“Tristetile unui american” – Siri Hustvedt

Standard

“Exista in noi greutati pe care alti oameni nu le vad niciodata.” – pag. 148

tristetile-unui-americanDesi este o lectura incomoda pentru ca spune pe sleau prea multe adevaruri despre partea urata a noastra, a oamenilor, “Tristetile unui american” e una dintre cartile care mi-a mers la inima. Siri Hustvedt se foloseste cu mare maiestrie de ceea ce presupune a fi meseria de psihiatru a personajului ei principal, dr. Erik Davidsen. El este un barbat matur, insingurat, trecut printr-un divort dureros, nevoit sa faca fata mortii tatalui sau, dar si faptului ca acesta avusese un secret. Impreuna cu sora sa, Inga, Erik gaseste printre lucrurile tatalui sau o scrisoare din 1937 de la o anumita Lisa: “Draga Lars, stiu ca n-o sa spui niciodata, dar absolut niciodata, nimic despre ce s-a intamplat. Am jurat pe Biblie. Acum nu mai conteaza nici pentru ea, ca e in rai, nici pentru cei ramasi aici, pe pamant. Cred in promisiunea ta, Lisa.”

De parca asta n-ar fi de ajuns, Erik este antrenat in viata chiriasei sale, frumoasa Miranda, a fiicei acesteia de numai 5 ani, Eggy, si a fostului/actualului iubit al Mirandei – Jeffrey Lane, un tanar inteligent, pasionat de fotografie, dar egoist si cu un comportament cel putin bizar. Inga are si ea anumite probleme vis-a-vis de sotul ei mort de cinci ani, Max Blaunstein, scriitor renumit, autor de scenarii, a carui aventura cu o mai tanara actrita iese acum la iveala. In acest context apar o jurnalista independenta, un scriitor obsedat de viata lui Max, un om-creion, un prieten devotat cu o preferinta ciudata de a se deghiza in femeie, un unchi homosexual si o amanta cu un copil delicat. Erik e naratorul – detectiv si el trebuie sa afle adevarul gol-golut despre tatal sau, sa fie un sprijin pentru Inga si Sonia, fiica acesteia, dar sa se si concentreze sa-si faca meseria cat se poate de bine, sa-si inteleaga si sa-si trateze pacientii.  Lucrurile se complica, chiar se precipita intr-o lume pestrita care incearca sa-si revina dupa atentatele din 11 septembrie 2001 sau dupa Marea Criza. Amintiri, vise violente, probleme de identitate, picturi cu monstri, confesiuni, tradari, legende jamaicane, traume din cel de-al doilea razboi mondial, toate trec prin filtrul si analiza doctorului Erik. Pare-se ca viata e un sir de experiente dureroase in care controlul este aleatoriu iar tristetile unui american devin tristetile tuturor, o repetare a actiunilor generatiilor trecute si preluate de cei ramasi in urma. In acest cumul de imprejurari supravetuirea devine dificila, dar memoria, educatia si cultura cladesc realitatea suportabila.

“Poate ca ai pastrat un secret in inima ta fiindca ai simtit ca toata bucuria sau tristetea acestuia erau prea pretioase pentru a fi impartasite altcuiva.” – pag.263

“Din cand in cand ne facem cu totii farame o data cu pacientii nostri. Ne facem cand si cand farame, ne pierdem echilibrul chiar si fara sa fim influentati de vreun pacient. Durerea te face mai fragil. Eu am considerat intotdeauna totalitatea si integritatea niste mituri necesare. Suntem fiinte fragmentare care ne cimentam intr-un intreg, dar intotdeauna exista fisuri. Sa traiesti cu aceste fisuri reprezinta o parte din ceea ce ne face…ei bine, acceptabil de sanatosi” -pag.137

“Amintirile traumatice se itesc ca o explozie in creier.” – pag.134

“Trauma nu face parte dintr-o poveste. E in afara povestii. Este ceea ce refuzam sa faca parte din povestea noastra.” – pag.56

Un fragment gasiti aici pe blogul doamnei traducator Veronica D.Niculescu.

