„Privighetoarea” – Kristin Hannah

„…Datorita lor stiu acum ce conteaza cu adevarat: nu ceea ce am pierdut, ci amintirile. Caci ranile se vindeca. Iubirea dainuie.
Noi, oamenii, ramanem.” – pag.474

O carte pe care am asteptat-o foarte mult si despre care am crezut initial ca m-a dezamagit. Din fericire, a fost doar o impresie. Primele 200 de pagini sunt genul mai romance, ritmul e mai lent fara a fi neaparat greoi. Cumva am inteles alegerea autoarei, ea a preferat partea de inceput mai statica si partea de mijloc – final mult mai alerta, tocmai ca sa ne introduca inet-incet in lumea Privighetorii. Recunosc deschis ca am fost emotionata si ca am terminat romanul cu ochii in lacrimi. Exista pasaje care ating si sufletele cele mai reci, intamplari foarte dureroase si un final care nu presupune un happy end in sensul clasic al cuvantului.

” – Cine e Juliette Gervaise? întreabă Julien, și sunt ușor uimită să aud acel nume din gura lui.
Închid ochii, iar în bezna cu miros de mucegai și vieți apuse, mintea mea trasează o linie înapoi, peste ani și continente. Împotriva voinței mele – sau poate în acord cu ea, cine mai știe? -, îmi amintesc.”

privighetoareaToata actiunea este concentrata pe destinul a doua surori, Isabelle si Vianne Mauriac si felul cum au supravietuit si au luptat in timpul celul de-al doilea razboi imondial. Daca reactia Isabellei e mai transanta si foarte periculoasa, in deplin acord cu personalitatea si cu dorinta ei de a fi rebela si indrazneata (ea este privighetoarea, calauza care recupereaza aviatori englezi/americani de pe teritoriul Frantei si-i ajuta sa treaca Pirineii ca sa ajunga in Spania), Vianne rezista mai greu in timpul razboiului si face mai multe compromisuri pentru a supravietui in acele vremuri tulburi. Modul ei de a se adapta timpurilor e mai complicat si poate, de aceea, mai usor de admirat. Din femeia neajutorata care se gandea mereu cu tristete ca ramane singura sa creasca un copil mic pentru ca Antoine, sotul ei, pleaca la razboi, ea ajunge sa faca fata multor situatii groaznice si sa dovedeasca o tarie de caracter demna de laudat. Ea va ajunge mama pentru Ari, baietelul celei mai bune prietene evreice, va castiga respectul si increderea ofiterului german Beck, va rezista terorii si abuzurilor repetate ce au loc chiar in casa ei, si poate cel mai important, va salva viata a 19 copii evrei riscandu-si propria viata si siguranta caminului. Anii de razboi care aduc dupa sine foame, saracie, degradare morala si fizica, atrocitati si violente gratuite transforma in mod inevitabil personalitatea tuturor celor implicati si doar speranta ca se vor reintalni cu cei dragi ii mai tine in viata pe multi francezi. Sfarsitul razboiului le aduce pe cele doua surori impreuna si sentimentul ca legaturile de sange nu dispar, ramane doar dragostea si iertarea dupa nori mari negri de furtuna, frica si nesiguranta.

Cândva împărtășeam același optimism. Credeam că lumea e un loc sigur. Dar asta se întâmpla cu mult timp în urmă.

As dori sa precizez ca „Privighetoarea” nu este o carte destinata femeilor., ci este o carte despre femei puternice, despre toate acele eroine anonime care au actionat si si-au pus in pericol viata pentru a salva necunoscuti, copii sau cetateni evrei. Cred ca acesta este marele merit al acestei carti, faptul ca pune in evidenta oameni curajosi, rezistenta lor in fata dusmanului si devotamentul lor neconditionat. Neasteptata a fost si prezenta ofiterului Beck, un capitan nazist a carui bunatate si intelepciune nu tine cont de faptul ca el si Vianne faceau parte din tabere diferite. „Dacă am învățat  ceva în lunga mea viața, acel ceva este asta: în dragoste, aflăm  cine dorim să fim; în război , aflăm cine suntem, de fapt.

Cititi aceasta carte. Veti intelege de ce a fost vanduta in peste 2 milioane de exemplare si de ce atatia cititori au fost impresionati. In fond, e o poveste despre oameni, despre felul cum alegem sa ne purtam in vremuri de rastriste si cat suntem dispusi sa oferim.

