„La marginea apei” – Sara Gruen

An aparitie: 2017
Autor: Sara Gruen
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Raftul Denisei
Editie: Necartonata
Editura: HUMANITAS
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 352
Traducator: Irina Bojin
Disponibilitate: Libraria online Libris

Am citit candva „Apa pentru elefanti” dar nu-mi amintesc mare lucru (*totusi, stiu sigur ca filmul m-a impresionat), asa ca aparitia acestei carti scrisa de aceeasi Sara Gruen m-a bucurat. Am citit aceasta carte cu mare placere si trebuie sa recunosc ca la final m-a lasat cu o multime de sentimente contradictorii. Pe de o parte, subiectul abordat de autoare mi s-a parut cel putin interesant. Doi tineri casatoriti, Maddie si Ellis, aparent fericiti, pornesc intr-o aventura neobisnuita dupa o cearta groaznica cu parintii lui. Exista o motivatie destul de puternica pentru aceasta calatorie: pe de o parte, Ellis vrea sa-si demonstreze curajul in fata lumii dupa ce a fost refuzat de 2 ori la inrolarea in armata pe motiv ca este daltonist. Pe de alta parte, discutia in contradictoriu cu parintii lui urmata de alungarea lor din casa ii provoaca un adanc sentiment de nemultumire urmat de ideea de a a gasi monstrul din Less si de a-l filma. Aceasta actiune ar avea darul de a îmblanzi supararea colonelului (tatal lui Ellis) si de a-i reda demnitatea lezata in urma cu ani buni in urma unei experiente similare.

” — Semeni cu taica-tau, a zis in cele din urma.
— Poftim? a intrebat Ellis, albindu-se la fata.
— Vanatorul de monstri. In treispatru. Nu m-am hodorogit inca.
Vinisoarele sparte de pe obraji i s-au invinetit. O picatura de saliva i-a sarit printre buze.
Meg a aruncat o privire incruntata spre Ellis, apoi s-a apucat, iar sa stearga tejgheaua.
— Hai, Donnie! a spus. Asaza-te si am sa-ti aduc placinta.
Batranul nu i-a dat nici o atentie.
— Umbli sa prinzi monstrul, banuiesc? Ori ai de gand sa duci lumea de nas cu o fotografie, cum a facut taica-tau?

De aici, urmeaza drumul spre Scotia si aventura propriu-zisa, adevaruri care ies la iveala, betiile crunte ale lui Ellis si schimbarea fenomenala in comportamentul lui Maddie. In acest sens nu voi da nici un fel de detalii, doar va invit la lectura. Am avut parte de cateva suprize urmata de un final partial previzibil. Cartea se citeste relativ usor, capitolele nu sunt foarte lungi iar povestea nu e foarte incalcita. Daca ceva m-a deranjat, a fost faptul ca in ciuda tuturor intamplarilor personajele nu sunt foarte clar conturate. Accentul cade pe Maddie si pe toata transformarea ei (de altfel, romanul e scris la persoana I, din perspectiva ei) dar sunt confuza in ceea ce-i priveste pe Ellis, pe Hank si chiar pe Angus.  Personal doar am tras niste concluzii vis-a-vis de caracterul si personalitatea lor pentru ca actiunile lor sunt destul de limitate. Din aceasta cauza nici nu pot afirma ca am avut un personaj favorit in „La marginea apei„. Cu Maddie m-am obisnuit incetul cu incetul si mi-a devenit draga abia spre final. Totusi, in ciuda acestor mici detalii, mi-a placut atmosfera din micul sat scotian, felul cum se contureaza o frumoasa poveste de dragoste pe fundalul crud al razboiului si al Europei ravasite de lupte si de apropierea infioratoare a mortii si durerii. Chiar si pasajele destul de dure de pe campurile de lupta, numarul mare de morti si raniti, vestile zilnice de la radio nu fac din „La marginea apei” o poveste sumbra. Dimpotriva, toata tristetea se dilueaza spre final lasand loc sperantei, prieteniei si dragostei. Nu stiu daca as încadra „La marginea apei” în categoria cãrtilor de vacanta, dar in mod clar o recomand celor iubitori de povesti frumoase, relaxante si cu iz clasic. M-am surprins gandindu-ma în timpul lecturii la serialul „Dowton Abbey”,  si nu din cauza subiectului, ci mai ales a atmosferei, a aerului incarcat de mistere si intrigi. Adaugati în acest cocktail si o eroina atipica, o femeie de bani gata predispusa sa-si piarda timpul si sa se distreza cat e ziua de lunga care ajunge treptat sa munceasca într-un han uitat de lume mai abitir ca o servitoare si sa iubeasca un barbat mult sub conditia ei . O poveste de dragoste fara frontiere care se dezvolta in vreme de razboi, o victorie a spiritului si a sufletului dincolo de tradari, egoism si minciuni.

