“Povestea tarfelor mele triste” – Gabriel Garcia Marquez

Standard

“Să nu mori fără să vezi cât de minunat e să ți-o tragi din dragoste.” (p.109)

La un barbat de 90 de ani te-ai astepta sa-si doreasca doar sa mai traiasca inca putin in demnitate. Eroul lui Garcia Marquez, Mudarra, fost ziarist si profesor, isi doreste cu totul si cu totul altceva la celebrarea acestei varste. El vrea nici mai mult, nici mai putin, decat sa aiba parte de o noapte de dragoste cu o fata fecioara. De aceea, apeleaza la o mai veche cunostinta de-a lui, matroana de bordel, care-i face rost de o cusatoreasa virgina de numai 14 ani. Zis si facut. In ziua respectiva, stimabilul domn se pune la patru ace, se parfumeaza, scoate din buzunar o suma respectabila si  ajunge la bordel dornic de a face nebunii cu fata promisa. O gaseste dormind si uimit de frumusetea si de inocenta anilor ei, isi tempereaza avantul erotic si se odihneste alaturi de ea. Seara de seara, Mudarra are grija de minora, o adora, ii citeste povesti sau asculta muzica. Copila (Delgadina, asa o striga amorezul) ii inspira fostului ziarist sentimente si emotii pe care nici o femeie nu reusise timp de noua decenii: dorinta de a proteja si de a iubi neconditionat.

povestea-tarfelor-mele-tristeM-a intrigat ideea unei relatii impure, scandaloase chiar, dintre un barbat singuratic, batran, care nu cunoscuse niciodata dragostea si platise pentru relatii ocazionale, si o adolescenta saraca care ar face sex pentru ca are nevoie de bani. Batranul care isi alesese la intamplare iubitele de o noapte si care nu-si intemeiase o familie pentru ca se complacuse in aceasta situatie ani la randul, constientizeaza ca sexul e consolarea care-ti mai ramane cand nu-ti ajunge dragostea  si ca forța invincibilă care a împins lumea înainte nu e iubirea fericită, ci aceea neîmplinită. Poti sa te schimbi cand ai trecut de tinerete si de anii maturitatii? Te poti bucura de placerile inimii si a trupului chiar daca esti aproape de final? Eu nu stiu sigur dar povestea tarfelor mele triste e o dovada ca se poate.

“Mandrie” – Pearl S. Buck

Standard

18911269Dupa ce Diana a povestit cu atata patos despre “Ogorul“, mi-a venit asa o pofta sa caut carti scrise de Pearl S. Buck. M-am si documentat si asa am descoperit ca autoarea a cunoscut succesul prin publicarea unor carti ca: trilogia The House of Earth (“Casa de lut”), The Good Earth (“Ogorul“), The Mother (“Mama“) si East Wind, West Wind (“Vânt de Răsărit, Vânt de la Apus“) si a castigat Premiul Nobel in 1938.  Eu am inceput cu “This Proud Heart” (“Mandrie“), ceva mai putin cunoscuta si aclamata dar interesanta nu atat prin subiect, ci, mai ales, prin tema aleasa. Aparent, viata lui Susan incepe cu „Susan Gaylord se mărită”.  Asa vrea ea, chiar daca alesul inimii ei, Mark, nu e foarte convins c-o merita si ca ideea casatoriei e cea mai buna. Ea, o tanara mereu vesela, energica, careia ii placea sa munceasca (“Era neliniştită, căci nu ştia ce să aleagă pentru mâinile acestea ale ei, cărora le plăcea să facă de toate. Îi plăcea tot ce vedea împrejurul ei. Aceasta fu faza când se decise să se mărite şi să aibă un cârd de copii.”), el – un tanar sfios, modest, magulit de atentia ei si dornic sa faca ceea ce se cuvine. Se plac, se iubesc chiar, iar ea crede ca mariajul lor va merge pe roate. Mark spune deseori ca:” Eu aş vrea ca tu sa faci întotdeauna, ceea ce pofteşti, răspunse el. Luminile blânde ale ochilor lui albaştri, tremurară sfioase. Eu nu sunt vrednic de tine, Susan, adăugă el. Ştiu foarte bine că aşa este. Familia mea nu este de seama ta – o ştiu şi asta. Şi tot aşa nici eu. Iar tu eşti cea mai frumoasă fată din oraş.
        — O, te rog, nu vorbi prostii! răspunse ea mulţumită. Ce sunt eu, decât fata unui profesor sărac?” dar deseori atitudinea lui nu-i este total pe plac: “Nu putea suferi sfiala aceasta în atitudinea lui, deoarece îl făcea să i se pară aproape respingător. Nu ar fi vrut nici să se mărite cu un bărbat, care alături de ea să se simtă mic şi umilit.”