Era prinsă acolo, la țară, fără prieteni și fără nimic de făcut.
Nu.
Trebuia să poată face ceva. Chiar acolo, chiar atunci.

Gasiti aceasta carte la libraria online, categoria literatura universala, la pret redus de 25%: de la 40 de lei la 29.92 lei.

„Usa” – Magda Szabo

Temelia lumii mele era constituită din cărți, unitatea mea de măsură era litera, dar nu simțeam că asta ar fi singură salvare, așa cum credea bătrâna despre propriul standard.

Aceasta este cartea cu care am terminat 2016 si am inceput 2017. Nu stiu daca asta este de bun augur, pentru ca deocamdata nu pot exprima toate emotiile si sentimentele pe care mi le-a provocat acest roman. Aparent, subiectul este simplu si are la baza prietenia dintre doua femei, doamna Magda, naratoarea, scriitoare de profesie, si slujnica ei devotata, Emerenc – o femeie a carei varsta nu se cunoaste exact, fara prea multa educatie, dar pe care o cunoaste si se bazeaza tot cartierul. Relatia lor este una complicata si incepe greu pentru ca ele  sunt mult prea diferite si fiecare e complicata in felul ei. Legatura lor, bazata pe discretie si afectiune  evolueaza constant pina la finalul dezastruos (*final pe care cititorul il banuieste din primele pagini). Declinul fizic si moral urmat de moartea menajerei e declansat de dorinta stapanei de a nu o lasa sa moara, urmata de actiunea inerenta de a a o scoate pe Emerenc din casa ei, de a o transporta si de a o trata la spital, de igienizarea profesionala a casei si de disparitia pisicilor de care ea avea mare grija.

carte-usa-magda-szabo
usa_1_produsÎntrebarea pe care mi-am pus-o a fost ce anume a declansat moartea acestei femei. Este clar ca are o perssonalitate puternica si o vointa uimitoare, ca viata a pus-o la incercare si ca ea a trait dupa un cod al ei. Faptul ca Emerenc nu vorbeste foarte mult despre trecutul ei, ca Magda reconstituie anumite intamplari din viata lui Emerenc, ca desi n-o intelege deplin ii respecta intimitatea si promite sa-i respecte alegerile, nu schimba nimic din actul final al tradarii. Desi pavata cu intentii bune, hotararea Magdei de a o salva pe Emerenc din ghearele mortii duce la un adevarat cataclism emotional, pierderea demnitatii si a stimei de sine pentru Emerenc. „Ca o data, o singura data in viata mea, s-a deschis o usa pe care cea care incerca sa-si aperesinguratatea si nefericirea, lovita de neputinta, n-ar fi deschis-o nici daca acoperisul de deasupra capului ei ar fi ars, trosnind in flacari. Doar eu eram autoriata sa deschid acel zavor: cea care a rotit cheie credea in mine mai mult decat in Dumnezeu si in acel moment de cumpana si eu credeam despre mine ca sunt un zeu intelept, plin de discernamant, bun si rational. Amandoua am gresit, si cea care a crezut in mine, si eu, cuprinsa de trufie.” Reactia menajerei, desi exagerata din punctul meu de vedere, este inca o victorie personala in fata Magdei si o lectie de viata. Toate ciudateniile din comportamentul Emerencai, devotamentul acesteia fata de cei mai neajutorati, dragostea pentru animalele fara de casa si de stapan, uriasul ei efort zilnic de a mentine curatenia in casele si pe strazile din orasel, plus moartea auto-impusa in fata unei vieti fara de demnitate, conduc la mesajul inaltator de dragoste neconditionata, fara limite si fara infinit. Aceasta este prietenia in fond, o relatie mai presus de moarte intre doi oameni care se accepta, se sustin si-si respecta promisiunile desi nu le inteleg sau nu sunt pe deplin de acord.

