Trilogia lui Zafon

Printul din neguraPrintul din negura” am inceput-o cu mari asteptari si m-am desumflat rapid. Sunt de principiul ca daca un autor incepe sa fie auzit, opera lui il sustine. Singura concesie care-o fac e ca Zafon spune clar ca „Printul din negura” e cartea pe care a scris-o pentru adolescenti. Din moment ce pe mine nu m-a fermecat, inseamna poate-am depasit momentul pubertatii (!) Poate…….Familia Carver se muta intr-un orasel. Ideea e a tatalui care cumparase o casuta acolo de ceva timp si vrea sa-si protejeze copiii si nevasta de aparitia razboiului. Max, baietelul lui, se trezeste implicat intr-o serie de intamplari neobisnuite care culmina cu aparitia unei creaturi infricosatoare. Totul are legatura cu un personaj horror, Cain, un amalgam de vrajitorie si magie care indeplineste orice dorinta in schimbul unui contract ce trebuie onorat. Razbunarea lui este crunta si nu este usor de pacalit. Max se va imprieteni cu Roland si impreuna cu sora lui, Alice, vor incerca sa scape de amenintarea printului.  Zafon scrie alert, sigur si convingator pentru un adolescent. O astfel de carte sigur le va place si-i va tine departe de computer si FB.

Prinţul din negură este primul dintr-o serie de romane „pentru tineri“, alături de Palatul de la miezul nopţii, Lumini de septembrie şi Marina, pe care le-am scris cu cîţiva ani înainte de a publica Umbra vîntului. Unii cititori mai maturi, influenţaţi de popularitatea acestuia din urmă, vor fi tentaţi poate să exploreze povestirile acestea pline de mister şi aventură, şi nădăjduiesc ca şi unii din cititorii de generaţie nouă, de le vor găsi pe plac, să pornească astfel în propria aventură a lecturii pentru toată viaţa. Şi unora, şi altora, cititori tineri şi tineri cititori, nu-mi rămîne decît să vă transmit recunoştinţa acestui istorisitor de poveşti, care încearcă necontenit să vă cîştige interesul şi care vă doreşte lectură plăcută. (Carlos Ruiz Zafón)

Palatul de la miazanoaptePalatul de la Miazanoapte” mi-a solicitat atentia si simtit pe alocuri de ce Zafon are succes. Intamplarile sunt redate cu maiestrie, personajele sunt plauzibile si bine conturate iar detaliile istorice sunt combinate cu elementele horror.

Primele pagini ne introduc in atmosfera orasului Calcutta. Aici ajunge locotenentul Michael Peake reuseste sa ajunga la casa puternicei si invizibilei Aryami Bose careia ii preda cei doi copii sugari dupa care se-ntoarce sa-si infrunte urmaritorii. Batrana doamna ia hotararea sa-si desparta nepotii si sa le stearga trecutul pentru a le asigura supravietuirea. Timp de saisprezece ani stratagema functioneaza, copiii nu stiu unul de existenta celuilalt si au parte de o copilarie obisnuita: Ben creste intr-un orfelinat unde se simte bine si-si face prieteni buni, iar fata, Shreeve alaturi de bunica sa. Ben si Shreeve se regasesc dar momentul bucuriei e scurt, au un dusman care-i urmareste si care le va ridica multe probleme.

Nu voi povesti mai multe. Stric farmecul cartii daca m-apuc sa povestesc actiunea. Chiar daca pe alocuri mi s-a parut exagerata, cartea lui Zafon are farmec. Subiectul e neobisnuit iar finalul real. Copiii nu au puteri miraculoase, nu fac ceea ce trebuie cand trebuie, prietenia si loialitatea sunt pe primul loc iar tonul e alert si imbibat cu aventuri, magie si rasturnari de situatie.

„Subiectul acestui roman e la fel de intunecat precum noptile Calcuttei din primele sale pagini. Palatul de la Miazanoapte este un roman care n-ar trebui trecut cu vederea de pasionatii marilor aventuri.” (Publisher’s Weekly)

Luminile din septembrieUltima din trilogia lui Zafon este „Luminile din septembrie” – ceva mai muncita, mai documentata si mai pe placul meu. E drept c-am regasit niste artificii folosite si-n cartile anterioare: ceasul care merge-n sens invers, familia  obligata de-mprejurari care se muta intr-o casa unde nu mai statea nimeni de mult timp, batranul excentric si priceput in ale mecanicii, oraselul inca toti se cunosc iar barfele circula cu viteza luminii, legendele intretinute de bastinasi plus povestea de dragoste intre 2 tineri care nu depaseste faza de flirt… Am apreciat in schimb cele doua scrisori, una la inceputul si alta la finalul romanului, care, chiar daca nu m-au lamurit intru totul vis-a-vis de destinul eroilor, mi-au oferit o perspectiva despre sentimentele lor si despre felul in care intamplarile relatate le-a influentat viata.

Nu voi aminti nimic din intriga cartii, e si asa destul de subtire si de aceea cred ca Zafon s-a inselat: trilogia lui este destinata in mod clar publicului tanar, intamplari cu umbre diabolice si puse pe razbunari plus povesti despre lumini care plutesc pe ape nu ma incanta acum si foarte putin probabil spre 83 de ani (asa cum afirma autorul). Cel mult m-au relaxat timp de cateva zile dar cam atat. Nu sunt inca un fan declarat al lui Carlos Ruiz Zafon dar sunt dispusa sa mai incerc cu „Umbra vantului” (Polirom, 2005) si cu „Jocul ingerului” (Polirom, 2009), traduse in peste 40 de limbi si cu numeroase premii la activ. Vreau sa cred ca merita incercarea iar Zafon depaseste faza scrisului pestru adolescenti si se dedica cititorilor maturi.