Casatoria lor in America anilor ’30 porneste sub cele mai bune auspicii. Mark e sotul ideal, merge la job, isi iubeste sotia si copiii (George si Marcia) iar Susan are grija de gospodarie cu multa abnegatie, dereticeste prin casa toata ziua iar ocazional va castiga bani. Lucrarile din lut si apoi prilejul de a-l cunoaste pe maestrul David Barnes ii asigura un minim confort material si posibilitatea de a visa ca intr-o zi, candva, se va intretine din acest talent al ei. Orice persoana cu care intra in contact ii declanseaza un click si dorinta de a o imortaliza: “„Ar fi un portret adorabil. În piatră – o ţeastă de stânca, cu ochii adânci, cu gura mare.” Moartea lui Mark, calatoria la Paris si apoi casatoria cu Blake sunt doar etape in formarea lui Susan. Prima ei expozitie nu trece neobservata iar criticii afirma ca lucrarile ei au un merit deosebit in conditiile in care “în sculptură posibilităţile femeilor sunt chiar de la început limitate”.

Nu stiu daca Susan chiar a avut succes si daca a ajuns sa fie recunoscuta. Cartea nu ofera aceste detalii si se concentreaza mult mai mult pe anii de formare ai lui Susan. Pot doar intui ca Susan a fost o aparitie pentru acele vremuri. Talentul ei neobisnuit, dorinta ei de a a se afirma au frapat si au ingrozit in egala masura opinia publica si pe cei dragi. Ea va uita suferinta, pierderile din trecut, esecurile, va ignora parerile criticilor de arta si se va trezi dimineata dorind doar sa creeze. Cartea e concentrata tocmai pe starea de conflict in care se simte Susan, ea stie ca e talentata si poate face lucruri remarcabile dar asta inseamna sa-si neglijeze familia si sa nu fie ca celalalte femei.

In adâncul fiinţei ei, totul dura. Poseda şi astăzi, tot ce posedase în viaţa de până acuma. Totul. căminul pe care şi-l clădise împreună cu Mark, moartea lui Mark, dragostea impetuoasă şi pătimaşă a lui Blake, datorită căreia se trezise într-ânsa conştiinţa de femeie, copiii – toate acestea vor dura întotdeauna, căci erau tezaurul ei de experienţe pe care-şi întemeia viaţa, viaţa ei care întrecea cu mult capacitatea trupului trecător.”

O carte agreabila, placuta dar usor plictisitoare pe alocuri. O poveste aparent simpla, frumoasa, duioasa a unei femei care parea naiva dar care era plina de pasiune si de sentimentul datoriei.

“Cronica pasarii-arc” – Haruki Murakami

Standard

“Pasărea-arc poposește pe creanga unui copac din zonă și răsucește arcul lumii, anunțându-și gestul printr-un sunet aparte. Și cum nu mai răsucește arcul lumii, își încetează existența, dar nu știe nimeni asta.(…) Adevărul e că pasărea își ocupă locul și învârtește puțin câte puțin, arcul acel micuț, punând lumea pe roate.”

cronica-pasarii-arc

An aparitie: 2014
Autor: Haruki Murakami
Categoria: Literatura Universala
Editie: Necartonata
Editura: POLIROM
Format: 180X106
Nr. pagini: 816
Disponibilitate: libraria online Libris
Pret: 23.7 lei

