„Tatal celuilalt copil” – Parinoush Saniee

El nu e tatăl nostru, e tatăl lui Arash. Ea chiar nu știe că toți copiii buni, sănătoși, frumoși și deștepți sunt ai taților, pe când copiii proști, urâți, bolnavi și muți sunt ai mamelor?

Shahab isi aniverseaza frumoasa varsta de 20 de ani iar intrebarea unuia dintre invitati il prinde pe picior gresit. „Cine e domnul care te tine aici in brate?” ii rascoleste amintirile si explica raspunsul cel putin ciudat: „Cine e? Cine e cu adevarat?” Calatoria in trecut, copilaria in mijlocul unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, un vartej naucitor de intamplari, senzatii si emotii arata cum Shahab era perceput ca un copil prostut, rebel, violent si stigmatizat de intreaga familie, dar, mai ales, de tatal lui, Naser.

tatal-celuilalt-copilDesi are doar 4 ani, Shahab se simte inferior in comparatie cu fratii sai: Arash, primul nascut, este genul de scolar performant, cu note mari si rezultate excelente la competitii (si, de aceea, preferatul lui Naser) iar Shadi, mezina familiei, este un copil vesel si fericit, cu o personalitate puternica si cu o incredere in sine de neclintit. Shahab este repede catalogat ca prostanacul familiei, copilul cuminte si docil de care se amuza si de care se folosesc pe rand cu totii. Singura care incearca sa-l inteleaga si sa-l iubeasa este doar mama lui. Din pacate, ea este o persoana ocupata, inconsecventa si usor influentabila. „Copilul asta o sa ma bage-n mormant!” spune ea, iar Shahab decide in semn de protest ca nu vrea sa vorbeasca, asa ca el  nu scoate nici un sunet spre dezamagirea si disperarea tuturor. Pentru Naser, Shahab este motiv de jena si umilinta, il face de rusine si desi este dispus sa munceasca ca sa plateasca tratamentele scumpe pentru fiul lui, o face doar din datoria de parinte, nu din dragoste neconditionata *asa cum ar fi fost normal. In final, lucrurile se rezolva, Shahab demonstreaza ca este istet si talentat dar senzatia amara de respingere din copilarie a lasat urme adanci in sufletul lui. Desi recunoasterea meritelor a fost fatisa si exprimata in public: „– Orice tata si-ar dori un baiat ca Shahab. El a ajuns singur acolo unde se afla astazi, eu n-am facut nimic pentru el. Realizarile lui nu mi se datoreaza. Sper sa ma poata ierta.” Shahab va deveni un tanar caruia ii lipseste increderea in sine si care are probleme in plan afectiv: „Cand vreau sa spun ceva sau sa-mi exprim o parere in fata mai multor oameni, inima imi bate cu atata putere, incat ori renunt sa mai deschid gura, ori vorbesc cu voce tremuratoare si nimeni nu intelege ce vreau sa spun. In adancul sufletului sunt in continuare prost. Nu sunt niciodata sigur pe mine si pe ceea ce fac, iar aceasta sovaiala imi umbreste si lucrarile artistice.„.Un copil prostut si speriat ne da o lectie de viata, el este un caz de psihologie educationala numai bun de invataminte si de tras concluzii. Pacat ca autoarea n-a gasit tonul potrivit si n-a exploatat mai bine acest subiect, cel al relatiei copil-parinti, actual si in zilele noastre. Si cand te gandesti ca era nevoie doar de putina dragoste, de sinceritate si de emotii exprimate  pentru ca micul Shahab sa fie un copil ca toti ceilalti, un copil fericit…
Un fragment puteti citi aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s