„Pamint neimblanzit” – Jhumpa Lahiri

„Până la urmă, poveştile devin universale. Sunt universale”.

De Jumpa Lahiri n-am auzit pina cind cei de la Univers mi-au facut o surpriza si mi-au trimis „Pamint neimblanzit„, o carte formata din 5 povestiri si un mini-roman, scrise intr-un stil absolut fermecator care m-a facut sa inteleg de ce autoarea a castigat Pemiul Pulizer pentru fictiune in 2000. Tema abordata e oarecum caracteristica scriitorilor de origine indiana:  familii provenite din India ajung in America si incearca sa se adapteze stilului nou de viata tipic tarii tuturor posibilitatilor. Emigrantii, ajunsi aici de bunavoie sau fortati de imprejurari, depun eforturi pentru a se simti integrati si pentru a putea oferi copiilor lor conditii decente de trai. Daca in exterior par sa fie impacati cu situatia, in intimitatea casei si a gandurilor lor, exista o intreaga problematica si o incarcatura emotionala care afecteaza dinamica familiei. De regula, femeile sunt cele mai afectate. Fara job, ramase singure multe ore acasa, au timp de introspectie si realizeaza cat de singure sunt. De aceea, Boudi din „Iad-Rai” se indragosteste de mai-tanarul Pranab Kaku si aproape ca se sinucide cand acesta se insoara cu Deborah, o fata de origine americana, cu care va avea doi copii. Gelozia si durerea din sufletul ei palesc din acuitate doar peste cativa ani cand va afla tocmai de la aceeasi Deborah ca Pranab Haku o parasise dupa ani buni de casnicie tocmai pentru o bengaleza din cercul lor de prieteni…..

pamant-neimblanzitIn acelasi stil, simplu si natural, Jhumpa Lahiri reda sentimentele de vinovatie si de rusine ale copiilor cu parinti indieni dar crescuti in America. Pentru ei, India e doar acasa pentru mama si tata iar traditiile si obiceiurile acestora chiar ii sacaie si ii indeparteaza. Daca adultii afirma ca in America sunt prea multe libertati, prea multa libertate si ca viata pare sa insemne numai distractie, cei tineri, prima generatie de indieni crescuti departe de India, au pareri total opuse. „Parintii ei fusesera intotdeauna orbi la lucrurile care-i torturau pe copiii lor: pentru ca erau sacaiti de alti copii la scoala din pricina culorii pielii sau din cauza lucrurilor ciudate pe care mama lor le punea uneori in pachetelul pentru pranz, sandvisuri cu cartofi si curry care pata feliile de paine Wonderbread. Ce alt motiv de nemultumire ar fi putut sa aiba? Asa se gandeau, probabil, parintii ei. Depresie era un cuvant strain pentru ei, o chestie americana. Dupa parerea lor, copiii lor erau imuni la greutatile si nedreptatile pe care ei le lasasera in urma lor in India, de parca vaccinurile pe care Sudha si Rahul le facusera cand erau mici le-ar fi garantat o existenta lipsita de suferinta.” – pag.153 Apar tot felul de diferente de opinii si de comportament intre cele doua generatii. Fetele doresc sa poarte rochii la moda si nu sari-uri, ele vor sa aiba iubiti americani cu care sa traiasca inainte de (eventuala) casatorie, baietii se apuca de baut, isi  mint tatii si le inseala asteptarile, asa ca, inevitabil, unii au parte de esecuri sau sfarsesc prin a fi ratati si inadaptati. Din fericire, exista o nota de speranta in fiecare poveste de viata, o vaga iluzie ca lucrurile se vor rezolva sau ca sunt macar pe drumul cel bun. Nu exista solutii miraculoase iar caderile fac parte din viata tuturor, doar ca in cazul emigrantilor sentimentul de dezradacinare si dorinta de a fi integrati conduc la urcusuri mai grele si mai de durata. O carte care da de gandit in ciuda faptului ca povestile de viata sunt redate  de autoare pe un ton linistit, calm, care mascheaza subtil suferinta umana si conflicul dintre generatii.

15 gânduri despre &8222;„Pamint neimblanzit” – Jhumpa Lahiri&8221;

  1. simsim zice:

    si eu am descoperit-o saptamana trecuta si de atunci am citit „The interpreter of maladies”(povestiri) si The Namesakes-roman…scrie superb si are ceva special si cald in modul ei de exprimare.

    • Roberts zice:

      la mine a fost pima intalnire cu Jhumpa Lahiri. mi-am notat titlurile, de-abia astept sa fac rost de ele. mai am carti de citit (carti pe care mi le-am cumparat si n-am ajuns la ele). te rog sa ma crezi ca-ti urmaresc blogul cu constiinciozitate si ca imi place cum scrii.:)

      • simsim zice:

        oh…la fel si eu…ai vazut ca ajung sa-mi comand cartile despre care citesc la tine…ma enerveaza ca as vrea sa am mai mult timp sa scriu..si ajung sa povestesc despre carti faine la repezeala..promit sa ma reorganizez:))

  2. Diana zice:

    oh, ce mult imi place si mie! Cele doua mentionate de Simona au aparut in colectia Cotidianul parcal. le-am citit pe nerasuflate atunci. Chiar azi am vazut pe Goodreads ca autoarea a mai scos un roman – The Lowland si ma gandeam sa-l caut. Ce chestie ca tocmai azi sa scrii si tu despre ea!🙂

    • Roberts zice:

      ce coincidenta ! (fericita as spune) sau poate ca ne intereseaza aceleasi lucruri, cu aproximatie. mi-a placut „Pamant neimblanzit”, are un stil natural, firesc de-a expune lucrurile ca nu poti sa-i rezisti. eu, una, n-am facut-o !

  3. antoanetac zice:

    ma gandeam de unde vine titlul. probabil se refera la America ca fiind un pamant neimblanzit pentru emigratia indiana. drama emigrarii este una universala, poate de aceea americanii au pe Insula Ellis un muzeu in memoria emigratiei din secolul trecut. Emigratia implica conflictul dintre generatii, pentru ca parintii si copii privesc in directii diferite: parintii sunt mai legati de trecut, de tara de origine, copii de tara care devine mai mult a lor, decat a parintilor. paradoxal, chiar in familie se adancesc diferentele culturale ! imi aminteste de scrierile lui Kiran Desai, alta talentata scriitoare de origine indiana, despre care am scris amandoua mai demult🙂

    • Roberts zice:

      asa este! asemanarea cu scrierile lui Kiran Desai e destul de mare dar Jhumpa Lahiri nu e atat de ironica, are un stil natural si doar expune faptele fara a impune vreo concluzie. cred ca ti-ar place cum scrie, eu efectiv am pornit destul de reticenta mai ales ca nu sunt fun al povestirilor. „Iad-rai” chiar m-a impresionat iar mini-romanul mi-a dat o stare greu de descris, plangeam de una singura prin casa si greu ajung intr-o astfel de stare. ti-o recomand cu mare drag!

  4. radoi zice:

    ce ar trebui sa fac ca sa imi trimita si mie editurile carti? mai ales ca de jumpa am auzit de vreo 7 ani, de cand a aparut interpret de maladii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s