Recomandata glorios de Gabriel, am inceput “Cronica pasarii-arc” si am citit-o in aproximativ 10 zile. Cam mult, ar spune carcotasii, dar sunt aproape 700 de pagini. E drept ca lectura decurge cursiv, dar dincolo de cuvinte si de actiunea propriu-zisa lectura e la granita real – imaginar si e incarcata de simboluri. Toru Okada, personajul principal, este un avocat care demisioneaza de buna-voie (facea o munca sub pregatirea lui). Viata lui este monotona, lipsita de griji pana in momentul in care motanul dispare subit. Din acest moment, totul se petrece cu o viteza ametioare, sotia il paraseste fara explicatie iar cautarea acestora (a motanului si a sotiei) il obliga pe tanarul Toru sa cunoasca personaje bizare, complicat-sofisticate si sa  aiba o gama larga de trairi sufletesti: iubire, ura, dezamagiri, violenta. Realitatea devine complicata incat la un moment dat nu mai stii unde se termina si unde-ncepe visul, subconstientul este instrument al comunicarii, timpul e o notiune relativa iar scenele din razboi sunt adevarate pasaje pline de atrocitati si tulburator de dureroase. Totul culmina cu momentul coborarii in fantana, o alunecare in alt orizont unde oamenii isi (re)descopera valente, se dezbraca de prejudecati si uita de rutina si banalitate. “În intervalul de timp în care am stat acolo (fântână), mi-am dat seama că ceva din mine, din interiorul trupului meu, creștea tot mai mult. Aveam senzația că acel ceva din mine creștea precum rădăcinile unui copac într-un ghiveci de flori, iar după ce ajungea suficient de mare, mă sfâșia în bucăți.[...]“Semne divine, obsesii si femei a caror meserie este aceea de prostituate ale spiritului completeaza acest tablou halucinant in care nimic nu e batut in cuie si totul pare posibil. O carte incarcata de mistere, pagini intense care poarta cititorul intr-un univers complex, plin de emotii si cu deznodamant interpretabil demn de perceptia fiecaruia.

fantanaaTare mi-e teama ca am spus mult prea putine despre acesta carte. Am incercat sa nu spun nimic despre actiunea propriu-zisa (desi ar fi fost multe, multe de spus) pentru ca nu acesta este edificatoare in tot contextul. Importante si relevante sunt trairile, sentimentele, modul cum ele se evidentiaza, cum oamenii devin constienti de ele intr-o lume atat de volatila si de putin palpabila. Haruki Murakami e un maestru in acest sens, el scrie in asa fel incat involuntar devii parte din acel intreg, te identifici cu personajele si ametesti in acest amalgam de vis-realitate, bine-rau, normalitate-fabulos, exotic, imprevizibil.  Nimic nu e banal, totul e semnificativ si la marginea realitatii am intrevazut o lume diafana, uneori confuza, dar plina de conexiuni si taceri profunde .

Mie mi-a placut, poate chiar mai mult decat “1Q84″.

“Femeia din amiaza” – Julia Franck

Standard

Ea nu mai avea nimic pentru el, cuvintele i se terminaseră de mult, ea nu mai avea nici pâine, nici timp, nu mai avea nimic de oferit copilului.

In vara anului 1945, imediat dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial, Helene isi abandoneaza cu buna-stiinta baietelul de numai opt ani intr-o gara mica, undeva prin estul Germaniei. Isi minte copilul cu nonsalanta spunandu-i ca se duce dupa bilete si-l lasa pe o banca fara sa mai revina. Ce fel de mama, ce fel de om este Helene? Cum poti face asa ceva si sa continui sa traiesti? Asta incearca sa explice Julia Frank prezentand viata Helenei de la nastere pana in momentul cand il paraseste pe Peter.

