„Portret in sepia” – Isabel Allende

„Fiecare clipa dispare ca o suflare transformandu-se imediat în trecut, realitatea e efemera si migratorie, nostalgie pura. Scriu ca sa-mi lamuresc misterele vechi din copilarie, ca sa-mi definesc identitatea, ca sa-mi creez propria legenda. In definitiv, tot ce avem din belsug este memoria pe care am tesut-o. Fiecare isi alege tonalitatea pentru a-si istorisi povestea….” – pag.301

An aparitie: 2017;
Autor: Isabel Allende;
Colectie: Seria de autor Isabel Allende;
;Categoria: Literatura universala;
;Editie: Necartonata;
Editura: HUMANITAS;
Format: 200 x 130 mm;
Nr. pagini: 310;
Pret: 34 lei;
Disponibilitate: libraria online Libris

Poate ca nu la fel de faimoasa ca renumita „Casa spiritelor„, „Portret in sepia” este una dintre cartile cele mai reprezentative scrise de autoarea chiliana Isabel Allende. Mi-a placut tare mult acum cativa ani, iar acum, la recitire am avut parte de aceeasi experienta placuta de cititor care traieste o data cu personajele si nu poate lasa cartea din  mana. Un roman de 310 pagini in care Isabel Allende face un adevarat tur de forta si nu ezita sa contureze personaje puternice, viabile , fie ca actiunea se desfasoara in California sau in Chile. In prim plan este Aurora, povestitoarea, fata care vrea sa-si cunoasca istoria, vrea sa afle cu ardoare cine au fost parintii ei si sa reconstituie cele mai importante momente din destinul acestora. Primii ani frumosi ai copilariei petrecuti in China Town,  inconjurata de dragoste alaturi de bunicii materni, se termina  brusc o data cu moartea violenta a bunicului, si de aici, Aurora este predata buniciidin partea tatalui,  excentrica Paulina del Valle – o femeie bogata, cu un puternic simt al afacerilor, o bunica care isi va iubi cu devotament nepoata. Nu ai cum s-o ignori pe Paulina, simpla ei prezenta ocupa tot spatiul, iar comportamentul ei sfideaza regulile rigide specifice acelei perioade. In egala masura este evidenta dorinta impunatoarei Paulina de a iubi si de a fi acceptata in randul societatii americane si apoi in cercul chilienilor aristocrati. Ea este umarul pe care plange Aurora, ea este femeia in patul careia isi gaseste linistea copila cand noptile erau incarcate de flashuri si de groaznice cosmaruri, ea este prezenta care completeaza golurile si uneste familia de dragul nepoatei.

  In acelasi registru de personaje remarcabile, nu pot sa nu-l mentionez pe Tao Chi’en – bunicul Aurorei din partea mamei, omul care se va bucura de prezenta nepoatei din primele clipe de viata ale ei, cel care se va implica suta la suta in cresterea fetei, cel care va duce o lupta personala absolut incredibila pentru a recupera, trata si elibera fetitele sing-song. (*de unde si moartea lui). Exista un contrast puternic intre cele doua personaje cheie ale romanului: Paulina pe de o parte, o persoana efervescenta, plina de viata si fara inhibitii; Tao Chi’en, de cealalta parte, un barbat echilibrat, calculat, cu dorinta de a invata si ale carui merite in domeniul medicinei alternative sunt recunoascute si validate ulterior. Un echilibru perfect intre forta si ambitia unei femei puternice (*Paulina del Valle) si sensibilitatea masculina, subtil portretizata in personalitatea lui Tao Chi’en. „Memoria este fictiune„, spune Allende,  si „Portret in sepia” porneste si se construieste in jurul acestei idei. Completeaza pleiada de personaje, actiunea in cercuri concentrice si, poate cel mai important, modul absolut fascinant in care povestile se leaga si se completeaza. Totul pe fondul inconfundabil al Razboiul Civil, al aromelor din Chinatown,  San Francisco si Europa, rezultind un roman absolut fabulos. 

„Parada de Paste” – Richard Yates

Prima întalnire cu acest autor m-a lasat cu un cumul de senzatii, de la placerea de a urmari firul actiunii si de a fi parte din viata celor doua protagoniste, Sarah si Emily, pina la sentimentul de furie si neputinta din ultimele pagini ale romanului. Am citit cu nerabdare aceasta carte, in parte si datorita faptului ca surorile Grimes sunt atat de diferite, iar felul in care fiecare dintre ele alege sa-si traiasca viata a fost  putin previzibil pentru mine.

