„Buddha din podul casei” – Julie Otsuka

buddha-din-podul-caseiPe vapor majoritatea eram virgine.” – asa incepe aventura tinerelor japoneze care calatoreau spre America anilor ’20 cu speranta ca se vor casatori cu barbati frumosi si bogati care le vor iubi si le vor proteja tot restul vietii. Din pacate, astfel de casatorii aranjate au avut sanse minime de reusita, in speta de fericire conjugala. Pentru ca tinerii frumosi, cu pielea fina si cu tinuta impecabila din poze s-au dovedit a fi cu 15-20 de ani mai batrani, simpli fermieri, fara multa scoala si care-si doreau sotii tinere si sanatoase din Japonia care sa fie bune de munca si sa le daruiasca multi copii. Daca ele au fost sau nu de acord cu aranjamentul, nici macar nu mai conteaza. Odata ajunse in San Francisco, tot ce si-au dorit a fost un dram de fericire si de prosperitate. Pe principiul „trebuie sa-mi urmez soarta” si la indemnul propriilor lor mame („Vrei sa-ti traiesti toata viata aplecata pe camp?„) bietele fete , multe din ele minore, pleaca din caminul parintesc, ajung in tara tuturor posibilitatilor si incearca sa se obisnuiasca cu traiul din noua patrie. „Suntem in America, ne-am spus, nu trebuie sa ne facem griji. Si ne inselam” Saburo, Toshitachi , Sumire sau indiferent care le-o fi fost numele, au avut aceleasi trairi generate de saracie, deznadejde si traiul alaturi de barbati pe care nu-i iubeau sau/si nici nu-i cunosteau prea bine. Marea prospetime a cartii vine din faptul ca relatarea a fost facuta din perspectiva comuna a tuturor acestor fete, vocea e una colectiva iar firul narativ nu e unul clasic, ci e cladit pe o succesiune de secvente, flashuri, situatii. Desi tonul este unul trist iar finalul tragic nu lasa loc de interpretare (în timpul celui de-al doilea război mondial japonezii sunt pusi pe anumite liste si inchisi in lagare, dusi la munca sau chiar omorati), amaraciunea si tristetea dintre randuri nu rapeste nimic din farmecul si frumusetea acestei carti. O drama colectiva, o carte profund umana, sensibila si neasteptat de frumoasa. Pacat doar de tinerele mirese care nu si-au gasit fericirea prin aceste casatorii facute prin corespondenta.

Ce-o sa se aleaga de noi, ne intrebam, intr-o lume atat de straina? Ne imaginam cum o sa intram intr-o tara de uriasi – noi, care ne trageam dintr-un popor neobisnuit de mic – inarmate doar cu un ghid de conversatie. Oare or sa rada de noi? O sa ne scuipe? Sau, si mai grav, daca nu ne luau in serios? Dar chiar si cele mai reticente dintre noi eram nevoite sa recunoastem ca era mai bine sa te mariti cu un strain in America decat sa imbatranesti langa un taran din sat. Pentru ca in America femeile nu trebuiau sa munceasca pe camp si se gaseau suficiente lemne de foc si indeajuns orez pentru toata lumea. Si oriunde te duceai, barbatii iti deschideau usa, isi scoteau palaria si ziceau „Mai intai, doamnele.” sau „Dupa dumneavoastra.”

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;„Buddha din podul casei” – Julie Otsuka&8221;

  1. Mira zice:

    Si mie cred ca mi-ar placea aceasta carte din prisma vocii colective, dar si pentru ca imi place sa citesc despre asteptarile/sperantele pe care tinerele asiatice si le-au facut in ceea ce priveste viata din America.
    Am mai intalnit subiectul in cartile Lisei See (Fetele din Shanghai, Visul lui Joy).

    • Roberts zice:

      eu am citit doar Fetele din Shangai, Visul lui Joy sta cuminte in asteptare. „Buddha din podul casei” mi-a placut si se citeste usor. e o carte trista dar reconfortanta si mi s-a parut surprinzatoare abordarea autoarei. de citit, zic eu:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s