femeia-din-amiazaHelene provine dintr-o familie in care normalitate inseamna o mama de origine evreica, aiurita si confuza, plina de resentimente si furie dupa ce-i moare un nou-nascut baiat. Tatal pleaca la razboi si se-ntoarce grav ranit, iar moartea lui adanceste problemele emotionale si financiare din familia Wursich. Martha, sora mai mare cu noua ani decat Helene, este rebela iar afectiunea dintre cele doua surori atinge nuante incestuoase. Nebunia mamei, saracia si plictiseala le imping pe Martha si Helene sa plece la Berlin si sa reia legatura cu Fanny, o verisoara nonconformista de-a mamei lor. Traiul aici este total diferit fata de cel de-acasa. Martha va avea o legatura lesbiana cu Leontine iar consumul de morfina si alcool ii deterioreaza sanatatea si are ca efect internarea in sanatoriu. Helene se va angaja ca asistenta intr-o farmacie si apoi in spital, se va indragosti de Karl si va primi neputincioasa vestea mortii bruste a acestuia intr-un accident stupid. Urmeaza casatoria cu Wilhelm, un inginer nazist care-i face viata un calvar pentru ca in noaptea nuntii el descopera ca Helene nu e virgina si e prea cunoscatoare in tehnicile amorului. Cu Wilhelm Helen va avea o casatorie umilitoare fara sanse de fericire si trainicie pe care nici aparitia lui Petre n-a salvat-o. Helene se schimba si dintr-o fata energica, ambitioasa si stralucitoare devine o persoana insingurata, cruda si impovarata ca raspuns al avenimentelor tragice prin care trece. Ea este tot mai detasata, mai rece si amortita iar transformarea ei devine un efect normal al pierderii iubirii, a sperantei, a ordinii firesti a lucrurilor. In final, desi mi-ar fi venit greu sa cred inainte, chiar am inteles decizia Helenei, chiar am simtit empatie si compasiune pentru fapta ei pe care orice mama, orice om cu bun-simt ar considera-o incalificabila. Cine este femeia din amiaza, daca Peter si Helene s-au mai intalnit vreodata si de ce cartea asta mi-a atins nebanuite resorturi sufletesti si mi-a tulburat echilibrul (fragil, de altfel) va las pe voi sa descoperiti.

germanUn interviu cu autoarea aici.german1

“Copila de zapada” – Eowyn Ivey

Standard

Nu stim niciodata ce are sa se-ntample, nu? Viata ne arunca mereu incolo si-ncoace. In asta consta aventura. Nu stii unde-o sa ajungi si cum o sa te descurci. Totul e un mister, si daca pretindem altceva, nu facem decat sa ne mintim. Spune-mi, cand te-ai simtit mai vie? – pag.220

A fost odata ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti. Asa stiam eu ca incep povestile copilariei. Eowyn Ivey a ales alta varianta, probabil si pentru ca povestea ei este destinata adultilor si nu copiilor de-o schioapa. La limita dintre real si imaginar, romanul de debut al lui Eowyn Ivey are la baza un basm rusesc cu ilustratii despre un cuplu matur care-si doreau casa plina de copii dar nu reuseau nici macar sa conceapa unul. Intr-o seara cu ninsoare, cei doi fac o copila din zapada, o imbraca cu manusi si fular si se-ntorc la caldura caminului lor. Nu mica le-a fost surpriza cand isi dau seama incetul cu incetul ca fetita a prins viata, ca ii viziteaza cand si cum vrea, ca devine un oaspete periodic in viata lor, ca apare o data cu aparitia primei ninsori si ca dispare o data cu primii ghiocei. Mabel si Jack se adapteaza noii situatii, viata lor se schimba in bine si devine o succesiune de cicluri vine-nu vine copila, ii e bine – nu-i e bine, ramane – nu ramane cu noi acum ca vine primavara. Faina, caci acesta este numele ei, nu poate fi retinuta, nu poate fi educata si trimisa la scoli, dimpotriva ea impune regulile si are taria de a supravietui singura in padure in conditii de frig, ger si ninsori puternice. Este un personaj complex, atragator, un amestec dual de gingasie si delicatete, pe de o parte, si salbaticie, duritate si chemarea naturii, de cealalta parte.

copila-de-zapadaAm stiut de la primele pagini ca-mi place aceasta carte, m-am simtit sedusa de tristetea femeii care-si doreste copii dar nu poate sa-i faca, de intelepciunea barbatului care ajunge in Alaska la sfatul nevestesii, constata ca nu-i place acolo dar munceste si face agricultura fara sa protesteze sau sa reproseze ceva doar pentru ca-si iubeste sotia. Am fost fermecata de prezenta magica a Fainei, de dorinta ei de a iubi si a fi iubita, dar si de faptul ca nu poate ignora ceea ce este si atractia ei pentru salbaticie si singuratate.  Desi suport greu temperaturile scazute, m-am simtit bine in atmosfera de basm din tinuturile acoperite de zapada din Alaska unde viata de fermier este dura, neprietenoasa si cu putine satisfactii. A compensat din plin povestea in sine, prezenta delicata si candida a Fainei si a  cuplului Mabel – Jack a carui intelegere si continuitate nu vin din rutina, ci din dragoste si afectiune.

videoclipul de aici.

