„Razboiul homarilor” – Elizabeth Gilbert

Homarii nu cunosc hotare. Si, de aceea, nici pescarii de homari nu le cunosc. Ii cauta pretutindeni unde s-ar putea ascunde, adica de-a lungul intregii coaste, unde apa e rece si putin adanca. Se bat pentru cele mai bune locuri de pescuit. Isi taie calea unii altora, isi incalcesc navoadele, se pandesc si-si fura unii altora informatii. Pescarii de homari se cearta pentru fiecare metru cub de mare. Fiecare homar prins de un pescar inseamna un homar pierdut de altul. E o afacere meschina, potrivita oamenilor meschini. La urma urmei, ca fiinte umane, devenim ceea ce cautam. La fermele de lapte, oamenii sunt asezati, demni de incredere si cumpatati; vanatorii de caprioare sunt tacuti, rapizi si sensibili; pescuitul homarilor ii face pe oameni suspiciosi, indarjiti si nemilosi.”

Asa isi incepe Elizabeth Gilbert cartea „Razboiul homarilor” si ne introduce in atmosfera inceputului de secol XX. Aici, in statul Maine, devenim martori ai razboiului tacut dintre locuitorii a doua insule ciudat de asemanatoare si izolate de restul lumii: Fort Niles si Courne Haven. Problema e destul de veche, de prin 1902, cand Valentine Adams, un tip destul de inteligent dar nitel nebun, trimite cateva scrisori la mai multe ziare de pe Coasta de Est si la Conferinta Internationala a Pescarilor prin care facea cunoscuta interpretarea sa proprie vis-a vis de atitudinea incorecta a unor locuitori de pe Courne Haven. De aici izbucneste un adevarat conflict intre cele doua insule presarat cu batai prin carciumi, cu tot felul de glume proaste, scufundarea cu buna intentie a balizelor, furtul capcanelor pentru homari, etc. In aceasta stare de tensiune fluctuenta se naste Ruth Thomas, o fetita mai mult decat draguta, hotarata si a carei atitudine d-na Gilbert o construieste subtil pe tot parcursul actiunii.

Nu intamplator, Ruth e cea in jurul careia se compune intriga romanului: ea devine o tanara inteligenta, crescuta mai mult de tata si de vecina lor, d-na Pommeroy. Dupa 4 ani de studiu la o scoala simandicoasa de pe Continent, Ruth se-ntoarce acasa dorindu-si doar sa-si ajute tatal la pescuit. Indiferenta tatalui, blazarea lui dupa ce si-a dat seama ca nu poate controla decizia sotiei de a pleca de-acasa si de-a creste cel de-al doilea copil al lor, Ricky (un mic monstrulet incapabil de-a se misca, care doar tipa si urla) in casa bogatilor Ellis, o impinge pe Ruth intr-o stare de plictis si amorteala. Normal ca intalnirea cu Owney Wishnell, un tanar atragator dar aflat in tabara opusa, o scoate pe Ruth din inertie si-o impinge in valurile tumultoase ale dragostei. Doamna Gilbert nu numai ca tese o poveste de dragoste oarecum diferita dar previzibila intre cei doi tineri dar gaseste in istetimea lui Ruth solutia de a impaca taberele si de a aduce prosperitate si normalitate in arhipeleagul din Maine.
Coperta fataAm admirat intoarcerea din condei al doamnei Gilbert. Finalul oarecum pripit m-a prins nepregatita. Ruth nu numai ca gaseste solutiile optime dar este mesagerul pacii si in familia ei. Dupa ce mama si bunica ei, membre ale bogatei familii Ellis, au fost un fel de servitoare pentru rudele lor, Ruth nu este dispusa sa le urmeze exemplul. Dimpotriva, se foloseste de banii Ellis pentru a merge la studii (pe care nici macar nu si le dorise), deschide  Muzeul de Istorie Naturala pentru senatorul Simon in locul unui magazin al companiei Ellis si cere de la batranul dar inca viul domn Ellis pamant (ca restituire) pentru a-si construi o casa mare. In acest fel, ea nu mai este o ruda saraca, o roaba a clanului Ellis, ci isi revendica statutul de membra cu drepturi egale. Oricum, cu toata istetimea si viclenia ei, n-ar fi reusit toate acestea fara acordul si bunavointa manipulatorului domn Ellis….