 

Trei lecturi de vara

Standard

In aceasta vara am avut vreo 2 saptamani in care eram inconjurata de tot felul de ispite livresti, iar eu nu eram in stare decat ca citesc o pagina-doua, sa renunt, sa-ncep alta, sa ma enervez fara vreun motiv clar, sa pufnesc iritata si apoi s-o iau de la capat. Incetul cu incetul m-am remontat si mi-am impus sa-mi revin (intr-o oarecare masura), asa ca azi voi vorbi pe scurt despre trei carti pe care am reusit sa le termin:

  1. portocaliulPortocaliul este noul negru” de Piper Kerman – o carte scrisa la persoana intai pentru ca autoarea povesteste relaxata despre experinta ei proprie. O experienta inedita pentru ca Piper a stat un an de zile incarcerata in inchisoarea din Danbury pentru motivul de a fi implicata in traficul de droguri cu mai bine de 10 ani de zile in urma. O dorinta puerila de aventura, de iesire din inertie, energia tineretii inconstiente si o relatie lesbiana cu o tanara fascinanta, fac din inocenta Piper victima ideala. Pledand vinovata, Piper ajunge la 34 de ani sa treaca prin rusinea de a fi condamnata si, mai ales, de a le povesti parintilor si celor apropiati modul in care a ajuns in aceasta situatie si de a-si asuma vina. “Portocaliul este noul negru” este o confesiune scrisa pe un ton degajat-inteligent despre felul cum s-a adaptat, cum a supravietuit si cum a reusit sa depaseasca perioada de incarcerare.

    O expresie uzuală în închisoare spune că “Intri singur şi ieşi singur”, sfatul general fiind de a rămâne retras şi de a-ţi vedea de treabă. Dar în închisoare am învăţat altceva. Nu aşa am supravieţuit acolo. Am învăţat, la modul serios, că nu sunt singură.”

    O recenzie care mi-a placut mult gasiti aici.

  2. epoca-de-fierEpoca de fier” de J.M. Coetzee – Offff, aici e alta poveste, caci e o atmosfera tensionata, apasatoare care parca ma sufoca uneori. E drept ca vorbim de Africa de Sud si ca rasismul, insecuritatea si incertitudinea dau tonul actiunii. Doamna Curren, fosta profesoara de limbi clasice, e bolnava de cancer si mai are putin de trait. Asa ca incepe o scrisoare lunga-lunga catre fiica ei emigrata in America, in care ii povesteste cam tot ce i se-ntampla in ultimele luni de viata. Prietenia cu un vagabond aciuiat in gradina ei, moartea a 2 baieti tineri care militeaza impotriva rasismului, opacitatea autoritatilor si nepasarea celor din jur vis-a-vis de abuzuri si atrocitati. Desi cartea are vreo 200 de pagini, recunosc ca greu am reusit s-o termin. Nu spun ca nu merita abordata, dar cred si acum ca trebuie alocata ceva rabdare si determinare ca sa ramai acolo, implicat. O femeie care stie ca moare si o data cu ea, lumea ei care se destrama fara nici un fel de gratie.

    “Ce lucru bun este viata! Ce idee minunata a avut Dumnezeu! Cea mai buna idee care-a existat vreodata. Un dar, cel mai generos dintre toate darurile, reinnoindu-se la nesfarsit de la o generatie la alta.” – pag.111

  3. Sarah-Bower-Borgia.-Pacatele-familieiBorgia. Pacatele familiei” – Sarah Bower, o poveste romantica, usor siropoasa despre o tanara Esther (cunoscuta si cu porecla Violante) si dragostea ei pentru atragatorul Cesare, fiul papei Alexandru al VI-lea. Pentru cei care au vazut serialul “Borgia”, anumite aspecte sunt mai usor de inteles iar dragostea interzisa dintre Lucrezia si Cesare nu mai este nici un secret. Aici, aceasta relatie interzisa este dezvaluita abia spre final iar Esther afla adevarul la un moment dat, cand inima ei deja ii apartinea periculosului Cesare. Interesant este modul in care se schimba Ester – Violante. Ea, o tanara evreica, obligata de circumstante sa se mute din Spania in Italia, este pusa de tatal ei sa se converteasca si devine astfel crestina. Tot tatal ei, ajuns camatar de incredere al Papei, o pune sa devina dama de companie a fiicei Papei Alexandru al VI-lea, văduva Lucrezia. Si asa Ester se familiarizeaza cu viata de la Curte, cu dezmatul si desfranarea, cu conspiratii si jocuri politice, si, mai ales, cu jocul de-a soarecele si pisica cu Cesare. Tradata de stapana si de alunecosul Cesare, eroina noastra se retrage cu inima franta in insule. De ce ati citi aceasta carte? Poate va place istoria, va fascineaza luptele pentru putere, legendele legate de incestuosii frati Cesare si Lucretia, si, de ce nu, pentru ca este o lectura frumoasa si captivanta. Pentru cei pasionati, aruncati un ochi si pe cartea “Sange si splendoare. Un roman despre familia Borgia” de Sarah Dunant, un roman mai convingator si mai riguros.