“Dragoste” – Isabel Allende

Standard

- Ce se intampla? am soptit.
- Ce ti se intampla si tie, mi-a raspuns tot in soapta, ca sa nu-i trezeasca pe ceilalti.
- Cred ca visam…..
- Si eu….” (din “Eva Luna”)

dragosteMie imi place mult cum scrie Isabel Allende. De fiecare data am avut emotii cand vedem la sectiunea In pregatire o carte de Allende. Asa am patit si cu “Dragoste” si vreau sa multumesc pe aceasta cale celor de la Libris pentru bucuria pe care am simtit-o cand am primit ultima carte din seria de autor Isabel Allende tradusa la noi.

An aparitie: 2014
Autor: Isabel Allende
Categoria: Literatura Universala
Editie: necartonata
Format: 13×20
Nr. pagini: 240
Disponibilitate: libraria online Libris
Pret: reducere de la 27 lei la 21,6 lei

Transport gratuit la comenzile prin curier

Revenind, “Dragoste” mi-a adus aminte cat de mult mi-au placut povestile de dragoste si nu numai din “Eva Luna“, “Casa spiritelor“, “Planul infinit” sau “Portret in sepia“, cum am trait cu sufletul la gura vietile protagonistilor si nerabdarea cu care dadeam pagina dupa pagina ca sa vad cum sclava Zarité isi va dobandi libertatea sau cum tanara Eliza Sommers pleaca in cautarea barbatului iubit intr-o Californie plina de aventurieri. Mi-am dat seama ca Allende nu tine cont de prejudecati si scrie asa cum gandeste, fara morala falsa si ipocrita a societatii in care faci ceea ce se cuvine si nu ceea ce ai vrea. Rupta de mediul sclifosit in care s-a nascut si a copilarit, scriitoarea de origine chiliana marturiseste ca a descoperit la 33 de ani ca este o fiinta senzuala si ca in viata, ca si literatura sexul lipsit de conexiune emotionala, oricat de acrobatic ar fi, ma plictiseste; eu am nevoie de umor, de conversatie, de simpatie, de ceva de impartit dincolo de cearceafuri. (pag.22) Odata gasit partenerul care face sufletul sa vibreze si aduce fluturi in stomac, urmeaza o noua etapa, cea a constientizarii faptului ca dragostea este un contract liber care incepe printr-o scanteie si se poate sfarsi tot asa. Este amenintata de mii de pericole, daca cuplul o apara se poate salva, creste precum un pom, produce fructe si umbra, dar asta numai daca participa amandoi. (pag.104) Cateodata, in ecuatia iubirii, lucrurile nu sunt mereu foarte simple, dragostea apare cand te astepti mai putin si complica vietile tuturor celor implicati. Amanti si amante au fost de cand lumea si pamantul dar dragostea, ca si norocul, vine cand n-o chemi, navaleste peste noi si dispare ca ceata cand incercam sa o retinem. (pag.123). Cat tine legatura de iubire dintre doi oameni, ce-i uneste si-i tine nedespartiti, cum evolueaza sau dimpotriva, cum dispare ceea ce parea sa-i tina conectati candva, depinde de fiecare, de compromisurile si de sacrificiile pe care fiecare e dispus sa si le asume. Dincolo de senzualitate, de placerea sexuala si chiar de obisnuinta, durabilitatea unui cuplu, a unei echipe de doi, depinde mult de ceea ce ne dorim. Noi, femeile, ne luptam sa pastram dragostea, iar cand aceasta esueaza preferam sa punem capat, in timp ce majoritatea barbatilor continua sa balteasca intr-o relatie mediocra doar sa nu-si schimbe rutina, iar daca hotarasc sa se desparta e de obicei pentru ca s-au amorezat de alta. (pag.191). Ideala este daruirea fara oprelisti, temeri sau rezerve, bucuria in doi insotita de o comunicare adanca si reciproca. Cu timpul, pasiunea de inceput vireaza in tandrete si ras, spre intelegere si acceptare inclusiv a defectelor si a greselilor. Cu cat se cunosteau mai bine, cu atat isi erau mai dragi. (pag,226) Poate ca dispare ardoarea, inflacararea aceea de la inceput, dar dragostea are atatea valente, ofera atatea emotii si bucurie la pachet incat trebuie sa te consideri privilegiat daca a fost si inca este prezenta in viata ta. Dragostea nu este numai afectiune, este un lux de care au parte numai cei norocosi, dar e ceva de neatins pentru cei care n-au fost raniti de sageata ei. (pag.123)