In mod neasteptat, intr-o lume a pescarilor si a homarilor, cartea este un elogiu adus femeilor. Chiar daca ele au defecte, (Ruth e desteapta, ironica dar n-are experienta vietii; d-na Pommeroy creste singura cei 7 baieti dar nu neaparat bine; surorile acesteia sunt fie betivance, fie suporta batai de la soti si-i inseala; mama lui Ruth nu se poate desprinde de Vera Ellis desi aceasta n-o iubeste ca o sora si o foloseste ca o sluga, etc.) cumva  reusesc sa supravietuiasca si sa fie impacate cu greutatile vietii fara sa aiba atitudine de victime. Cartea e atragatoare tocmai prin umorul fin, replicile sunt ironico-amuzante iar personajele dezarmant de umane. Surpriza a fost una de bine mai ales ca „Pelerinii” imi daduse senzatia ca d-na Gilbert scrie bine numai la persoana I („Eat, Pray, Love”). Concluzia mea a fost una pripita, autoarea are o minte creativa si o bucurie de viata pe care-o exprima atat de bine scriind.

Alte pareri despre aceasta carte gasiti la Cristina si Antoaneta.

Pentru iubitorii de limba engleza, cartea e disponibila  la libraria online libris.ro

Anunțuri

21 de gânduri despre &8222;„Razboiul homarilor” – Elizabeth Gilbert&8221;

  1. Hapi zice:

    Iti plac mai mult cartile scrise la pers 1 sau a treia?
    Inca ma gandesc ce sa iau cu mine in concediu in afara de cusul de limba araba 🙂

    • roberts zice:

      limba araba??? waw!!! am lucrat pentru niste arabi si nu mi s-a parut deloc usor cum spuneau ei acolo….cred ca prefer cartile la persoana I dar nu generalizez. depinde si cum e scrisa, stilul, perspectiva autorului….”Razboiul…….”chiar e o carte o vacanta!

      • Hapi zice:

        Nu e usoara deloc. Ce invat azi, uit maine daca nu repet zi de zi
        Mi-a placut „razboiul” descris de tine dar as vrea aventura si suspans.

      • Roberts zice:

        am „Sanctus” daca te intereseaza…eu n-am citit-o dar ti-o pot imprumuta, cica aduce a Dan Brown dar fara a-l copia.

      • Hapi zice:

        A, uite, asta e genul meu 🙂 Merci dar o sa imi cumpar cartea, nu imi place sa imprumut
        Am citit recenzia pe un blog numit „atelier literar” si e chiar ceea ce caut !

  2. melanietoulouse zice:

    N-am citit-o, în schimb am cumparat în aeroport anu’-trecut “Eat, Pray, Love”, dupa ce vazusem deja filmu’, cu Julia Roberts! 🙂 Cum ador crustaceele(ah, Maine lobster! 🙂 ), voi încerca s-o citesc asap… 🙂

    • roberts zice:

      mie filmul cu Julia Roberts mi s-a parut mai slab decat cartea…”Razboiul homarilor” e o carte lejera, o poveste frumoasa dar fara a cadea in desuet. pofta mare la crustacee!:)

      • melanietoulouse zice:

        filmu’ a fost „demolat” de critica, pe buna-dreptate: suna fals-rau, iar Julia nu era în forma-i obisnuita de actrita geniala pe care-o stiam… 😀 deh, n-a ezitat: în ultimii ani sa „toarne” si „napi”(filme proaste!), fiind platita 20 000 000 US$/film! 😀

  3. antoanetac zice:

    O carte tonica ca o gura de aer proaspat si sarat, din largul oceanului. Mi-a placut mult datorita reusitelor lui Ruth: reconcilierea pescarilor meschini, unindu-i intr-un efort comun pentru binele comun. Apoi reparația obtinuta de ea pentru doua generatii de femei dinaintea ei, convingandu-l pe matusalemicul unchi Elis ca poate sa-i predea stafeta familiei deoarece stie ce vrea dar si cum sa procedeze pe mai departe. Am apreciat ideea subliniata de tine, cartea ca un elogiu adus femeilor de pe insula, rezistente intr-un mediu atat de acut masculinizat.

    • Roberts zice:

      despre carte citisem la tine pe blog si la Cristina:) daca 2 cititoare inraite au apreciat cartea, m-am gandit ca sunt sanse minime ca mie sa-mi displaca:) m-a surprins autoarea, recunosc:) Ruth e neobisnuita ca eroina iar felul cum se descurca ea in final mi s-a parut inedit!:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s