„Sa nu ma parasesti” – Kazuo Ishiguro

Undeva, in Anglia, la sfarsitul anilor ’90, Kathy H. incepe sa ne povesteasca despre slujba ei de ingrijitoare (in care se pare ca excela) si strania ei copilarie petrecuta intr-o institutie cunoscuta sub numele de Hailsham.Nimic ciudat pana acum daca detaliile n-ar face diferenta dintre normalitate si absurd. Kathy nu e doar o femeie de 31 de ani care simte nevoia sa se destainuiasca, ea e o femeie-clona al carei destin a fost hotarat inca de la concepere. Daca n-as fi vazut filmul, cu greu as fi inteles acest lucru. Din acest punct de vedere nu regret ca am facut aceasta alegere, de a vedea filmul inainte de a citi cartea. Pelicula m-a ajutat sa inteleg mai repede conditia neobisnuita a lui Kathy si a amicilor ei.

Copiii clone sunt crescuti la Hailsham, avand conditii de trai mult peste medie. Chiar daca ei nu constientizeaza acest lucru, preocuparile lor sunt usor neobisnuite. Sunt indrumati de paznici sa faca sport, sa deseneze, sa aiba o minte creativa iar materia scolara e cel putin ciudata (au cursuri de notiuni de civilizatie  unde erau invatati sa se descurce cu chelnerii, politististii si restul persoanelor de dinafara Hailshamului). Spiritul de competitie le anima des traiul destul de anost. Cele mai bune lucrari de arta ajung in Galerie (un concept vag) iar Madame vine de 3-4 ori pe an pentru a face selectia lucrarilor. Anumite detalii unsual sunt dezvaluite incet-incet. Starea lor de sanatate este des verificata, stiu ca nu pot face copii si cel mai important, destinul lor este clar conturat. Hathy, Tommy si Ruth afla ca nu vor fi niciodata vanzatori in Mall, asistente medicale sau simpli functionari , nuuuuuuu, toti cor fi ingrijitori (ai donatorilor) si apoi, donatori de organe vitale. Senzatia si apoi certitudinea ca nu au de ales, ca paznicilor le este frica de ei, ii lasa uimiti si tulburati dar in nici un caz nu-i indeamna la intrebari, la revolta si fuga din internatul-ospiciu. Atitudinea lor e de resemnare, de acceptare a conditiei si doar partidele ocazionale de sex le face viata mai picanta si mai antrenanta. Nici unul dintre elevi nu-si cunoaste parintii, originile, iar intre ei apar sentimente normale de prietenie, invidie, orgolii sau umilire – cazul lui Tommy care era ridiculizat si izolat din cauza crizelor lui de personalitate si a desenelor lui copilaresti. Atmosfera de internat combinata cu certitudinea ca destinul lor de donatori este inevitabil face din „Sa nu ma parasesti” o carte inedita, cu un subiect controversat dar salvata de povestea de dragoste dintre Tommy si K., pe de o parte si de concluzia fireasca (clonele nu sunt inumane), pe de alta parte. Dimpotriva, ele sunt fiinte umane create cu un scop precis (salvarea altor vieti omenesti in lupta cu bolile necrutatoare) dar care nu trebuie privite doar ca un instrument, ca un mijloc de salvare si sacrificare ci ca oameni normali cu vise, emotii si suflet. Ruth, Tommy si Kathy sunt ingrijitori, donatori si in final, vor muri – ei sunt clonele perfecte – si chiar daca pierd lupta cu viata, cartea ridica intrebari in fiecare cititor. Nu poti ramane impasibil cand dai peste o poveste atat de frumoasa despre oameni  care vor sa se bucure de fiecare clipa inainte de sfarsitul nemilos.

9 gânduri despre &8222;„Sa nu ma parasesti” – Kazuo Ishiguro&8221;

  1. Sorin-Lucian Berbecar zice:

    O poveste de-a dreptul interesantă. Dar eu parcă tot „mă tem” să citesc cărțile lui Ishiguro. Nici măcar „Soția locotenentului francez” nu am citit-o și era lectură obligatorie la facultate.
    Mi se pare extrem de complicat de-i urmărit ideile și mesajul, și probabil că greșesc deoarece nu am citit niciuna din cărțile lui.

  2. bibliodevafiliala3 zice:

    Mi se pare extrem de interesantă cartea. Ar fi una bună pentru o dezbatere de club. Problema clonelor, a fiinţelor umane crescute pentru a fi înlocuitori ai originalelor, este ceva la care am putea să ne gândim. Filmele încearcă să ne pregătească cu ideea, iar mulţi oameni extrem de bogaţi ar da orice să poată trăi cât mai mult timp. Cât este de moral, pentru că nu e vorba de legume, ci de oameni ce gândesc, simt şi trăiesc. Şi eu foarte greu am reuşit să mă decid să citesc Ishiguro. Eu n-am văzut filmul – deci este o recomandare bună pentru mine, mulţumesc🙂 aşa poate o să văd şi interpretarea pe care i-a dat-o regizorul sau actorii. O recenzie minunată, felicitări!

    • Roberts zice:

      draga Roxana, chiar as vrea sa vezi acest film. mie mi s-a parut remarcabil, cred ca a fost cel mai reusit din 2012 (adica, cel mai bun film vazut de mine anul trecut). Cartea e frumoasa, dar simt ca daca n-as fi vazut filmul inainte, n-as fi inteles toate aspectele si stilul lui Ishiguro. multumesc pentru vizita si spor in toate!:)

    • Roberts zice:

      si eu am sarit cartea vreo jumatate de an,exact din acelasi motiv. totusi, noroc ca vazusem filmul inainte, altfel nu cred c-as f inteles catea cu toate subtilitatile ei…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s