Book Award. Fragmentul de mai jos este edificator si va solicit putina atentie pentru a intelege ceea ce vreau sa spun:

…Ar fi trebuit sa spun ca vreau sa mor, ci mai degraba ca as vrea sa dorm pe vecie, pentru ca nu ai cum sa dregi faptul ca ai ucis femei sau ca ai privit cum sunt ucise femei sau, tot asa, faptul ca ai ucis barbati sau ca i-ai impuscat in spate, ca ai facut-o de mai multe ori decat ar fi fost de fapt nevoie ca sa-i omori si ca, uneori, era ca si cum ai fi incercat sa omori orice ti se ivea in raza vizuala, pentru ca aveai impresia ca ti se prelinge acid in suflet si ca sufletul ti s-a dus cu totul, si stii, pentru ca asa ti s-a spus toata viata, ca nu poti indrepta nimic din ce ai facut, asa ti s-a spus toata viata, dar, pe de alta parte, insasi mama ta este atat de fericita si de mandra pentru ca ai tintit bine si ai doborat oameni la pamant, oameni care nu aveau sa se mai ridice niciodata si, ma rog, poate ca or fi incercat si ei sa te ucida, asa ca-ti spui: ce puteai sa faci?, dar de fapt nu conteaza, pentru ca in cele din urma ai ratat singurul lucru bun pe care l-ai fi putut face, singura persoana care ai promis ca va trai a murit si odata cu ea ai vazut totul murind in mai multe feluri decat ai vrea sa-ti amintesti, si pentru o vreme povestea asta ti-a futut spiritul intr-un hal fara de hal, frate, cum nici nu-ti imaginai, pana cand ti-ai dat seama ca numai animalele te mai intristau, pieile de caine umplute cu explozibil si vechi obuze de artilerie, matele alea nenorocite si toate putind a metal si gunoi ars, si oricat ti-ai schimba locul, mirosul a intrat in tine si-ti zici: cum poate sa arda in halul asta metalul? si de unde vine tot gunoiul asta, in pula mea, pana si acasa ii simti damful, si apoi chestia aia, pe care ai inceput s-o observi cum dispare, acum piere si acum se inverseaza, ca si cand ai fi dat de strafundurile spiritului tau, dar se casca un hau inca si mai mare, pentru ca toata lumea e atat de fericita, in pula mea, sa te vada, tu, ucigasul, complicele nenorocit, purtatorul nonsalant al unei raspunderi, in pula mea, si toata lumea vrea sa te bata pe spate si tu incepi sa-ti doresti sa arzi din temelii toata tara asta blestemata, vrei sa arzi orice nenorocita de panglica galbena pe care-o vezi si nu poti sa explici nimic, ca si cum le-ai zice: „Va bag in pizda mamelor voastre pe toti”, dar pe de alta parte tu te-ai dus sa te inrolezi, pentru ca te-ai dus special, prin urmare acum esti de doua ori futut, asa ca de ce nu-ti gasesti un loc, sa te faci ghem si sa mori si, ok, hai sa fie ca mai putin dureros, pentru ca esti un las si, la o adica, lasitatea te-a bagat in tot rahatul asta, pentru ca ai vrut sa fii barbat si oamenii au ras de tine si te-au bruscat la cantina si pe holurile liceului pentru ca-ti placea sa citesti carti […] iar in adancul tau stii ca te-ai dus pentru ca voiai sa fii barbat, numai ca si asta n-o sa se intample niciodata, acum esti mult prea las ca sa fii barbat si sa treci peste toate, asa ca de ce nu-ti gasesti un loc curat si uscat unde sa astepti sa se termine cu toate, sa doara cat mai putin, doar sa astepti sa adormi si sa nu te mai trezesti si sa se duca toti in pizda ma-sii.

-pag. 125-127 din „Pasarile galbene” de Kevin Powers

Anunțuri

25 de gânduri despre &8222;„Pasarile galbene” – Kevin Powers&8221;

    • Roberts zice:

      cartea asta m-a intrigat prin sinceritate si prin expunerea sincera a traumelor prin care trece un soldat, un om, dupa ce se-ntoarce de la razboi. dar, sincer, n-as recomanda-o! doar as pune-o ca lectura obligatorie in scoli si licee, sa stie tinerii ce-i astepta, ce-nseamna razboiul, cum alegerile iti pot distruge viitorul, etc…..P.S.: si eu notez constiincioasa titlur de la voi si apoi le caut.:)

  1. Cristina V zice:

    Eu am abandonat cartea asta. It kept bringing me down and it contained a high dose of unsavoury details about death. Sigur, e tragic ce se intampla cu soldatii plecati in Afghanistan sau Iraq, dar sa nu uitam ca pleaca acolo din proprie initiativa, si ca sunt platiti sa infrunte moartea. A face din serviciul lor o tragedie mi se pare un gest de maxima ipocrizie, in conditiile in care stiu foarte bine ce-i asteapta atunci cand se inroleaza. Razboiul e, ca ideologie, o mare prostie, daramite conflictele initiate de americani in ultimele decenii, declansate din motive clar financiare sau economice (criza petrolului). Nimeni nu-i obliga pe tineri sa lupte pentru asa-zisa lor tara, ei aleg sa faca asta… Ca sa nu mai zic ca pana si expresia asta, a lupta pentru tara, e peiorativa, in contextul-n care nimeni nu a atacat SUA deja de muulta vreme si, deci, nu e nevoie sa o apere nimeni.