“Fructele mîniei” – John Steinbeck

Standard

Tocmai am terminat aceasta carte (care m-a si solicitat, recunosc) si simt ca daca nu scriu acum, la cald, voi uita lucruri esentiale si ar fi mare pacat. Si nu, nu e o carte lejera, de vacanta, dimpotriva. E o carte trista, o carte care vorbeste despre speranta si iluzii, despre umilinta si degradare, despre iubire si furie, si, cel mai important, vorbeste despre oameni, despre faptul ca suntem facuti sa ne nastem in familie, sa traim in familie si sa ne depasim limitele individuale pentru a mentine familia in jurul nostru.

steinbeck

Oklahoma 1930. Un scenariu aproape apocaliptic. Tractoarele invadeaza campiile sterpe si darama casele, culturile sunt distruse, fermierii sunt saraci si obligati de Banca sa-si paraseasca caminele. “Banca – monstrul acesta – are mereu nevoie de profituri. Nu poate s-aştepte. Moare. Nu poate, impozitele trebuie plătite. De îndată ce nu mai creşte, monstrul moare. Nu poate sta pe loc.“Biletele de culoare portocalie le promite munca si hrana daca lasa totul in urma si pornesc spre California. Asa incepe un adevarat pelerinaj, o lupta cu foametea, mizeria si lipsurile, o calatorie prin munti si prin desert pentru a ajunge in California unde vaile sunt infloritoare, copacii sunt plini de fructe si bumbacul trebuie cules. Din pacate, bietii fermieri nu stiau nimic de politica marilor proprietari, proprietarii cu cinzeci de mii de acri de pamant, care nu mai puteau sa-si plateasca datoriile si angajeaza okies in schimbul unei plati de nimic. Dupa un drum lung, familia Joad trece prin multe incercari iar sentimentele lor trec de la oxtrema la alta. De la gandurile frumoase si optimiste de la inceput (hrana indestulatoare, o casuta mica si curata, copiii trimisi la scoala) si bucuria unui nou inceput, se ajunge la dezamagiri, degradare, enervare si, in final, rusine si furie. Cred ca acesta este marele merit al cartii. Steinbeck aduce in prim plan o familie de plugari destoinici pentru care bunastarea familiei lor este totul. Desi saraci si fara prea multa scoala, oamenii au principii solide: “Noi suntem un neam de oameni care nu ne prea dam batuti….Ce ne-a mai ramas noua pe lumea asta? Nimic alta decit pe noi insine. Numai noi, citi sintem.” sau “De daramat se darama orice. Ca sa ramai in picioare, trebuie sa fii om.“Asa ca pornesc impreuna spre apus infruntand praful, conditiile inumane de trai si dispretul micilor fermieri. Marea Depresiune afecteaza familia Joad dar si pe toti ceilalti care au plecat in noul taram al fagaduintei pentru o viata mai buna. Copiii ramasi fara un codru de paine ii aduce la disperare, viata de nomad ii transforma, dusmania celorlalti ii uneste iar somajul imposibil de gestionat este cauza care-i impinge sa munceasca orice, numai sa munceasca. Ajunsesera sa fie catalogati drept okies (termen depreciativ) imputiti, murdari si salbatici al caror loc era numai in hooverville-urile aflate la marginea oraselor. Din cauza tuturor acestor incercari, unitatea familiei e pusa la indoiala. Noah prefera sa ramana langa o apa curgatoare, sotul Rozei da bir cu fugitii, Tom omoara un om si trebuie sa se ascunda. Chiar si asa, maica Joad este cea care nu se lasa invinsa, care continua sa repete cu voce tare ca vor avea o casa cu gradina si care, desi buimacita de vitregia sorti, ofera alinare si incredere celorlalti. Finalul deschis e o victorie a sperantei in fata violentei si a nedreptatii sociale. “Fructele mîniei” nu e doar drama unor pribegi, e un imn inchinat umanitatii si compasiunii.

