„Culoarea sentimentelor” – Kathryn Stockett

Dupa ce filmul „The Help” m-a surprins in mod placut, am inceput sa citesc „Culoarea sentimentelor” cu oarecare frica de a nu fi dezamagita. Nici vorba! Consider ca „…romanul de debut al autoarei Kathryn Stockett este ceea ce se cheama un fenomen literar: o carte care a fost respinsa de aproape cincizeci de editori si agenti, publicata in cele din urma de Penguin Group si primita cu un entuziasm extraordinar de librarii, cluburi de carte, bloggeri si critica literara.” – The New York Times

Culoarea sentimentelor

Si pe buna dreptate. Cele trei personaje: domnisoara Skeeter si negresele Aibileen si Minny ajung sa se-ntalneasca pe ascuns si sa editeze o carte despre cum e sa sa lucrezi la femeile albe din oras. Umorul subtil, ironia amara si nedreptatea de a te naste negru intr-o lume condusa de albi contureaza atmosfera oraselului Jackson din Mississippi a anilor ’60. Trista, cu amaraciune in suflet dupa moartea fiului ei de 24 de ani, Aibillen afla cu stupoare de Initiativa de Igiena pentru Personalul Domestic – o propunere de lege care impune ca toate casele albilor sa aiba o baie separata pentru servitorii de culoare. Singura care ia pozitie este domnisoara Skeeter, fata alba, de familie buna, cu care Aibileen va lega o prietenie adevarata, construita pe un fundament sensibil si periculos: scrierea unei carti unde sunt relatate cu sinceritate umilintele si nedreptatile pe care trebuie sa le-ndure servitoarele negre.

Adevarul.
Cuvantul e racoros, ca un suvoi de apa turnat pe corpul meu fierbinte si asudat. Racorind o dogoare ce m-a parjolit toata viata pe dinauntru.
Adevarul, repet in sinea mea, doar ca sa simt iarasi senzatia aia racoritoare
.” – pag.157

Senzatia de pericol si frica am avut-o tot timpul. Chiar daca tonul nu e plangacios si nici nu miroase a revolta, nu poti neglija atrocitatile comise in numele rasismului: cainii lup asmutiti pe negrii veniti la sala de lectura, povestea lui Carl Roberts, copiii albi invatati de mici ca sunt superiori celor albi, tanarul negru Robert ramas orb in urma bataii pe care-o incaseaza, stirea despre studentul de culoare James Meredith admis la Universitatea din Mississippi. In contrast realizezi ca oamenii, fie ei albi sau negri, sunt animati de acelasi simtaminte cladite pe afectiune: servitoarele care au grija de copiii albi de mici si pe care-i iubesc chiar mai mult decat parintii insisi (triunghiul Aibileen-Mae Mobley-Elizabeth), unii din acesti copiii ajunsi la maturitate sunt recunoscatori bonelor care au avut grija de ei si mentin legatura cu mamele lor…”Dragostea e ca o gadalitura pe dinauntru, un ceva usor ca bataia de aripi a unui fluture.” De aceea, atmosfera nu e sufocanta, depresiva si violenta. Tonul e lejer, destins iar limbajul m-a transpus direct in America anilor ’50-’60 ca parte (activa) a actiunii.
The HelpEroinele au simtul umorului si sunt femei inteligente. Monologurile interioare sunt delicioase iar micile revolte ale slujnicelor au finaluri surprinzatoare si amuzante. Ma gandesc aici la tortul de cacao al lui Minny pentru Holly, la licitatia de la balul de caritate, la intamplarea cu barbatul gol care bantuie pe langa casa Celiei Foote si alungarea lui, multimea de wc-uri adunate in curtea lui Hilly….Faptul ca slujnicele isi asuma riscul, iau pozitie si decid sa nu mai taca, e adevaratul curaj. Asta se-ntampla doar acum 50 de ani, cand in America erau si albi care nu aprobau discriminarile rasiale dar nu-si exprimau opiniile clar, se exchivau de la comentarii si mergeau pe principiul tacerea e de aur. Inclin sa cred ca mesajul cartii este: Ce culoare are sufletul tau? Intrebarea nu e simpla, nu poti actiona alb-negru nici acum, daramite in acele timpuri…Skeeter e un exemplu demn de retinut: trece peste invatamintele mamei, isi iubeste dadaca si vrea sa afle ce s-a intamplat cu Constantine, nu mai are prietene si e vizibil marginalizata, isi asuma riscul de a fi sincera si-si pierde iubitul in cunostinta de cauza…Coloana vertebrala si constiinta nu au culoare. Nimic cu garanteaza succesul dar adevarul si tenacitatea pot da sens unei vieti banale si conduc la noi inceputuri. Asta au aflat in final Minny, Aibileen si Skeeter si noi, cititorii, o data cu ele.

O paralela interesanta intre carte si film a facut-o Cristina aici.

Anunțuri

15 gânduri despre &8222;„Culoarea sentimentelor” – Kathryn Stockett&8221;

  1. simonacriste zice:

    mi-a placut foarte mult cartea asta. nu aveam bani sa o cumpar asa ca o parte am citit-o prin librarii si a doua jumatate am gasit-o ca ebook in engleza. m-am chinuit un pic pentru ea, mai ales ca varianta in engleza e scrisa in limbajul tipic sudist…dar a meritat din plin:)

  2. Roberts zice:

    stiu despre ce vorbesti! am primit si eu pe mail o varianta audio a cartii in engleza. consideram ca stiu ceva engleza dar limbajul sudist m-a dat peste cap, intelegeam prea putin:( asa c-am citit-o in romana, a meritat toti banii:)

  3. Hapi zice:

    In seara asta vroiam sa vad The Help dar as vrea sa fac si pilates ca daca raman in urma o zi, ma lenevesc… Oricum , la adresa filmului am auzit numai vorbe bune

  4. Maria zice:

    Te admir intr-un fel..dupa ce am vazut filmul (care mi-a placut extrem mult), eu nu as fi avut curajul de a incerca si cartea, mai mult pentru ca m-as astepta ca filmul sa-mi rupa placerea de a-mi interpreta singura cuvintele autoarei.
    PS: Iti urez un an amuzant pe wordpeess 😉

    • Roberts zice:

      multumesc frumos, Maria! Sper ca in 2013 sa ne mearga mai bine, sa fim sanatoase si sa avem spor in tot ceea ce facem!:)
      in alta ordine de idei, cartea merita toata atentia si timpul, a fost o desfatare pentru mine…..:)

  5. Maria zice:

    eram putin sceptica in privinta cartii. pe de-o parte as fi vrut sa o citesc, pe de alta parte aveam un sentiment ca nu o sa-mi placa, dar m-a convins recenzia ta sa-i dau o sansa :).
    p.s. imi place noul look al blogului 🙂

    • Roberts zice:

      MUltumesc, m-am gandit sa-i dau o nota festiva ca tot erau sarbatorile de iarna:) cat despre carte, eu am tot amanat-o vreo jumatate de an, gandeam exact ca tine. acum, spun deschis ca mi-a placut chiar mai mult decat filmul. daca regret ceva e ca nu stiu suficient de bine engleza, cat sa citesc cartea cu tot accentul tipic sudist…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s