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;Trilogia lui Zafon&8221;

  1. Satmaya zice:

    Printul din negura e singura carte a lui Zafon pe care n-am citit-o inca. Desi cu siguranta pe viitor o voi face, chiar daca va fi probabil cel mai slab text al sau.
    Palatul de la Miazanoapte nu mi-a placut foarte mult. Personjele de acolo imi par un exercitiu al celor din romanele urmatoare.
    Luminile din septembrie mi-a placut, m-am regasit cumva in povestea fabricantului de jucarii. 🙂

    Vad ca nu ai mentionat-o aici, intre trilogie si tetralogie, Zafon a mai scris si un roman de tranzitie, Marina. E foarte frumos, e cel care m-a marcat cel mai profund.
    .
    Se merita sa incerci si cele trei volume aparute deja din tetralogie. E limpede ca lumina zilei evolutia lui Zafon.
    Multi considera Umbra vantului ca fiind cea mai buna.
    Mie Jocul ingerului mi s-a parut mult mai captivant si complex si miscator, te lasa sa patrunzi in intimitatea celor care scriu, te impresioneaza pretul platit de cei care-si dedica viata condeiului.
    Iar Prizonierul cerului e parca cel mai intunecat, mai lucrat in ceea ce priveste dialogurile, dar mai ales, are un final care te va face sa astepti cu maaaare nerabdare si ultimul volum.
    De cand l-am descoperit, anul trecut, Zafon este autorul meu favorit.

    • Roberts zice:

      stiam de „Marina” dar n-am apucat s-o cumpar. recunosc ca nu mi-au placut foarte mult cele 3 carti ale lui Zafon. mi s-au parut facile si scrise pentru naivi…totusi, stiu ca are multi fani, ca romanele lui se vand ca painea calda si ca a castigat multe premii. nu cred ca degeaba este apreciat…..asa ca voi continua cu „Jocul ingerului” sau „Prizonierul cerului”. sper sa-mi placa si sa-l consider pe Zafon unul dintre preferatii mei!:)

  2. Angela zice:

    e prima oara cand citesc despre seria asta… spre rusinea mea 😦 multumesc pentru prezentare si pentru ca ai adus-o in atentie. sunt sigura ca vor mai fi persoane care vor lua in evidenta colectia si vor trece la citi! eu asa voi face 🙂

    • Roberts zice:

      si eu am citit despre trilogia lui Zafon pe alte siteuri/bloguri 🙂 altfel Zafon nu-mi spunea nimic…tinand cont ca tu esti si mare amatoare de filme, nu m-as mira sa citesc pe blogul tau recenzii despre filme facute dupa Zafon – cartile sunt numai bune de ecranizat:)

  3. bibliodevafiliala3 zice:

    Nici eu n-am auzit de ea 🙂 Ciudat nu-i aşa? Oricum m-ai făcut teribil de curioasă. S-ar putea, dacă tot e pentru adolescenţi, s-o citesc să văd şi eu ce recomand apoi 🙂 Frumoasă şi reuşită recenzie. Ai spus doar atât cât să ne faci curioşi să citim mai multe, să luăm cartea în mână s-o citim. Poate chiar evoluţia autorului să fie foarte interesantă de văzut. Mulţumesc,

    • Roberts zice:

      Chiar sunt curiosa cat de mult ti-ar place aceasta trilogie a lui Zafon. eu am pornit ca la pomul laudat si cred ca rau am facut. nu-i contest autorului anumite calitati dar deocamdata, nu-l consider unul din favoritii mei. multumesc frumos pentru cuvintele frumoase:)

  4. Magda Bucur zice:

    Cele trei carti pe care le-ai amintit sunt, asa cum si Zafon scrie in introducerea fiecareia, printre scrierile lui de inceput. Eu le-am citit dupa ce am descoperit Umbra Vantului si am observat ca, intr-adevar, sunt mai simplist construite, personajele nu sunt la fel de bine conturate, intriga e mai putin dezvoltata. Totusi, de atunci se simtea stilul lui cinematografic de a scrie, descierile alerte si acel ceva care te tine langa carte pana la final. Recomandarea mea pentru toti cei care vor sa citeasca Zafon este sa citeasca romanele mai tarzii: Umbra Vantului, Jocul Ingerului. Eu mai am de cititi Prizonierul Cerului si sunt sigura ca nu voi fi dezamagita. Se observa evolutia.In topul meu, Zafon a intrat pe primele locuri si isi disputa locul de super povestitot cu Marquez.

    • Roberts zice:

      eu am inceput cu aceasta trilogie pentru ca le aveam in casa (le primise fiimia cadou) iar in introducere autorul spunea ca pot fi cititte si la 80 de ani. nu mi-au placut foarte mult dar nici nu le-am abandonat. am auzit multe pareri asemanatoare cu a ta, ca trebuie sa trec la celalalte romane ale lui Zafon care sunt mult mai reusite. asa voi face, numai sa-mi pice in mana! muLtumesc frumos de trecere, de comentariul chibzuit si Sarbatori fericite in continuare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s