„Se numea Sarah” – Tatiana de Rosnay

Se numea Sarah” este o carte emotionanta despre Holocaust, o carte marturie care te rascoleste, in care ororile sunt descrise concis, rapid, fara sentimentalisme. Stilul jurnalistic m-a deranjat oarecum dar nu m-am putut opri din citit. Stiam ca subiectul e sensibil si de aceea ma asteptam la profunzime si la mai multe referinte istorice. Nu spun ca „Se numea Sarah” este superficiala, doar ca-i lipseste ceva fundamental greu de precizat. Poate ca n-am empatizat eu destul cu problemele casnice ale Juliei – o jurnalista de origine americana dar maritata cu un francez cu care are un copil de 11 ani. Casnicia lor cu suisuri si coborasuri presarata si cu aventura lui Bertrand cu Amelie, o parizianca get-beget, merge in virtutea inertiei. Dar preocuparea Juliei pentru soarta familiei Starzynski si mai ales a fetitei acestora, Sarah, ii indeparteaza si mai mult. Vestea ca a ramas insarcinata ii lasa muti de uimire dar ii desparte in doua tabere: Bertrand sustine ca e prea batran pentru un alt copil si nu si-l doreste, iar Julia, desi initial nesigura de sentimentele ei, nu poate face avort si prefera sa duca sarcina la sfarsit.

Se numea Sarah Copertă: broşată, cu clapete
Autor: Tatiana de Rosnay
Format: 150 x 215
Număr pagini: 320
Data apariţiei: 20 septembrie 2011
Editura Litera
Disponibilitate: librarie online libris.ro

In 2002 Julia trebuie sa scrie un articol cu  prilejul comemorarii a 60 de ani de la razia de la Vel’ d’ Hiv. In dimineata zilei de 16 iulie 1942 mii de copii nevinovati, evrei, alaturi de parintii lor au fost luati cu forta de politia franceza din casele lor, impinsi in autocare sau trenuri infecte si dusi in lagarele de concentrare. Printre acestia se afla si Sarah, o fetita de 10 ani care va supravietui conditiilor infioratoare, foamei, bolilor, umilintelor si va fi infiata de o familie miloasa din Orleans. Aici este partea care m-a impresionat din cartea Tatianei de Rosnay, modul cum descrie inocenta distrusa, dorinta lui Sarah de a se adapta si de a supravietui. Din pacate, fetita va trebui sa se impace cu gandul ca parintii ei au murit iar fratele ei, Michael a avut o soarta nemiloasa de care ea se simte partial raspunzatoare. As fi vrut ca povestea sa fie continuata din perspectiva lui Sarah si nu a Juliei sau a celor care au cunoscut-o ulterior. Mi s-a parut firesc destinul lui Sarah, durerea, tacerea ei si sfarsitul tragic. Intamplarile sunt crude, detaliile cutremuratoare iar odiseea lui Sarah trista si nemeritata. Condamnabila este atitudinea poporului francez referitor la aceste evenimente: ” Francezii erau inchisi, ca niste scoici. Nimic nu trebuie aratat. Nimic nu trebuie revelat. Totul trebuie sa ramana nederanjat, netulburat. Asa stateau lucrurile. Asa fusese mereu.” – pag.192
Politia franceza fusese implicata si responsabila pentru razia de la Vel’ d’Hiv, pentru conducerea lagarului si pentru excesul de zel din spatele sarmei ghimpate. „Nimeni nu-si aminteste. De ce ar face-o? Au fost cele mai negre zile din istoria tarii noastre.” – pag.200
Julia afla adevarul, il cunoaste pe William, fiul lui Sarah si se va identifica cu trista experienta de viata a  mamei lui. Drept urmare, ea devine o persoana mai puternica, o femeie care-si asuma alegerile, care merge inainte fara regrete  si dileme emotionale inutile.

Zakhor, Al Tichkah. Aminteste-ti. Nu uita niciodata.

Doritorii pot citi (sau download) cartea gratuit aici.

