„Underground: Atacul de la Tokio si spiritul japonez” – Haruki Murakami

„Luni, 20 martie 1995. O zi frumoasa de primavara. Vantul e rece si oamenii care merg pe strada poarta inca paltoane.
Te trezesti la aceeasi ora ca de obicei. Te speli pe fata. Iei micul dejun. Te imbraci si te indrepti spre gara. Apoi iei metroul catre munca. E aglomerat, ca-ntotdeauna. Nimic deosebit. O alta zi obisnuita din viata. Pana cand cinci barbati deghizati infig varful ascutit al umbrelei intr-o punga umpluta cu un lichid ciudat….”

copertaImi place mult Haruki Murakami. N-am citit eu toate cartile lui dar aveam senzatia ca-i cunosc stilul. Citind descrierea romanului „Underground” pe diverse siteuri si publicatii, am fost intrigata. Acolo se afirma in mod constant ca Murakami demonstreaza aici o alta fateta a posibilitatii sale de a scrie: departe de fluiditatea amagitoare incarcata de o vraja magica care parea sa-i caracterizeze scrierile, Haruki Murakami face aici dovada capacitatii sale  de a se documenta si de a realiza o carte-document cu un subiect controversat si dureros deopotriva, si anume atacul cu gaz sarin de la metroul din Tokio. Evenimentul in sine nu a fost altceva decat un atac terorist gratuit, in urma carui au murit 2 oameni si multi altii au fost victime afectate fizic si psihic pe termen lung. Tragicul eveniment a zguduit natia nipona din temelii pentru ca „Japonia e o tara sigura, nu? Nu exista deloc arme, terorism. Nu am mai trecut printr-o asemenea experienta pana acum” – pag. 200
Duritatea atacului, si mai ales, inutilitatea lui, este grav criticata de opinia publica iar vinovatul gasit (membrii sectei religioase Aum Shinrikyo) nu are nici o scuza sau motiv evident. Aici intervine rolul autorului. In decursul unui an, din ianuarie pana in decembrie 1996, el incearca sa localizeze si sa intervieveze victimele atacului din 20 martie 1995. Misiunea lui e dificila:”Nu exista nici o lista oficiala a victimelor atacului cu gaz sarin de la metrou, in afara de cele din timpul anchetei, care se aflau la Tribunal sau la Politie. Trebuia respectat dreptul la intimitate, iar oamenii din afara nu aveau acces la ele. Am reusit sa alcatuim o lista de 700 de persoane, dar numai 20% dintre ele au fost identificate. In felul acesta reusisem sa luam legatura cu peste 140 de persoane, multe au refuzat sa fie intervievate din diferite motive.”Nu vreau sa-mi aduc aminte de atac!”, „Nu vreau sa am de-a face cu cei din sectia Aum!” „Nu am incredere in presa. In cele din urma doar 40% din cei peste 140 au acceptat sa fie intervievati.” – pag.10 Unii sunt profund afectati (*cazul Akashi Shizuko, tanara ranita grav, care si-a pierdut amintirile si care a trecut printr-un lung proces de recuperare in spital), multi au ramas cu reale probleme de sanatate (obosesc mult mai repede, au devenit nervosi, sunt uituci, au probleme cu ochii sau manifesta simptome de stress post-traumatic) iar ziua de 20 martie ’95 le-a schimbat viata in mod radical. Fiecare a trait acele momente si le-a facut fata cum a putut. Unii au trecut indiferenti pe langa semenii lor aflati in vizibila suferinta, altii au actionat doar prin prisma propriei sigurante/egoism si doar putini au dat dovada de curaj si umanitate, riscandu-si propria viata pentru binele celor afectati de otravitorul gaz sarin.
Toate aceste relatari, aceste voci ale aceleasi experiente, in acelasi loc, formeaza un adevarat portret al unui act terorist ramas si acum fara raspuns la principala intrebare: de ce??? Poate ca un inteviu cu Asahahara Shoko, liderul sectei Aum, ar fi elucidat misterul. Sau poate ca nu. Nimic nu justifica moartea/ranirea unor oameni nevinovati care mergeau la job intr-o zi obisnuita. Toate durerea lor, disperarea, neputinta, confuzia sau revolta este bine redata in acest roman complex, non-fiction si adevarat document al  atentatului cu gaz sarin. Din pacate, cartea nu tine locul persoanelor disparute si nu este nici cura de vindecare pentru supravietuitori, dar, in mod clar, ea constituie un adevarat semnal de alarma: indivizi dezaxati, instabili mintal si/sau emotional pot oricand declansa un alt act criminal sau instaura teroarea.

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;„Underground: Atacul de la Tokio si spiritul japonez” – Haruki Murakami&8221;

  1. simsim zice:

    si mie imi place murakami si chiar planuiam sa-i citesc toate cartile…romanele lui imi plac mult, in schimb am citit anul acesta o colectie de proza scurta si nu m-a captivat prea tare.

    • Roberts zice:

      eu inca nu-s hotarata cum sa-i incadrez romanele lui Murakami. nu le-am citit pe toate (doar „1Q84” si „Underground…”), total diferite ca stil si subiect. il voi aborda treptat pentru ca stiu ca ma va surprinde si ca trebuie savurat incet (exact ca o prajitura buna pe care ti-o permiti doar uneori)….

  2. Diana zice:

    Am terminat aseara Padurea norvegiana care mi-a placut enorm (de altfel, tot ce am citit de Murakami mi-a placut). Nu aveam idee insa despre subiectul acestei carti despre care ai vorbit tu si care nu mi-a picat inca in mana. Foarte interesant!

    • Roberts zice:

      eu „Padurea norvegiana” n-am citit-o dar am auzit vorbindu-se de bine despre ea. eu am citit „Underground…” pentru ca trec acum printr-o perioada in care sunt atrasa de stilul documentar, asa ca n-am putut-o ocoli. a fost o lectura agreabila, desi nu e pentru cei prea slabi de inger:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s