„Micul prieten” – Donna Tartt

coperta_fataPentru mine, prima intalnire literara cu Donna Tartt tocmai s-a terminat. Nu stiam mai nimic de autoare dar vag auzisem de „Istoria secreta” a dumneaei si de valva cu care a fost primita de cititori si critici deopotriva. Asa c-am inceput „Micul prieten” relaxata si fara sa banuiesc aventura in care tocmai devenisem partasa. Harriet, eroina principala, este o altfel de prezenta feminina in peisajul literar: desi e la granita dintre copilarie si adolescenta, isi propune de una singura sa-l gaseasca pe asasinul fratelui ei Robin, gasit spanzurat in urma cu 12 ani. Amintirile ei sunt vagi referitor la acea zi fatidica (ziua Mamei) dar tragedia mortii lui Robin i-a distrus familia: mama, Charlotte, devine o prezenta fantomatica in propria-i casa, isi pierde interesul pentru ceilalti doi copii ai ei (somnoroasa Allison si desteapta de Harriet) iar tatal prefera o slujba in alt oras si se departeaza fizic si emotional de familia sa. In aceste conditii, Harriet creste intr-o mediu relativ normal dar regulile convietuirii nu sunt clare, casa e in vesnica dezordine iar ea este legata afectiv doar de Ida (servitoarea batrana a fam. Cleve), de bunica Eddie  si de ciudatele surori ale acesteia: Libby, Adelaide si Tat. Fetita citeste „Vrajitorul din oz” si cartile lui Robert Louis Stevenson, ii place de Kim a lui Kipling, de Ioana d’Arc si de maestrul  inposibilului Harry Houdini, viseaza la povesti de aventura, expeditii si calatorii in Antarctica. Normal ca vacanta de vara o plictiseste pe Harriet, gandul de a pleca in tabara religios-educativa o ingrozeste si pe fondul plictiselii fetita e convinsa ca Danny Ratliff este misteriosul ucigas al lui Robin. Drept urmare, Harriet impreuna cu prietenul ei, Hely Hull incepe sa-l urmareasca pe Danny si se va trezi implicata in tot felul de situatii detectivo-comice.

Totusi, aceasta nu este o carte politista. Harriet e o fetita, inteligenta ce-i drept, dar e doar o fetita, o combinatie savuroasa de istetime, manie retinuta si bunica Eddie (are caracterul dominator si determinat al acesteia, plus asemanarea fizica). Satula sa i se tot aminteasca ca trupul tau se dezvolta si de discutiile despre baieti, sistemul reproducator sau mirosurile de la subsuoara, Harriet dezvolta o adevarata obsesie pentru Danny R., baiatul zdrenturos care fusese in aceeasi clasa cu Robin si posibil ucigas al acestuia. Satula sa fie privita de ceilalti ca un copil ciudat, taciturn, aplecat spre studiu dar si ca o „invalmaseala de organe genitale si par crescut peste sarmanul ei trup natang„, Harriet il antreneaza pe credinciosul ei prieten, Hely in cruciada ei personala. Descoperirea asasinului e motivata de dorinta launtrica a lui Harriet de a fi bagata in seama de volatila ei mama si de necredinciosul tata. Chiar daca stie ca „secretul e sa nu iti pese, sa nu acorzi atentie faptului ca doare” pe H. chiar o deranjeaza ca nu creste intr-o familie normala, cu duminici la picnic si cine elaborate minutios. Plina de forta, curaj si inocenta deopotriva dar si speriata ca batranetea duce la resemnare si lene, ea porneste propria-i vendeta cu clanul Ratliff. Banuiala ei cade pe Danny, legat temporal de Robin dar culmea, singurul din fam.Ratliff care realizeaza ca trebuie sa evadeze din saracie si alcoolism, sa fuga undeva in lume unde nu-l stie nimeni si sa se reinventeze. Iluzia lui e facuta tandari tocmai de acesta fetita si dorinta ei de adevar si normalitate…

Tle little friendEnergica si voluntara, Harriet este un lait-motiv pentru a descrie atmosfera orasului Alexandria in a doua jumatate a secolului XX. Saracia, mizeria, drogurile, ignoranta se impletesc alert cu prestanta familiilor vechi si bogate de odinioara. Harriet Dufresnes e nepoata lui Eddie, aceasta traind candva cu surorile ei in opulenta casa din Tribulatie si prilej de evocare a acelor timpuri fericite. Danny, fost coleg si chiar prieten al lui Robin (de unde si titlul romanului) se naste si traieste intr-o familie saraca, in care bautura si abuzurile sunt la loc de cinste. Cu parintii morti (droguri , alcool, batai) el este crescut de prea bolnava bunica  Gum si terorizat de prezenta fratelui mai mare, nebunul si drogatul Farrish. Copilaria si adolescenta lor e marcata de batai, mici pungasii, teroare si in final, case de corectie, inchisoare sau fanatism religios. Normal ca Harriet e convinsa ca Danny e cel vinovat chiar daca nu are argumente palpabile. Urmarirea lui e o cursa plina de pericole si situatii grotesti, pline de neprevazut si uneori nefiresc de amuzante. Finalul neasteptat al cartii mi-a confirmat maiestria autoarei: dincolo de subiectul neobisnuit, de prospetimea unui roman de aproape 700 de pagini scris cu migala dar alert si captivant, o eroina ca Harriet pasionata de concursurile de citit, de enciclopedii si de arheologie este un copil cu o minte sclipitoare dar care nu detine controlul. Ea este fetita-detectiv dar Donna Tartt subliniaza ca trecutul, secretele si dorinta de a pedepsi vinovatul nu asigura neaparat un deznodamant fericit si un happy end atat de asteptat. Bratul lung al legii e o amenintare pentru raufacatori dar in ciuda bunelor intentii si si a dorintei de a-si vedea din nou familia pe linia de plutire, Harriet nu va reusi imposibilul. Desi m-am simtit trasa pe sfoara (am avut mereu senzatia ca Harriet are dreptate in legatura cu Danny si daaaaaaaaaa, inca sper in finaluri fericite), dupa primele clipe de buimaceala am realizat ca in acest fel Donna Tartt a scris o carte credibila cu accente de thriller si punctata de accentele naivo-magice specifice copilariei.