 

“Cum o sa mai putem trai fara vietile noastre? De unde sa mai stim ca suntem noi daca ne piere trecutul?”

“Daca da peste tine napasta, durerea ori nevoia….du-te la oamenii saraci. Numai ei il ajuta pe cel aflat la stramtoare…ei sunt singurii care-l ajuta pe altul.”

“Tot ce avem e famila stansa laolalta. Ca o cireada de vite care se aduna gramada cand vin lupii. Cata vreme suntem toti impreuna, toti cei vii, de nimic nu mi-e teama.”

 

“Reconstituirea. Tatal criminalului de la scoala Sandy Hook cauta raspunsuri” – Andrew Solomon

Standard

reconstituirea Mi-aminteam vag de incidentul cumplit de acum cativa ani cand un tanar si-a omorat mama, apoi a impuscat la intamplare cativa elevi si profesori de la Scoala Primara Sandy Hook din Connecticut, sfarsind prin a se sinucide. Tatal, divortat de sotia sa, Nancy, si fiul sau mai mare, Ryan, aflat la studii, sunt singurii din familie care scapa masacrului. Dupa aproape un an de la comiterea faptei, Peter incearca sa explice cum fiul sau mai mic, Adam, a reusit sa provoace o asemenea tragedie. Incearca sa explice, dar nu reuseste, pentru ca nu gaseste o cauza, un motiv, un factor declansator care sa explice ceea ce este practic de neinteles: un tanar omoara 26  de oameni nevinovati si apoi isi pune capat zilelor. Exista ceva care ar face fapta lui Adam mai putin de condamnat? Exista ceva, cat de putin, cat de mic, care sa aline durerea din sufletul lui Peter si care sa ofere un mod mai usor de acceptare pentru rudele victimelor? Daca Adam ar fi trait, cum s-ar fi justificat? Sau, s-ar fi justificat, sau ar fi fost doar satisfacut?

140317_r24733-320Pentru ca Adam Lanza a fost un copil dificil de mic. Diagnosticat cu sindromul Asperger si apoi catalogat ca un pusti normal cu anumite ciudatenii, Adam are parte de o copilarie fericita, este iubit de parinti si crescut cu dragoste si afectiune. Abia la scoala apar primele semne ca Adam ar avea probleme grave. Un profesor a observat o violenta deranjanta in compunerile lui si l-a descris ca fiind un tanar inteligent, dar anormal, cu tendinte antisociale. Nancy, mama, renunta la job si-si dedica timpul si energia cresterii celor 2 copii, in special incercand sa satisfaca capriciile si toanele mezinului. Adam devine un adolescent retras, stangaci in relatiile cu ceilalti, are greutati la scoala, tulburari de somn, si evidente semne de autism exacerbate. Din pacate, refuza medicatia si terapia, intrerupe legatura cu Ryan si cu tatal sau, si cel mai grav, devine preocupat de armele de foc si de criminalii in serie. Cum de s-a putut intampla asa ceva? Putea familia sa caute si alte explicatii pentru comportamentul lui Adam, putea sa-l integreze mai bine sau au facut tot posibilul dar greseala sta in eroarea de diagnostic si in superficialitatea celor care l-au consultat? Adam Lanza a fost un terorist pentru o cauza imposibil de aflat care a comis trei atrocitati diferite: si-a ucis mama; s-a sinucis; a ucis copii si adulti pe care nu-i mai vazuse in viata lui. Pentru mine, toate sunt de neinteles. Am citit aceasta carte cu multa tristete in suflet. Multa durere si fatalitate in destinul acestui tanar. Este clar ca Adam a fost bolnav, dar cum si-au facut datoria doctorii de specialitate? Oare o parte din vina nu apartine legilor permisive privind controlul armelor, accesului dificil la tratarea bolilor mintale, medicamentelor eliberate doar pe baza de reteta si jocurilor video violente ? Cartea nu ofera nici un raspuns, doar o relatare dureros de trista din punctul de vedere al unui tata care nu poate uita ce s-a intamplat si care trebuie sa traiasca cu gandul: “Cat de mult ma invinovatesc ca am un asemenea fiu? Foarte mult.

imaginea de aici.