    • Roberts zice:

      corect! nimic din tot ce spui nu e atins in carte. chiar ma-ntrebam, cat de prost a fost baietul ala (tinerii, in general) care se inroleaza? o fac pentru bani? o fac ca sa demonstreze ceva? sa nu uitam ca Power e american si, mai mult ca sigur, e indoctrinat cu idei tipic americane. ai spus direct si foarte bine!

      • Cristina V zice:

        Multumesc frumos. N-am terminat cartea si am zis sa nu ma apuc sa-i scriu un review, pentru ca daca incepeam, cred ca riscam sa scriu un eseu, la cat de tare m-a pornit impotriva ideii de razboi pe fundatii economice. Powers cred ca a recurs la un fel de hipersensibilizare a cititorilor, mai ales a celor care cunosc cel putin o persoana care sa fi luptat in Orient, iar sansele ca asta sa se intample sunt, cel putin la americani, foarte mari. Nu stiu cum, dar 2013 a fost un an al abandonarilor beletristice, pentru mine. Am citit 50 de carti, dar cred ca vreo 20 (in afara de cele citite) le-am abandonat. :/

      • Roberts zice:

        si ce daca? ai citit atat de mult la viata ta ca esti in stare sa-ti asumi alegerile si sa nu-ti mai pierzi timpul cu ce nu iti place. eu, una, am un fel de blocaj cand simt ca ar trebui sa abandonez cartea respectiva, ma apuca un fel de sentiment al esecului combinat cu remuscari si nu-s stare sa-mi duc gandul pana la capat. la „Pasarile galbene” inversunarea a fost si mai si ca citisem tot felul de pareri pozitive, articole laudative, luase cateva premii si-am gandit c-ar fi pacat sa ratez vreo capodopera….am scris si despre ea nu pentru ca mi-ar fi placut ci, mai ales, ca sa nu para ca am bafta sa dau numai peste carti pe gustul meu:) Powers ori e bun psiholog, ori a fost sfatuit cum sa-si exteriorizeze trairile vis-a-vis de razboi.

    • Roberts zice:

      este interesanta chiar daca nu este genul meu. as indemna toti tinerii sa citeasca aceasta carte. eu am prceput-o ca un manifest anti-razboi, de orice fel ar fi el.

    • Roberts zice:

      e vreo problema? le fac cum pot, cui nu-i place, pas, nici o problema. si Gabriel, uita-te ce-am scris despre mine la Fructitza, sunt doar o cititoare. daca vrei comentarii elaborate, ai gresit adresa.

  2. Gabriel zice:

    Te superi aiurea. Iti citesc cu placere cronicile, ca doar nu te-am pus de nebun la blogroll. Doar intrebam. De exemplu eu nu am sa mai citesc Pasarile galbene pentru ca am citit deja in cronica ta ca Murph(y) moare. Era pur si simplu o intrebare fara intentia de a te supara. Faci cronici pentru cei care au citit deja cartea sau cronici pentru cei care nu au citit cartea? Pentru ca daca le faci pentru cei care nu au citit le strici placerea. E ca si cum ai scrie despre „Inspaimantatoarea viata personala a lui Maxwell Sim” si ai spune ca Maxwell Sim descopera ca de fapt e homosexual. Asta trebuie sa o descopera publicul prin citirea cartii, nu a cronicii. Intelegi?

    • Roberts zice:

      k, ai dreptate, eu nu m-am gandit niciodata cu prea mare profunzime cine imi citeste blogul. si da, poate ca spun prea multe din ceea ce se-ntampla in carte. trebuie sa-mi schimb stilul, asta-i clar, si in mod clar va fi destul de greu. cat despre Murph(Y) poti sa-ti dai seama ca moare din primele randuri ale cartii, parca si de pe coperta spate. stiam din librarie ce se-ntampla la o simpla rasfoire, interesant e in „Pasarile galbene” cum gandeste si cum se adapteaza vietii de dupa razboi Bartle si faptul ca de fapt nu exista happy-end dupa razboi.

  3. Gabriel zice:

    Evit sa citesc ce scrie pe copertile de la carti. Mai ales Rao fac rezumate care spun multe despre intamplarile din carte. 🙂
    Oricum, imi plac cronicile tale. Le citesc, dar unde vad ca povestesti mai sar. Asa am facut si la Proiectul Rosie, carte pe care am citit-o datorita acestui blog.

  4. mymindismyshelter zice:

    În ciuda morții, din această carte țâșnește viața. Oricât ar fi de mari grozăviile (pe care e nevoie să le vedem, pentru că noi le facem), autorul te ține mereu legat de Dumnezeu, să nu te pierzi. Te aruncă din glonț către ghiveciul cu flori și din război în primăvară.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s