„O avere periculoasa” – Ken Follett

o-avere-periculoasa-ken-follett
An aparitie: 2009;
Autor: Ken Follett;
Categoria: Literatura Universala;
Editura:RAO;
Nr. pagini: 631;
Disponibilitate: libraria online Libris;
Pret: reducere de la 33.72 lei la 21.24 lei

Cu un titlu care atrage atentia si scrisa de un autor prolific, tradus la noi, cartea a fost foarte potrivita pentru mine in aceasta perioada a anului. Stiu ca exista tendinta ca iarna sa fie abordate lecturi mai grele, dar „O avere periculoasa” a venit intr-un moment cand nimic nu ma atragea si apetitul meu livresc scazuse considerabil. Fara sa fie neaparat o carte memorabila, exista puncte-forte (naratiune captivanta, personaje interesante, intrigi bine construite, momente imprevizibile) care m-au facut sa nu renunt si sa urmaresc cu atentie destinul familiei Pilaster (caci despre averea lor este vorba). Lumea Londrei, lumea celor bogati, a finantistilor, a bancherilor, a mostenitorilor acestora se intrepatrunde in mod surprinzator cu lumea nu neaparat a celor saraci, ci mai ales a celor care doresc sa parvina. Exista in acest vartej al luptei pentru bani si pentru control exemplare umane tipice (de exemplu: tipul sarac dar destept si care reuseste in viata, baiatul bogat dar cam pampalau si usor de dus de nas) ale caror actiuni nu sunt deloc surprinzatoare. Pe de alta parte, recunosc ca autorul a reusit sa evite plictisul si previzibilul prin aducerea in prim plan a unor personaje atipice. Ma gandesc acum la Maisie, o fata saraca, care fuge de-acasa la numai 11 ani, munceste pe unde apuca, traieste un timp intr-o trupa de circ ca apoi sa para ca va fi genul tipic de prostituata. Destinul ei a contrazis asteptarile mele in sens pozitiv: ea se va marita din interes, dar isi va iubi cu devotament sotul, va saraci ulterior dar va reusi apoi sa deschida un spital/maternitate pentru femeile necajite. Ea isi va creste copilul cu multa afectiune si daruire si va ramane departe de dragostea vietii ei pana cand imprejurarile devin favorabile. Prin acest gen de situatii este atras cititorul si facut sa fie atent in cele peste 600 de pagini ale cartii. Minciuni, tradari si interese pun in dificultate si aduc in conflicte majore protagonistii. Nu exista nici un fel de indulcire a caracterelor, dimpotriva exista o constanta in a le zugravi asa cum sunt. (Augusta este batrana cotoroanta care calca pe cadavre pentru a-si atinge scopurile, Micky Miranda este tanarul fermecator dispus sa ofere servicii sexuale pentru a ramane in gratiile familiei Pilaster, Rachel e tanara desteapta si rebela care va evada dintr-un mariaj dezastruos si se va lupta cu conventiile epocii, etc.). Oricum, in egala masura, Londra anilor 1800-1900 e plina si de oameni cu principii, oameni integri, capabili de sacrificii si de bunatate. Hugh e un exemplu in acest sens, el e polul pozitiv care va echilibra balanta. Pendularea intre aceste doua fronturi, calatoria pe doua continente si accentuarea mesajului ca umanitatea nu se cladeste pe rautati si furtigajuri fac din „O avere periculoasa” o lectura cel putin agreabila. Finalul optimist si sentimentul ca fiecare a primit ceea ce merita sunt un mare castig pentru cititorul patimas. De aceea, mi-am propus sa citesc si alte carti scrise de Ken Follett. Daca aveti sugestii, vi le astept cu mare interes.

Doritorii gasesc cartea la aceasta librarie online iar comanda dispune si de transport gratuit. Trailerul de mai jos va va oferi o ideea despre lumea plina de contraste creata de Ken Follett:

Prima (dez)amagire literara din 2016

Orice cititor cred ca are parte de asa ceva. Ce m-a deranjat e ca nu m-am asteptat deloc la asa ceva. Despre „Circul noptii” auzisem numai de bine, am vazut note mari pe goodreads,  articole laudative pe bloguri, cuvinte mari scrise pe copertile-spate, si normal ca am fost descumpanita cand nu intelegeam de unde atata euforie . Apoi, dupa jumatate de carte, mi-am temperat reactia si am sperat intr-o parte a doua ceva mai reusita sau intr-un final salvator. N-a fost sa fie, asa ca am terminat cartea dezamagita si aproape cu sentimentul ca ceva nu-i in regula cu mine.