“Semnatura tuturor lucrurilor” – Elizabeth Gilbert

Standard

“Orice nu e lupta pentru a rezista este lasitate. Orice nu e lupta pentru a rezista este respingerea marelui legamant al vietii.” – pag.471

Stiu ca desi scoala mi-a fost draga, botanica n-a fost unul dintre obiectele mele preferate. Nici copil fiind, n-aveam genul acela de placere de a cutreiera prin paduri si a de a explora natura, de a ma bucura de prospetimea zilelor de vara sau sa cutreier muntii cat era ziua de lunga. Dimpotriva, eram genul de copil static si grasun. Totusi, recunosc deschis ca mi-a placut mult  “Semnatura tuturor lucrurilor“, cartea Elizabethei Gilbert in care personajul principal, pivotul in jurul caruia graviteaza toata actiunea este nimeni alta decat Alma Whittaker. Cine a fost Alma? Ei bine, a fost in primul rand o femeie norocoasa si apoi o femeie botanist care si-a ales profesia si a facut-o cu multa pasiune. Un copil destept (nativ vorbind) nascut intr-o familie deloc saraca, tatal – o adevarata personalitate, un om care s-a ridicat prin fortele proprii, a calatorit, a muncit, a si furat, dar, mai ales, la un moment dat, a ales sa nu mai depinda de altii, a plecat din tara natala si a facut avere in America. Mama, de origine olandeza, o femeie practica, serioasa, pentru care cuvantul slabiciune n-avea sens si pentru care totul se-nvartea in jurul ideii de desteptaciune, instruire si asumarea responsabilitatii. Asa ca Alma porneste in viata cu gene bune, mai putin partea cu aspectul fizic. Toata munca si studiul, tot timpul dedicat stiintei si invataturii au ca efect o Alma educata, cu o minte cu rafturi nesfarsite, pline de mii si mii de carti, organizate in categorii infinite si ordonate alfabetic. “Nu avea nevoie de nici o biblioteca; era ea insasi o biblioteca.” – pag. 467

semnatura-tuturor-lucrurilor

De ce a ales Elizabeth Gilbert sa scrie o carte de peste 500 de pagini despre Alma? Pentru ca Alma e altfel, Alma nu tine cont de restrictiile epocii, de prejudecatile celorlalti, Alma e bogata si considera ca cunoasterea e cel mai pretios dintre toate bunurile. Ea alege sa-si dedice viata studiului muschiului “fiindca pricepea de pe-acum ca existau pur si simplu prea multe feluri in lume; erau peste tot si de-o varietate impresionanta. Probabil ca avea sa moara de batranete inainte sa inteleaga macar jumatate din ce se intampla in campul acela de bolovani. Cu atat mai bine! Nu mai trebuia sa se plictiseasca. Nu mai trebuia sa fie nefericita. Poate ca nu mai trebuia nici macar sa fie singura.
Avea o sarcina de indeplinit.
Avea sa studieze muschiul.”
  – pag. 180

Decizia ei ii aduce speranta si un rost : “Laudata fie munca ce mi se-ntinde inainte. Sa incepem.” Si a inceput. Si a continuat. Si a continuat atat de bine, si a perseverat, si a gandit, si a pus informatiile cap la cap pana ce a ajuns sa scrie un studiu cu o concluzie similara studiului evolutiei al lui Darwin. Teoria alterarii competitive are la baza zece afirmatii documentate si este indrazneata si periculoasa din punct de vedere religios (sa nu uitam ca vorbim despre secolul al XIX-lea), dar si din punct de vedere stiintific. Insa pentru Alma este totul, toate elementele risipite ale biografiei ei se leaga si ii insufla o senzatie fascinanta  de sinteza. Alma se simte despovarata si triumfatoare, mintea ei nu era vie, ci spectaculos de vie, la limita superioara a capacitatii ei, o minte care vedea si intelegea totul. De aceea, cred ca am savurat aceasta carte. Nu pentru ca Alma e inconjurata de personaje neobisnuite, nu pentru ca ea calatoreste din America in Tahiti, Londra sau Amsterdam, nu pentru ca vrea sa fie iubita si vrea cu disperare sa aduca dragostea in viata ei, ci pentru ca vrea sa inteleaga, are un scop precis si nu iroseste nimic pentru a pricepe cum merg lucrurile.  Ambitie, stiinta si cunoastere, plus o inima buna – aceasta este Alma, una din femeile implicate de-a lungul istoriei in progresul stiintei si al artelor. “Semnatura tuturor lucrurilor” e un imn savuros adus inteligentei si imaginatiei.