 

„Disparitii” – Jodi Picoult

Descriere carte:

Delia Hopkins are o viata perfecta – are o fiica, un logodnic minunat si se pregateste de nunta. Însa brusc, fragmente de amintiri dintr-o viata pe care nu si-o aminteste încep sa o chinuiasca, si chiar atunci afla un secret care va schimba din temelii viata asa cum o cunostea. Socata si confuza, Delia trebuie sa cearna printre fragmente de adevar chiar daca acest lucru îi va pune în pericol viata, atât ei, cât si pe a celor pe care îi iubeste. Ce se întâmpla când afli ca nu esti cine credeai? Când oamenii pe care îi iubeai si în care aveai încredere se schimba brusc sub propriii ochi? Când îndeplinirea celei mai arzatoare dorinte înseamna sa renunti la ceea ce credeai ca e pentru totdeauna? Disparitii exploreaza ce se întâmpla când viata se îsi schimba cursul pe care îl credeai stabilit, când a face ceea ce este corect înseamna a face ras, când amintirile considerate uitate pt totdeauna se întoarc, amenintatoare. Înca o data, Jodi Picoult mânuieste un subiect dificil si actual cu întelegere, intuitie si compasiune. „

 Aceasta este pe scurt descrierea cartii. Varianta mai lunga este mult mai placuta si mai plina de suspans. E adevarat ca undeva pe la mijlocul cartii, ca cititor  ti-ai format o idee si ca ti-e clar ce va urma. Adevarul gol-golut e ca te inseli amarnic si ca ultimele pagini din carte sunt foarte importante si surprinzatoare. Aceasta este marele atuu al acestui roman, faptul ca initial esti prins intr-o poveste relativ simpla si crezi ca stii cine, ce, cum si de ce a facut. De fapt, nu stii nimic, doar ai senzatia ca stii cine e vinovatul. Marele merit este bineinteles, al autoarei. Ea aduce în prim plan o eroina (Delia), niste amintiri rãzlete (un lãmai plantat, frica irationala de insecte, flash-uri dintr-o calatorie, etc.), un logodnic temperamental cu care are o fetitã adorabilã,  un tata absolut perfect si o stire care strica aceasta fragila armonie: tatal Deliei este arestat pentru ca in urma cu 28 de ani si-ar fi rapit fiica (cunoscuta sub numele de Bethany) aflata în custodia mamei (fosta lui sotie, erau divortati). Delia, alias Bethany, trece printr-o multitudine de stari, alternand de la soc, groaza, uimire si ajungand la dorinta inevitabila de a-si cunoaste mama si de a stabili o legatura absolut fireasca cu ea. De aici, urmeaza partea cea mai frumoasa a cartii, faptul ca Delia trebuie sa inteleaga ceea ce i se intampla, sa-si cunoasca mama si de ce nu si tatal, mai exact motivele  pentru care acesta a facut ceea ce a facut. Exista in „Disparitii” un mesaj absolut firesc (*si ,de aceea, coplesitor), si anume ca orice parinte este capabil de mari sacrificii pentru copilul/copiii lui, chiar daca acest lucru nu este pe placul celor din jur si chiar pare inutil in anumite circumstante. Ar fi mult de discutat pe aceasta tema, dar prefer sa nu va dau indicii si sa va indemn sa cititi „Disparitii„. Desi pare o lectura facila, pot doar sa fac precizarea ca este o lectura antrenanata cu un subiect intrigant si cu o doza de  adrenalinã bine dozatã si cu mai mult substrat decat ati banui. În plus, pentru iubitorii de film, cred ca le-ar place „Disparitii” pentru ca adaptarea cinematografica s-ar mula usor pe un astfel de subiect.

Cum as putea sa te fac sa întelegi ca pentru a-ti oferi viata pe care am considerat cã meritai sã o trãiesti, a trebuit sã-ti iau viata pe care o aveai? „

Gasiti aceasta carte la aceasta librarie online, categoria literatura contemporana, la pret redus. În plus, transportul este gratuit, oriunde în tarã. Personal, imi place foarte mult cum scrie Jodi Picoult. Am citit înainte cu mare placere „O viata de rezerva” si „Vremea plecarii”, iar „Disparitii” mi-a confirmat faptul ca Jodi Picoult este una dintre autoarele mele preferate.