A fost un exemplu pentru toată lumea, i-a ajutat pe toţi, ea a fost modelul, din buzunarul şorţului apretat ieşeau batiste, fâlfâind precum porumbeii, bomboane învelite în hârtie, ea a fost crăiasa zăpezii, senzaţia de siguranţă, vara era prima cireaşă coaptă, toamna prima castană căzută la pământ, iarna bostanul, primăvara primul mugur apărut pe gardul viu. Emerenc era curată şi invulnerabilă, ea era noi toţi la un loc, cel mai bun sine al nostru, aşa cum ar fi vrut întotdeauna să fim. Emerenc, cu fruntea ei ascunsă mereu sub broboadă, cu faţa ei limpede ca lacul n-a cerut nimănui nimic, n-a avut nevoie de nimeni, a luat asupra ei poverile altora şi a tăcut o viaţă întreagă în legătură cu propriile poveri, şi, când să deschidă gura să vorbească, eu m-am dus la televiziune şi am lăsat-o să fie dată în vileag în singurul moment ruşinos, mânjit de boală din viaţa ei. Cum ar putea fi explicată ea vreodată, anatomia milosteniei ei, care a populat casa cu animale?

Personal, gandurile mele graviteaza inca in jurul celor doua femei, inca nu m-am obisnuit cu dinamica relatiei lor si cu sentimentul de vinovatie al Magdei. Poate ca totul ar fi mers mai bine daca diferentele dintre ele nu erau atat de mari. Magda este genul intelectualei, femeie educata care scrie si promoveaza cultura, genul de om pentru care literele si cuvantul au mare valoare. Ea filtreaza totul prin prisma educatiei si a experientelor ei si are alaturi un sot de aceeasi factura. Emerenc nu are scoala prea multa iar tragediile din tineretea ei au modelat-o si i-au cladit o filozofie de viata de la care nu se abate nicicand. Prietenia lor, o iubire ca o datorie, merge pe principiul contrariilor care se atrag si functioneaza pentru ca fiecare vede in cealalta calitati care ii lipsesc. Emerenc este cea care sfideaza regulile, care contrariaza, este impulsiva, dar tot ea este cea care munceste cat zece si ajuta pe cei nevoiasi: „Emerenc era curată şi invulnerabilă, ea era noi toţi la un loc, cel mai bun sine al nostru, aşa cum am fi vrut întotdeauna să fim.” De aici finalul greu, rezultat al luptei dintre valorile traditionale si modern, intre a fi doar corect-informat  si  a fi demn-uman. „Emerenc nu mai vrea sa traiasca pentru ca am distrus legenda numelui ei si cadrul care-i tinea viata la un loc.„Magda Szabo a scris un roman semiautobiografic tulburator, care da batai de cap, te face sa-ti pui intrebari si te obliga sa dai raspunsuri sincere: „Trebuie să bagi la cap, să nu încerci să-l reţii pe cel căruia i s-a scurs nisipul din clepsidră, pentru că nu poţi să-i dai nimic în locul vieţii.Ca să iubeşti trebuie să poţi şi ucide.

Multumesc librariei online pentru aceasta mica bijuterie literara. Deocamdata o gasiti pe stoc in limba engleza sau in limba maghiara. Aceasta carte merita sa o puneti pe lista voastra de must-read si sa o cititi cu mare, mare atentie.

2017 – Planuri de lectura

20172016 e pe duca. Pentru mine a fost un an greu, personal vorbind, dar simt deja ca ce-a fost mai greu a trecut. Chiar si asa, am gasit timp si resurse pentru lectura. N-am citit foarte mult, goodreads-ul spune c-am depasit pragul de 40, dar stiu c-am citit mai multe (*pe unele n-am apucat sa le notez din graba sau din neatentie). Pentru mine, cea mai cea din 2016 a fost „Puritate” – Jonathan Franzen, urmata la mica distanta de  „Sticletele” – Donna Tartt, „Open. O autobiografie” – Andre Agassi si „Pentru cine bat clopotele” – Ernest Hemingway (*carte recitita). Acum, pe ultima suta de metri, am savurat „Zbor in jurul soarelui” – Paula McLain (*autoarea mai celebrei „Sotia din Paris„), „Culoarea purpurie” – Alice Walker  si „Prietena mea geniala” – asa am descoperit-o pe Elena Ferrante . Mi-a placut mult primul volum din tetralogia napolitana si in 2017 mi-am propus sa citesc si celalalte trei parti.

Apropos de planuri, am facut o mica, mica lista cu ceea ce as vrea sa citesc in anul urmator:

Continuarea