  • un interviu cu autoarea aici;
  • Multumesc Diana pentru ca ai scris despre acesta carte si m-ai facut sa o caut.

“O vara fara barbati” – Siri Hustvedt

Standard

Cândva, după ce el a zis cuvântul pauză, am înnebunit şi am aterizat într‑un spital. Nu a zis Nu vreau să te mai văd niciodată sau S‑a terminat, dar după treizeci de ani de căsnicie, cuvântul pauză a fost suficient ca să mă transforme într‑o lunatică ale cărei gânduri explodau, ricoşau şi se ciocneau unul de altul ca boabele de popcorn într‑o pungă din cuptorul cu microunde.” Si pauza era o colega de munca a sotului ei, o femeie mai tanara cu 20 de ani decat eroina noastra, o femeie dupa care Boris tanjise ceva timp, se indragostise de ea si hotarase sa locuiasca o vreme impreuna. Durere, umilinta si gelozie – asta simte  Mia, sotia parasita, iar in capul ei nu gaseste un raspuns satisfacator la intrebarea: “Boris, de ce m‑ai părăsit ?” O intrebare fireasca pe care si-o pune  o (orice) femeie al carei barbat de 60 de ani renunta la ani buni de casnicie, la confort si la toate avantajele traiului in doi, in virtutea unei aventuri. Boris vrea pauza, dar oare ce vrea Mia? Mia cedeaza, face o criza de nervi, este internata, tratata si apoi se retrage pentru o vara in Bonden, oraselul unde-a copilarit. Prima faza e constientizarea faptului ca a trecut peste ce-a fost mai greu: “Nu mai sunt nebuna. Sunt ranita.” (pag.51)

coperta Urmeaza vara fara barbati. O pauza terapeutica. Un timp de gandire, o casatorie transformata intr-o zona politicoasa, dar rece, de dragul lui Daisy, vlastarul comun. Mia se bucura de compania mamei ei si a prietenelor acesteia *cele Patru Lebede, organizeaza un curs de poezie cu sapte fete pubere, incearca sa se faca bine si, da, incet-incet, se lasa curtata virtual de acelasi Boris. (mesaje, biletele, SMS-uri, e-mailuri). Mia are indoieli privind viitorul si-si pune adesea intrebari, unele chiar superficiale dar potrivite contextului dat: “”Oare chiar îl pot condamna pe Boris pentru Pauza lui, pentru nevoia lui de a trăi momentul, de a întinde mâna și-a înhăța pauza ce i se oferise câtă vreme mai era timp, încă mai era timp pentru vetustul în care se transforma el cu rapiditate? Nu merităm cu toții se ne zbenguim, să ne-o tragem și să mergem mai departe?” sau : „De fapt, ce știm noi despre oameni? mi-am zis. Ce naiba știm noi despre oricine?”

Pare o carte pentru femei scrisa de o femeie. Desi am citit-o usor si cu placere, n-am putut sa ignor senzatia ca dincolo de subiectul relativ banal (un barbat isi lasa nevasta pentru o alta mai tanara si mai frumoasa) m-a deranjat stillul oarecum dezlanat, lungit, combinat cu desele trimiteri la Jane Austen, Homer sau Freud. Eu le-as recomanda cartea aceasta barbatilor, in special celor casatoriti de ceva vreme. Mia le va atrage atentia, felul cum abordeaza aparent usor subiecte sensibile ca moartea, singuratea si maturizarea le va da de gandit si le va oferi o altfel de perspectiva. O perspectiva feminina si incomoda, mai precis. Insasi Siri Hustvedt spune intr-un interviu publicat de Observatorul Cultural ca: “Orice ajunge să fie asociat cu o femeie, fie că e o carte, fie o profesie sau o boală, pierde din statut în cultură. Prejudecata e adînc înrădăcinată şi e conectată cu vechea asociere a femeilor cu corpul şi emoţiile şi a bărbaţilor cu mintea şi raţiunea. Nu cred în această scindare carteziană şi în diviziunea absurdă pe care o face între psyche şi soma. Sîntem un singur organism condus de sentimente în aceeaşi măsură în care sîntem conduşi de raţiune, sau chiar mai mult. Acestea fiind spuse, femeile trebuie să muncească în continuare mai mult, să ştie mai multe şi să scrie mai bine decît bărbaţii pentru a fi remarcate.” Revenind la “O vara fara barbati” am savurat felul in care Siri Hustvedt isi exprima opinia vis-a-vis de arta, reguli si sentimente: “Nu imi era necesar nici un excurs in istorie sau filozofie ca sa sustin ca in arta NU EXISTA REGULI, ca Prostii si Bufonii care considera ca exista reguli si legi si teritorii interzise n-au nici un temei si ca nu exista nici o scuza pentru o ierarhie ce declara ca largul e superior ingustului sau ca masculinul e mai de dorit decat femininul. Lasand deoparte orice idee preconceputa, in arte nu exista sentiment caruia sa-i fie interzisa exprimarea si nici poveste care sa nu poata fi spusa. Farmecul sta in sentiment si in povestit si asta-i tot.” – pag.161

