„Jurnalul ascuns” – Sebastian Barry

”E foarte dificil să fii erou fără spectatori, deși, într-un sens, e fiecare dintre noi eroul unui film aparte, pe jumătate distrus, numit viața noastră.”

„Jurnalul ascuns” -poate cea mai trista carte citita in ultimul timp. Nu stiu daca acest lucru o face de neuitat, dar in mod sigur o face remarcabila. Exista in povestea eroinei principale atatea coincidente nefericite cu urmari dramatice, incat stii de la inceput ca viata ei, desi lunga, nu a fost deloc una fericita. Singura-singurica, undeva in jurul varstei de 100 de ani, Roseanne McNulty locuieste intr-un asezamant vechi, in Roscommon – Irlanda, loc amenajat sa functioneze ca spital de boli mintale. Atmosfera e deprimanta, un amestec nereusit de boala cu batranete. Aici, printre tencuiala galbuie ce sta sa cada, printre paturile de fier si mirosurile inchise, centenara Roseanne poarta discutii periodice cu doctorul Grene, psihiatrul ei de ani buni. Cei doi, doctor si pacient, incearca sa clarifice imprejurarile prin care ea a ajuns sa fie incarcerata ani multi in aceasta institutie.

Mici si inguste sunt toate cele omenesti.” spune Roseanne, victima clara a ideilor preconcepute, a obtuzitatii si a fanatismului religios. Dintr-o tanara fericita, fiica iubita a supraveghetorului de cimitir, R. ajunge o batranica uitata de lume, o ramasita mumificata dintr-un ospiciu, fara familie si fara raspunsul la intrebarea chinuitoare: oare ce s-a intamplat cu copilul meu? „Cunosti asa o durere? Sper ca nu. Durerea ce nu imbatraneste, ce nu te lasa cu trecerea timpului, precum celalalte treburi ale oamenilor. Aceasta-i durerea mereu prezenta, ce se leagana usor intr-o casa parasita.” Evident ca doctorul Grene va porni intr-un carusel semi-politienesc si ajutat de notitele Roseannei va dezlega misterul. Deznodamantul, dealtfel surpinzator, chiar prea surprinzator, nu corecteaza decat in mica masura greselile trecutului si nu aduce nici un fel de razbunare morala. Povestea, relatata in etape, este plina de dramatism si o fatalitate care m-a enervat pe alocuri. In schimb, mi-au placut foarte mult anumite pasaje, anumite comparatii (tineretea este o multitudine de sclipiri fabuloase vazuta cu ochii mintii), felul cum razbatea printre cuvinte dragostea Roseannei pentru tatal ei si cum tocmai aceasta dragoste i-a distrus ei viata. N-am inteles pasivitatea Roseannei vis-a-vis de felul cum a perceput-o familia sotului ei si localnicii din Sligo, toata acea inertie care a declansat o serie de intamplari nefericite si irevocabile. Senzoriala si emotiva, frumoasa si sensibila, Roseanne isi pierde energia tineretii, siguranta fetelor care cresc ocrotite de parinti si iese din marea de fericire, se pierde intr-un nor de incertitudini si ajunge o persoana non grata, judecata si infierata de restul comunitatii. Din mine mai rămâne doar un zvon de frumusețe.” si un sicriu mic, intr-un colt de lume, spune Roseanne. Gandurile ei, atunci cand stralucea de bucurie, plina de exuberanta si de senzatia ca poate face orice oricand si oricum, au compensat sentimentul de fatalitate care domina din plin „Jurnalul ascuns”:

„Eram foarte afectata de faptul ca tata se prapadise, dar cumva am reusit sa nu ma mai gandesc la asta, sa imi vad de treaba, cum ar veni. Nu puteam sa nu fiu fericita cand ma trezeam dimineata si aveam o energie in mine, ca o masina pe care o pornesti cu ambreiajul, apoi bagi intr-a-intaia, eram in mod misterios bagata in viteza in fiecare dimineata cand ma trezeam, ardeam de energie, ma lua pe sus din casa, pe strazile din Sligo si inauntru pe usile cafenelui Cairo, apoi radeam, iar daca doamna Prunty era prin preajma, imi suradea sfos cum ii era obiceiul, iar eu jubilam, jubilam.
Merita intotdeauna sa tii socoteala fericirii punct cu punct, este asa de mult din cealalta chestie in viata, icat mai bine sa iti pui jaloanele pentru fericire cat mai e timp. Cand eram in starea aceea totul mi se parea frumos, ploaia care curgea garla era de fapt argint, totul mi se parea interesant, toata lumea era in largul sau cu mine.” – pag.139

Nu stiu daca gasiti sa cumparati aceasta carte, poate doar prin anticariate. Eu am primit-o cadou si asa m-am bucurat de aceasta experienta dulce-amara. „Lumea se innoieste cu fiecare nastere, spunea tata. A uitat sa spuna ca se sfarseste cu fiecare moarte. Sau n-a crezut ca e nevoie.. Pentru ca o buna bucata din viata a lucrat intr-un cimitir.” – pag.7

Sunt momente când mă străbate o bucurie de neînțeles, ca și cum, neavând nimic, am lumea întreagă.” -pag.48

Alte pareri gasiti aici, aici si aici.