circul-noptiiEste vorba despre „Circul noptii” – o carte care, evident, are mare legatura cu tot ceea ce presupune lumea circului: personaje misterioase, destine iesite din comun, reprezentatii inedite, povesti de dragoste in spatele scenei, acrobatii si ghicitori, etc. Nu spun ca nu gasiti asa ceva in „Circul noptii”. Gasiti si inca mult. Ideea care nu-mi iese din cap e ca toate erau alandala acolo, ca lipseau acele mici fineturi care fac legatura lin intre planurile temporale si totul era fortat. 400 si ceva de pagini care m-au lasat dezorientata si usor iritata. Circul devinit arena de lupta pentru doi tineri talentati magicieni, dar si locul unde incepe povestea lor de dragoste, este o lume plina de iluzii, nuante si efecte care, de regula, fascineaza muritorii de rand. Pe mine, nu. In plus, nu m-am simtit deloc aproape de personaje, n-am empatizat cu ele, practic nici nu le-am cunoscut prea mult. Am inteles doar ca erau niste tineri talentati, ca s-au antrenat mult timp pentru confruntarea dintre ei si ca exista atractie reciproca atunci cand devin constienti ca sunt rivali. Din pacate, povestea este prea lungita, plictisitoare, plina de sabloane si nu o salveaza nici macar faptul ca e construita pe o fundatie solida (circ, adolescenti talentati, atmosfera misterioasa a circului, intrigi, razbunare, etc.) Mie imi plac mult romanele lungi pentru ca am timp sa patrund in viata personajelor, sa le inteleg si sa ma atasez de ele, dar de aceasta data am avut parte de o chinuiala fara prea multa placere. Puteti sa dati cu oua-n mine, puteti sa nu fiti de acord, puteti sa ma contraziceti, (*chiar vreau asta), dar aceasta este parerea mea sincera.  Alte pareri, total opuse,  gasiti aici, aici si aici.

„Minunea” – R.J.Palacio

„Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi.” – citat din Micul print.

Augie, un baietel de 10 ani, spune despre el insusi: „Nu va voi descrie cum arat. Indiferent ce grozavie v-ati imagina, probabil ca este mai rau.” Si da, nu cred ca este ceva exagerat aici, in nici un caz genul acela de vorbe cand vrei sa subliniezi, de fapt, exact contrariul. August Pullman este un baietel de 10 ani a carui fata este diforma din nastere. In plus, la nastere el are probleme serioase de sanatate si doctorii ii dau sanse mici de supravietuire. Urmeaza ani de zile de tratamente, operatii, spitalizari. De aceea, parintii il cresc si-l supraprotejeaza, asa ca el ajunge in colectivitate, la scoala, abia in clasa a V-a. Impactul cu unii colegi si implicit cu parintii acestora este mare. Augie este evitat, prezenta lui este insotita de strigate de surpriza si groaza, porecla lui este Ciuma….la inceput. Incet-incet, Augie se va integra, isi va face prieteni si va reusi sa temine cu bine primul lui an de scoala.

bookpic

Evident, este o carte despre prietenie, bunatate si curaj adresata copiilor de peste 8-10 ani. N-am crezut nici o secunda ca ma va impresiona si ca voi ajunge sa o recomand la randul meu. Nu stiu exact ce anume m-a castigat, dar cred ca autoarea a reusit sa transmita cu farmec si delicatete tot ceea ce ne defineste pe noi ca oameni: dragoste, sinceritate, devotament. Nici nu conteaza finalul, conteaza ca o poveste despre un copil si dorinta lui de a fi acceptat a trezit in mine emotii puternice si intrebari. A fost o intamplare norocoasa ca am ajuns sa citesc „Minunea”  (concluzia e ca fiimia chiar are o profesoara de romana foarta buna si pasionata de profesia ei) si cred acum ca este o lectura obligatorie pentru toate varstele. Va rog sa meditati putin la principiul lui August Pullman si sa va ganditi cata dreptate are: „Toti oamenii din lume ar trebui sa fie ovationati in picioare macar o data, pentru ca toti biruim lumea.” – pag. 329 Adaugati si mesajul clar ca lumea va deveni un loc mai bun daca fiecare dintre noi va incerca sa fie putin mai bun decat este nevoie, si veti descoperi o minune de carte. Eu am inceput cu dreptul anul 2016.