Anunțuri

28 de gânduri despre &8222;„Se numea Sarah” – Tatiana de Rosnay&8221;

  1. melanietoulouse zice:

    Mi-a fost oferita de-o prietena acum câtiva ani… bulversanta! Ai vazut filmul cu Kristin Scott-Thomas? Scenaristii au respectat practic à la lettre romanul, autoarea a fost chiar încântata… 🙂
    Btw, hi from France! 😉

    • Roberts zice:

      si-au mai spalat si ei din pacate:D cat despre film, mi-ai spus despre el dar n-am apucat sa-l vad. trebuie sa -mi revin dupa carte, m-a emotionat mult…speram intr-un altfel de final pentru Sarah. faptul ca n-a uitat prin ce-a trecut si a afectat-o toata viata, este totusi mai veridic…

      • melanietoulouse zice:

        … da, n-am uitat, credeam ca de-atunci vei fi reusit sa vezi si filmu’, de unde întrebarea mea… 🙂

  2. bibliodevafiliala3 zice:

    Şi eu am avut aceiaşi părere referitoare la stilul scriiturii, dar aşa cum ai spus şi tu, este greu să o laşi din mână. Totuşi după ce am terminat-o am decis să citesc din ce în ce mai puţine cărţi descriind acea perioadă. Am început cu Jurnalul Annei Frank, am continuat cu Am fost doctor la Auschwitz… şi asta. Cred că o pauză lungă, lungă, lungă… se impune.

  3. roberts zice:

    oooooo, inca ai perseverat:) mie mi se pare indeajuns „Se numea Sarah”….daca era scrisa in alt fel, ajungea un reper in literatura, asa vad eu lucrurile.”Jurnalul Anei Frank” m-ar tenta si pe mine, am citit numai pareri pozitive, o am in vedere dar ma asteapta altele si inca n-am cumparat-o…eu clar fac o pauza vis-a-vis de Tatiana de Rosnay.:D

  4. Angela zice:

    multumesc pentru recomandare 🙂 revin cu impresii. imi place prezentarea si da, ma ghidez si dupa coperta acum… ma ajuta si link-ul de descarcare pentru care iti multumesc

  5. antoanetac zice:

    o alta carte care mi-a placut si merita citita pentru atenta documentare istorica, inclusiv despre ridicarea evreilor de aceasta data din Praga, ei urmand a fi victime ale iadului pe pamant de la Ravenbruck (http://wife.mihaimoga.com/?tag=ravensbruck). cartea este scrisa superb, cu intregul context istoric si evoca un personaj cat se poate de real, o ziarista evreica, buna prietena a lui Kafka. cand am fost la Praga, in turul orasului, ghidul local ne-a povestit despre numerosii evrei din cartierul care le era rezervat, cu cimitirul si sinagogile vechi de 500 de ani. desi victime, nu au fost uitati pentru ca au insemnat mult pentru arhitectura si cultura orasului !

    • Roberts zice:

      waw, multumesc frumos de recomandare! sincer nu stiam nimic de Milena si nici e carte. tocmai am terminat de citit articolul tau, (de ce-ai inchis comentariile?) si mi-am dat seama ca Milena a fost o femeie remarcabila, buna si luptatoare. nu e usor sa ai suferinte fizice si sa mergi mai departe. mai greu e sa nu simti suportul moral al parintilor, al tatalui ei in cauza. mi-am notat titlul, chiar ma intereseaza!!!

  6. antoanetac zice:

    Pentru fiorul autencititatii in evocarea istorica, inclusiv a Holocaustului ale carui victime au fost si evreii (de aceasta data) din Praga, iti recomand, daca nu ai citit-o inca, cartea pe care am prezentat-o mai demult la http://wife.mihaimoga.com/?p=41. Este scrisa dupa o atenta documentare si evoca un personaj feminin real – Milena Jesenska, ziarista si buna prietena a lui Kafka.

  7. antoanetac zice:

    Imi cer scuze ca am pus din nou acel comentariu (de obicei le scriu in Word si am uitat ca l-am pus si pe acesta). Iar in privinta comentariilor la blogul meu, acela era inchis dintr-o greseala tehnica a sotului meu. Pe viitor se poate comenta la orice articol, insa nu stiu cum sa „deschid” comentariile inchise implicit pentru articolele mele…

  8. Andra zice:

    Momentan citesc la aceasta carte de 2 zile si nu o pot lasa din mana. Mi-am descarcat-o in varianta electronica pentru a o citi mai usor atunci cand apuc putin timp liber. Am vazut in articolul tau ca (,) cartea originala are 320 de pagini, iar cea descarcata de mine are 327, tinand cont de faptul ca scrisul e destul de mare si paginile au o dimensiune redusa. Sa fie cartea in intregime? Sau e o povestire a acesteia?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s