„Daneza” – David Ebershoff

„Toate astea le facea din dragoste si devotament; intotdeauna socotise ca poate sa infrunte pe oricine in lumea asta, in afara de sotul ei. Era in stare sa se ia la harta cu maica-sa, sa-l contrazica pe taica-sau si sa sfideze toata Pasadena si Copenhaga la un loc, insa pentru barbatul iubit nutrea o indulcenta fara margini. […] Nu se intrebase niciodata de ce o lasase pe Lili sa intre in viata lor. Accept orice il face fericit pe Einar, isi spunea in sinea ei. Absolut orice.” – pag.100

the-danish-girl

An aparitie: Decembrie 2015
Autor: David Ebershoff
Categoria: Literatura Universala
Editie: Cartonata
Editura:RAO
Format: 210x 130 mm
Nr. pagini: 384
Disponibilitate: libraria online Libris
Pret: de la 40 lei la 25,99 lei

Inclin sa cred ca „Daneza” (cartea si filmul) a fost o adevarata provocare pentru mine.  Ma consider o persoana open mind si totusi, cand vizionam filmul si cand am realizat unde se indreapta actiunea si alegerea personajului Einar Wegener, am fost coplesita si vizibil incordata. Desi consider ca fiecare este liber sa faca ce vrea cu corpul si cu mintea lui, atata timp cat nu aduce in mod direct suferinta si durere celor din jur, totusi, optiunea de face in mod voit o operatie de schimbare de sex (o operatie inovatoare in acele timpuri, undeva pe la începutul secolului al XX-lea) e socanta si chiar de neinteles pina la un punct.

Totul începe cu o întrebare, o simplă favoare cerută de o soţie, artista daneză Gerda Wegener, soţului ei, Einar Wegener, în timp ce ea îi face portretul în atelierul lor – scenă a unei transformări pe care niciunul din ei n-o poate anticipa. Îmbinând realitatea cu ficţiunea într-o viziune romantică originală, Daneza schiţează elocvent o intimitate unică ce defineşte viaţa fiecărui cuplu şi remarcabila poveste a transformării lui Einar în Lili Elbe, una dintre primele transsexuale, dar şi femeie sfâşiată între loialitatea faţă de mariaj şi propriile ambiţii şi dorinţe.aceasta este, pe scurt, transformarea prin care trece Einar Wegener, un barbat de peste 30 de ani, pictor cu oarecare renume si prestigiu. Ceea ce pare cu adevarat uluitor este ca Einar va reusi sa ajunga femeie si sa-si indeplineasca visul de a se simti femeie, doar cu ajutorul si la sugestia sotiei sale, prea fidela si iubitoarea Gerda Wagener, artista daneza de origine americana. Cartea descrie cu mare atentie si precizie dinamica cuplului Gerda – Einar si felul cum Einar, devenit Lili, chiar si inainte de interventiile medicale, poate schimba relatia intre doi oameni casatoriti. Initial, casnicia lor era una reusita, vorbim despre doi oameni care aveau aceleasi pasiuni si se respectau reciproc. Ideea ca Einar sa pozeze imbracat in straie femeiesti apartine Gerdei, si tot ea este cea care-l incurajeaza si-i ofera libertate si optiunea de a face ceea ce-si doreste. E drept ca la un moment dat Gerda profita si isi consolideaza reputatia de pictor, avand-o pe Lili ca model unic si pe Einer ca ajutor cand o presau timpul si clientii. Totusi, cu toata stabilitatea financiara, incet-incet ea nu mai este la fel de entuziasmata (ceea ce e absolut firesc), dar are puterea de a-l lasa pe Einer sa plece la Dresda si sa se interneze la Spitalul de femei. Mai putin fireasca mi s-a parut Lili (partea feminina a lui Einar), atat de copilaroasa si de naiva, atat de dornica de a se distra si de a petrece timpul asemenea unei adolescente. Stilul simplist, usor fragmentat al cartii poate deranja cititorul, dar personal am savurat cartea pentru ca am vazut mai intai filmul. Din acest punct de vedere, cartea mi-a lamurit anumite aspecte si mi-a oferit o perspectiva mai clara, am inteles-o pe Gerda si am sperat ca metamorfoza Einar-Lili sa decurga usor si sa aiba un deznodamant fericit. Foarte utile mi s-au parut ultimele pagini, cele in care autorul David Ebershoff raspunde cu franchete unor intrebari, vorbeste despre munca lui de documentare si despre adevaratii Einar, Gerda si Lili. Nu ocoliti cartea si filmul (Eddie Redmayne are o prestatie actoriceasca remarcabila, astfel ca actorul a fost nominalizat la premiile Oscar 2016 si Globul de Aur 2016 pentru cel mai bun actor într-un rol principal), chiar daca subiectul este delicat si stanjeneste.  Cui nu-i plac povestile de viata in care dragostea este sacrificata in virtutea altor valori ca libertatea, prietenia, sinceritatea?