O alta parere aici, aici si aici.

“Despre dragoste si alti demoni” – Gabriel Garcia Marquez

Standard

Uneori atribuim diavolului anumite lucruri pe care nu le pricepem, fără să ne gândim că pot fi lucruri ale Domnului pe care nu le înţelegem.

“Nu-i pe lume leac care sa tamaduiasca ceea ce nu tamaduieste fericirea.” – pag.40

Ar fi inutil sa incep prin a spune cate cuvinte despre Gabriel Garcia Marquez, cred ca orice individ care a terminat 8 clase macar a auzit vorbindu-se despre Marquez *daca nu cumva a si citit si s-a indragostit de stilul si maiestria acestui mare scriitor. Asa ca pot preciza doar ca “Despre dragoste si alti demoni” este un roman de dimensiuni mai mici decat “Un veac de singuratate” sau “Dragostea in vremea holerei” dar care poarta amprenta inconfundabila a lui Gabo. Dragoste, credinta si fanatism – o combinatie nefasta care defineste viata eroinei Sierva Maria de Todos Los Angeles.

despre-dragoste-si-alti-demoniAparitie: 2014

Autor: Gabriel Garcia Marquez

Categoria: Literatura Universala

Editie: cartonata

Editura:RAO

Format: 178×108

Nr. pagini: 158

Disponibilitate: libraria online Libris

Pret: reducere de la 32,99 lei la 23,09 lei

Sierva Maria este ghinionista de la nastere. Ea are doi parinti care nu se inteleg si care o neglijeaza din primii ani de viata, asa ca singura variata satisfacatoare este sa se refugieze in mijlocul sclavilor negri de pe mosie. Cand este muscata de un caine turbat, marchizul de Casalduero devine brusc interesat de soarta fiicei sale si apeleaza la cunostintele doctorului Abrenuncio. Decide sa ignore sfatul acestuia si alege sa-si duca copila la manastire pentru a fi exorcizata si eliberata de raul care i-a invadat trupul si mintea. De acest lucru este pus sa se ocupe don Cayetano Delaura, reprezentant al Bisericii, un tanar instruit care se va indragosti nebuneste de Sierva Maria incat va renunta la credinta si se va implica intr-o poveste de dragoste pasionala cu tanara banuita a fi posedata de demoni.  Dragoste si demoni, o combinatie nefasta pentru protagonistii acestei legaturi: “Atunci el o sărută pe buze pentru prima oară. Trupul Siervei Maria se înfioră cu un geamăt, se iscă o briză gingaşă de mare şi se lăsă în voia sorţii. El îşi trecu vârfurile degetelor peste pielea ei, aproape fără s-o atingă, şi trăi pentru întâia oară miracolul de a se simţi în alt trup. O voce lăuntrică îi dezvălui cât de departe fusese de diavol în nopţile-i de insomnie petrecute cu latina şi greaca, în clipele de extaz ale credinţei, în pustiurile neprihănirii, pe când ea convieţuia cu toate puterile dezlănţuite ale dragostei libere în colibele sclavilor.” Ei nu vor sfarsi ca Romeo si Julieta, Marquez alege pentru ei un alt final, poate nu la fel de maret, dar plauzibil in conditiile in care dragostea devine sinonima cu pierzania. Vesnica lupta dintre bine si rau, dintre alb si negru, pe fundalul ideilor noastre preconcepute despre viata, religie si ignoranta fac din “Despre dragoste si alti demoni” o lectura placuta, plina de mister si de fineturi incomode.