“Lumina dintre oceane” – M.L.Stedman

Standard

Daca vrei sa faci pe cineva sa-si piarda mintile, calea cea mai sigura este sa-l pui sa-si duca bataliile iar si iar, pina indreapta lucrurile. – pag.189

Un alt razboi, un alt erou care incearca sa uite si sa faca fata realitatii. Daca in “Pasarile galbene” un tanar de 20 de ani nu poate trece usor peste moartea camaradului sau, in “Lumina dintre oceane” Tom Sherbourne iese fara nici o rana fizica din infernul razboiului desi sufletul lui e plin de cicatrici. El spera doar ca “daca va reusi sa plece destul de departe – de oameni, de amintiri – timpul isi va face datoria.” (pag.15). Asa ca decizia lui de a se angaja ca paznicul farului de pe insula Ianus Rock, sentimentul ca lumina de acolo il cheama, pare cea mai buna in conditiile date. Intalnirea cu Izzy (Isabel), o tanara plina de viata de numai 19 ani, il prinde total nepregatit. “Nici o fata de prin imprejurimi n-o sa fie atat de toanta incat sa-l ia de barbat. Goluri in svaiter. Ceva ce nu mai este.” (pag.23)

lumina-dintre-oceaneCasatoria cu Izzy si jobul pe insula Ianus ii aduc clipe minunate lui Tom, asa cum nici nu mai sperase. Dar Izzy pierde 3 sarcini si daca la inceput se intreba:”Tare ma mir, Tom, cum de putem noi sa fim atat de norocosi?“, in timp devine nefericita si considera ca rugile ei nu sunt ascultate de Dumnezeu. In acest moment in viata lor apare Lucy, un sugar gasit intr-o barca impreuna cu un barbat mort. Intamplarea este luata ca un semn divin de catre Izzy iar la insistentele ei Tom nu cheama autoritatile. Lucy va deveni copilul lor, Izzy o va creste cu devotament si cu multa implicare iar Tom va simti ce-nseamna dragostea de tata. Dupa 2 ani Tom este prins la mijloc: pe de o parte, nu poate ignora  durerea si suferinta Hannei Roennfeldt (mama naturala a lui Lucy), pe de cealalta parte se bucura de fericirea pe care micuta Lucy a adus-o in viata lor. El simte ca “Binele si raul sunt ca niste serpi scarbosi atat de incurcati, ca nu-i deosebesti unul de altul decat dupa ce-i impusti pe amandoi, si atunci e prea tarziu.

Ce va face Tom? Adevar sau minciuna? Cum e mai bine? Cum traiesti cu tine insuti daca stii ca ai facut ceva rau cu buna-stiinta dar ai putea indrepta raul facut cu pretul fericirii femeii pe care-o iubesti si a copilului care te striga tati? Tom se lupta sa-nteleaga ce s-a-ntamplat, cum de atata dragoste fusese deformata, refractata, precum lumina printr-o lentila? (pag. 235) Ce e bine, ce e rau? Cine hotaraste unde este granita si daca avem dreptul sa o depasim doar pentru ca asa ne e mai bine? Poate fericirea sa coexiste cu amaraciunea? Si cat timp? “Lumina dintre oceane” mi-a declansat multe intrebari, mi-a dat ocazia sa ma gandesc cum as fi actionat eu in acele circumstante si, cel mai important, mi-a oferit o lectie de morala. In fond, este foarte greu sa renunti la binele tau si a altor tai, sa privesti in perspectiva si sa faci ceea ce e corect chiar daca asta presupune sacrificiul personal urmat de dispretul/dezaprobarea comunitatii. Si Tom, Tom e cel pe care l-am iubit si l-am urat pentru curajul lui, la el m-am raportat mereu sfarsind prin a-mi dori cati mai multi de Tom in preajma mea: “Stelele au existat înainte să existe oamenii. Ele au strălucit întruna, indiferent ce s-a întâmplat. Așa văd și eu farul de aici, ca pe o fărâmă dintr-o stea care a căzut pe pământ: strălucește pur și simplu, indiferent ce se întâmplă. Vară, iarnă, pe vreme bună, pe vreme de furtună. Oamenii pot conta pe el și asta e important.”