Un interviu cu Donna Tratt aici.

Intre timp, am citit si „Istoria secreta„. Mi-a placut,  v-o recomand!

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;„Micul prieten” – Donna Tartt&8221;

  1. bibliodevafiliala3 zice:

    Pare să fie încă o carte excelentă şi încă una de adăugat la o listă lungă de lecturi. Foarte frumos, remarcabil realizată recenzia ta. Se vede că ai citit cu plăcere, că te-a prins în povestea ei Donna Tratt. O să revin… în timp, după ce voi fi citit cartea, pentru a scrie ceva pe marginea ei.

    • Roberts zice:

      Mie mi-a placut foarte mult. Am savurat-o. Am incercat sa nu povestesc prea mult din carte si tot mi-a iesit cam lunga prezentarea dar chiar merita efortul. Roxana, chiar iti recomand acest roman, chiar are mult farmec si autenticitate:) Stii ca te urmaresc, asa ca voi citi in mod sigur parerea ta.:)

      • bibliodevafiliala3 zice:

        Mulţumesc, o să scriu sigur despre carte, deşi asta nu se întrevede prea curând, din păcate. Oricum, nu cred că va fi sfârşitul lumii în decembrie anul acesta aşa că în cursul anului viitor o să fie citită 🙂

  2. Ema Cojocaru zice:

    Ce frumos, la tine ninge pe blog! Și ai pus și globuri! 🙂
    Am ajuns la recenzia asta după ce am văzut comentariul tău pe blogul Dianei. Mă gândeam că ai scris despre ”Micul prieten”, cartea care mă tenta cel mai mult de la Donna Tartt înainte de a apărea The Goldfinch.
    Eu aleg de obicei o carte mai scurtă când mă apuc de un autor nou (ca să nu pierd mult timp în caz că nu-mi place), dar în cazul Donnei Tartt nu prea am ce să aleg, având în vedere că toate romanele ei sunt lungi. :)) Mă tentezi foarte mult cu recenzia ta, acum nu știu ce să citesc mai întâi. Mi-ar plăcea oare mai mult cartea asta decât The Goldfinch?
    De fapt, stai, văd că “Istoria secretă” ți-a plăcut și mai mult. Poate că ar trebui să-i mai dau o șansă, începusem mai demult cartea asta și nu m-a prins. Sunt destul de confuză acum! :))

    • Roberts zice:

      mie imi place Donna Tartt, chiar e una dintre favoritele mele acum. eu am citit „Micul prieten” intai si apoi „Istoria secreta”, iar acum cred ca e alegerea optima. Te rog eu sa insisti cu Donna Tartt, stiu ca are un stil usor incalcit, dar uimeste cu deznodamantul si cu faptul ca ai senzatia ca stii ce va urma, dar nu stii nimic, de fapt. In alta ordine de idei, nu am cuvinte sa-mi exprim multumirea si bucuria pe care le-am simtit cand am citit asta-noapte mailul tau. nici nu-mi mai trebuie altceva pentru Craciun:) daca crezi ca pot sa-ti trimit si eu ceva, te rog sa nu eziti. inca sunt sub influenta mailului si rad de una singura la job. Multumesc, Ema, esti foarte buna si mi-ai incantat sufletul!

      • Ema Cojocaru zice:

        Oau, chiar nu mă așteptam să îți fac o bucurie așa de mare cu mailul meu! Deci acum mă bucur și eu cot la cot cu tine și am un zâmbet uriaș! :)) Stai liniștită, am la cărți de citit… Inclusiv Donna Tartt, căci m-ai convins să-i mai dau o șansă Istoriei secrete (și poate citesc prima Micul prieten, cum ai făcut și tu). Până la finalul anului cred că mă țin doar de cărți scurte, ca să am și eu senzația că avansez cu cititul, dar apoi dau iama în stocul de cărți zdravene. 🙂

      • Roberts zice:

        eu trec printr-o faza mai ciudata acum, evit cartile mai grele si ma delectez cu thrillere, carti politiste, spionaj, etc. pur si simplu, nu-s in stare de nimic altceva acum. poate ca 2015 imi va limpezi mintile si sa ma ocup de lecturi mai serioase.

      • Ema Cojocaru zice:

        Eu zic că e o fază normală, n-ai cum să citești numai literatură serioasă (nici nu cred că e sănătos pentru creier, haha). Și eu simt nevoia de cărți mai ușoare în perioada asta. O fi de vină și vremea, deși logic ar fi să îndemne la lecturi pe care le evit vara. 🙂 Nu știu cum e la voi, dar aici n-am mai văzut soarele de mai bine de o lună – noroc c-am avut treabă și nu m-a apucat depresia. :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s