„Lectii de magie. Cum sa-ti cultivi creativitatea” – Elizabeth Gilbert

„Asa că fii oricine vrei să fii.
Fă orice vrei să faci.
Îndeletniceşte-te cu orice te fascinează şi te umple de viaţă.”

lectii-de-magieStiam de Elizabeth Gilbert de la prea-cunoscuta ei carteMananca, roaga-te, iubeste„. Au urmat „Razboiul homarilor” si „Semnatura tuturor lucrurilor„, asa ca „Lectii de magie” a fost o urmare fireasca a acestui sir. Desi total diferita de cartile ei anterioare, „Lectii de magie” are farmec si poate fi rasfoita ca oricare alta carte motivationala. Eu una n-as cataloga-o in acest fel, pentru ca Gilbert se refera strict la tot ce presupune creativitate si modul absolut divin in care ne lumineaza vietile. Ea face acest lucru luindu-se drept exemplu, analizandu-si reactiile si greselile din trecut, finalizand micile capitole cu concluzii absolut firesti si de bun simt.

Personal, m-am regasit in multe din vorbele ei. Am ras deseori (imi place umorul si sinceritatea ce razbate printre randuri), uneori am ramas surprinsa de punctul ei de vedere, m-am contrazis cu ea, dar, de cele mai multe ori am simtit ca ma trateaza la modul cel mai serios si ma indeamna sa fac ceva. Sa nu las sa treaca timpul, sa recunosc ideile bune, sa ma lupt cu inertia inerenta cand n-am chef sau inspiratie, sa las interesantul sa ma conduca, si, mai ales sa am incredere si perseverenta oricare ar fi directia in care apuc. „Uneori habar nu am unde mi-a fugit pasiunea. Nu mă simt inspirată şi nici sigură în legătură cu ceea ce ar trebui să fac în continuare. Dar nu stau cu mâinile în sân aşteptând să dea pasiunea peste mine. Continui să lucrez conştiincios, fiindcă e privilegiul nostru, ca oameni, aşa cred, să facem tot felul de lucruri câtă vreme trăim. Înainte de toate, continui să lucrez fiindcă am încredere în creativitate. Creativitatea, cred eu, încearcă mereu să mă găsească, chiar şi atunci când eu o pierd din vedere.”

Gilbert nu e infatuata, nici macar nu se lauda cu realizarile ei. Ceea ce mi-a placut mult e ca repeta cu insistenta faptul ca si-a urmat instinctul, ca a stiut de pe la 10 ani ca vrea sa fie scriitoare, ca a depasit momentele grele si lipsa de inspiratie agatandu-se cu putere de ideea ca aceasta e menirea ei si ca, la un moment dat, cand va fi pregatita, vor incepe sa vina ideile la ea. Atunci urmeaza partea grea, o combinatie de disciplina cu munca anosta, partea de documentare si de formare incetul cu incetul a ceva care nu stii daca va place sau nu publicului. Compenseaza multumirea de sine, efortul sustinut, darzenia si certitudinea ca ai fost calauzit de o forta superioara. „Cateodata insa vine inspiratia pura. Uneori, cand ma cufund in scris, ma simt deodata ca si cum as merge pe una din benzile acelea rulante din terminalele aeroporturilor mari; mai am inca mult pina la poarta si bagajul e tot greu, dar ma simt dusa incet inainte de o forta exterioara. Ceva ma poarta cu sine – ceva puternic si generos – si, hotarat lucru, acel ceva nu sunt eu.” – pag.56. Cu sinceritate si chiar cu usoara detasare, Gilbert vorbeste si despre partea mai putin placuta a tot ceea ce presupune un act creativ, faptul ca deseori rezultatele nu sunt pe masura asteptarilor, ca laudele si recunoasterea nu sunt urmari firesti, ca exista posibilitatea ca nici cei dragi sa nu-ti inteleaga efortul si sa cuantifice totul strict sub aspect financiar. Mărturiseşte-ţi dezamăgirea, accept-o aşa cum este şi treci mai departe. Taie-n bucăţi eşecul şi foloseşte-l ca momeală pentru a încerca să prinzi alt proiect. într-o bună zi s-ar putea ca toate să capete un înţeles – vei ştii de ce trebuia să treci prin toată tărăşenia ca să aterizezi într-un loc mai bun. Sau poate nu vor avea niciodată un înţeles.
Asta e.
Orice-ar fi, tu treci mai departe.

Urmariti-o pe Elizabeth Gilbert si nu va sfiiti sa luati notite vis-a-vis de lectii de magie. E convingatoare, naturala si plina de spontaneitate. In mod absolut surprinzator, pe un ton relaxat si deseori autoironic, ea ofera incredere si sustinere chiar si celor mai pesimisti dintre noi. „ Universul ascunde comori stranii în adâncul fiecăruia dintre noi, şi apoi se retrage ca să vadă dacă le putem găsi.”