„Fratii Burgess” – Elizabeth Strout

fratii_burgesNu stiam mai nimic despre Elizabeth Strout (decat ca a scris celebra Olive Kitteridge) si despre romanul ei, „Fratii Burgess„, inainte de a primi cartea de la libraria online Libris. Acum pot spune ca a fost o lectura cel putin interesanta, pentru ca povestea fratilor Burgess este antrenanta si actuala. Totusi, trebuie sa precizez ca pentru mine acest roman s-a dovedit o lectura solicitanta, plina de detalii si de fineturi. Cei trei frati Burgess, Jim, Bob si Susan sunt nevoiti sa se intalneasca si sa se sustina atunci cand Zachary, baiatul cel ciudat al lui Susan, arunca un cap de porc congelat intr-o moschee musulmana din Shirley Falls. Desi gestul agresiv al lui Zachary nu are o motivatie foarte clara, ceea ce parea a fi un act inconstient tipic unui adolescent nesigur si instabil emotional, declanseaza o serie de reactii si intamplari ce afecteaza atat familia Burgess si locuitorii din orasel, cat si comunitatea somaleza nou stabilita aici.

„[…]i-am zis la telefon mamei:
– Cred ca o sa ma apuc sa scriu povestea fratilor Burgess.
– E-o poveste buna, a incunviintat mama.
– Lumea o sa spuna ca nu-i frumos sa scriu despre oameni pe care ii cunosc.
Mama, în noaptea aceea, era obosita.
– Pai, nici nu-i cunosti. Nimeni nu cunoaste vreodata pe nimeni.” – pag.13

9780812979510Jim, avocat de succes in New York, crede ca experienta acumulata si renumele castigat il vor ajuta si vor facilita achitarea nepotului . Din pacate, se va izbi de zid puternic refractar : pe de o parte, locuitorii din oraselul de pe Maine nu sunt foarte receptivi, nu-i inteleg si nu empatizeaza cu noi-venitii, originari din Somalia; pe de alta parte, comunitatea somaleza, se adapteaza greu visului american, nu inteleg limba engleza si nu pot uita razboiul din tara natala si atrocitatile din taberele de refugiati. Jim va descoperi cu stupoare ca se simte strain in locul pe care-l considera „acasa”, iar relatia lui cu Bob si Susan, dealtfel deficitara, nu devine mai buna in vremuri de rastriste. Apar la suprafata vechi animozitati, greseli, regrete care degenereaza in reprosuri si certuri. In familia Burgess se spun cuvinte grele, tacerile ascunse fac loc discutiilor acide, iar adevaruri incomode se spun chiar cu riscul lezarii sentimentelor. Pe acest fond de tensiune emotionala,  n-am putut sa nu remarc fluiditatea si cursivitatea subiectului. Exista o serie de figuri de stil, de repetitii care subliniaza nuante actuale si tin cititorul in priza:

Helen se așeză pe canapea, încrucișându‑și picioarele, în colanți negri, sub ea. Încercam să imit un accent de Maine.
Bob se așeză în balansoar și porni să împingă din genunchi, în sus și‑n jos.
– Nimeni n‑ar trebui să imite un accent de Maine în fața unuia din Maine, continuă Helen. Nu știu de ce, dar sudiștii sunt mult mai deschiși în privința asta. Dacă‑i zici unui sudist „Sal’tare, neică“, nu ai impresia că te privește de sus. Bobby, te cam agiți, zise ea. E‑n regulă. Poți să te agiți, dacă te simți bine. Te simți bine?
Bunătatea fusese slăbiciunea lui Bob de‑o viață întreagă și simțea acum asta ca pe ceva fizic, ca pe un fluid ce i se deplasa prin piept.”
Mi-au placut fratii Burgess, Bob in mod special. Desi este exemplul tipic al barbatului ratat pentru ca trauma coplesitoare din copilarie l-a marcat, Bob este cel mai putin afectat de ipocrizia si superficialitatea semenilor. Desi usor neputincios si dependent de licoarea lui Bachus, divortatul Bob este elementul de legatura intre prea-ambitiosul Jim si mult prea nervoasa si crizata Susan. Exista multe secrete in problematica familie Burgess, de la iubitul-evreu al lui Susan pina la aparenta casnicie fericita a lui Jim. Dealtfel, cred ca aceasta a fost si intentia autoarei, de la oferi intrebari si raspunsuri la probleme actuale: criza „somalienilor”, iubiri nepotrivite, ambitii irosite, mariaje pline de suspiciuni si minciunele. Rasa, religie, familie, pozitie sociala – acestea sunt doar cateva dintre aspectele cu care are de-a face viata orisicui, iar „Fratii Burgess„le preia si le diseaca cu precizie. Cititi-o, nu cred ca va veti plictisi.