Sora cea mare, Sarah e genul traditional, care se marita de tanara, face trei copii si este aparent fericita alaturi de sotul ei. Din pacate, adevarul este ca desi si-a asumat rolul de femeie simpla si supusa, de sotie care are grija de casa si de mama devotata, acest lucru a macinat-o si a impins-o intr-un cerc vicios, al batailor primite de sotul ei aratos si al bauturii. Declinul fizic si emotional urmata de moartea ei prematura nu poate fi impiedicat de sora ei mai mica, Emily. Desi legatura dintre cele doua surori este destul de puternica, desi tin una la alta si le uneste o copilarie alaturi de o mama iresponsabila si un tata mai mult absent, Emily va afla destul de tarziu cat de nefericita este Sarah. Prin contradictie, Emily se va bucura de tinerete, va merge la colegiu, va iubi multi barbati alegand sa nu se casatoreasca si sa fie nonconformista. „Parada de Paste” se cladeste in jurul vietii de zi cu zi a rebelei Emily, dorinta ei de a fi libera, de a face cariera si de a se rupe de mediul in care a crescut. Din pacate, dupa o tinerete zbuciumata, dupa toate incercarile de a-si gasi iubirea adevarata si de a dovedi ca este o femeie educata, puternica si fara prejudecati, Emily va ajunge la anii maturitatii traind singura si cu sentimentul ratarii. Concluzia de final si deznadejdea pe care o simte Emy m-au izbit drept ín moalele capului: „…Si stii ce e ciudat? Am aproape cincizeci de ani si n-am inteles niciodata nimic în toata viata mea.” – pag.238

Din acest punct de vedere, Richard Yates mi-a dat senzatia ca este un fin cunoscator al starilor prin care trece fiecare femeie si ca stie ce greu este sa-ti dovedesti calitatile  intr-o lume a barbatilor. De aici si pina la esec, nu este decat un pas. Emy este exemplul clasic al femeii destepte care ar fi putut avea o viata minunata, dar cumva se impotmoleste, face alegeri nepotrivite si ajunge sa fie trista si nesigura. Va las sa descoperiti ce inseamna „Parada de Paste” si sa va bucurati de acest roman scurt, compact, dar plin de emotii si de întrebari.

„Un motan pe nume Bob” – James Bowen

O relatie de prietenie cel putin neobisnuita, dintre un barbat tanar, aflat intr-un moment dificil al vietii lui si un motan roscat, destept si carismatic pe nume Bob. Desi nu iubesc in mod deosebit pisicile (de fapt, nici n-am interactionat prea mult cu neamul pisicesc), cred in valoarea terapeutica a prezentei unui animal de companie în spatiul personal . „Un motan pe nume Bob” tocmai acest lucru subliniaza  si descrie intr-un limbaj simplu,accesibil felul cum Bob apare in viata lui James si-i da o a doua sansa la un trai normal.

James locuieste in Londra la limita de jos, cantatul pe strazile capitalei ii asigura minimul de bani pentru mancare, facturi si intretinerea apartamentului. In plus, se lupta cu dependenta de droguri si incerca sa nu le mai faca probleme parintilor. Dupa o adolescenta furtunoasa si lipsa unui camin stabil, James fuge de-acasa, cunoaste persoane dubioase si devine un muzician ratat. Cand l-a gasit pe Bob in scara blocului, James era un dependent de droguri in faza de recuperare si traia de pe-o zi pe alta.  Intalnirea cu Bob capata o semnificatie providentiala si e considerata o a doua sansa. Bob schimba totul, de la rutina de fiecare zi la modul de perceptie al realitatii. James intelege ca nu-i pasase de nimeni pana atunci, ca acum sanatatea si fericirea unei alte fiinte depind el in totalitate si ca asumarea acestei responsabilitati ii ofera o nebanuita satisfactie. Poate ca m-ar fi enervat atata contiinta si responabilitate asumata, daca n-ar fi fost felul cum este scrisa aceasta carte. Cuvintele curg lin, frazele se leaga, intamplarile sunt povestite cu ironie si autoironie. James realizeaza ce existenta egoista dusese, cat timp irosit, ce bine este sa-ti pese de altii si sa te astepte cineva acasa….Asa ca cititi aceasta carte. Nu vreau sa va dau mai multe indicii. Pot doar sa spun ca „Un motan pe nume Bob” a fost o surpriza placuta si ca am citit-o cu zambetul pe buze.

A street cat named Bob” este filmul realizat dupa aceasta carte.

Pe adevaratul Bob il gasiti aici.
P.S.: Mi s-a parut haios felul in care motanul s-a ales cu acest nume. Iubitorii serialului „Twin Peaks” sigur isi amintesc de pitorescul personaj Killer Bob, un soi de doctor Jekyll si domnul Hyde.