“La revedere acolo sus” – Pierre Lemaitre

Standard

“Chiar si marile bucurii lasa o urma de regret, in tot ce traim lipseste ceva.” – pag. 268

Cei intorsi acasa dupa Primul Razboi Mondial nu mai sunt aceiasi. Razboiul, moartea, durerea, toate ii schimba. Cei care au norocul sa scape cu viata se-ntorc acasa cu gandul ca sunt eroi si ca vor fi tratati ca atare. Greseala. Sunt lasati deoparte, nu mai au slujbe, iubitele ii parasesc iar viata de zi cu zi este foarte grea. Criza este cireasa de pe tort. Bani putini, saracie, somaj. In aceste conditii, doi camarazi dezamagiti de felul cum au fost primiti de civili dupa revenirea de pe front, hotarasc sa puna la cale o inselaciune. O firma fantoma, o adresa fictiva, un cont in banca si ideea geniala in sine le aduce foarte multi bani in timp record si posibilitatea de a incepe o viata noua pe alte taramuri. Aceasta este o fapta condamnabila la prima vedere. Dar e vorba de doi camarazi pe care razboiul i-a marcat foarte tare. Primul, Albert Maillard, e un tip sensibil, nervos, crescut de o mama care l-a desconsiderat si i-a ignorat calitatile, functionar in banca inainte de inrolare. In ultimele zile ale razboiului el asista la moartea a doi soldati impuscati  de locotenentul Henri d’Aulney-Pradelle intr-o lupta inutila cu nemtii. Pradelle se razbuna impingandu-l pe Albert intr-o groapa adanca din care scapa gratie ajutorului unui alt soldat, Édouard Pericourt, un baiat care provine dintr-o familie bogata, desenator talentat, artist neinteles si neapreciat de tatal lui. Acesta este momentul-cheie al legaturii dintre cei doi, Albert si Édouard, faptul ca unul il ajuta pe celalalt in zilele dinaintea armistitiului iar celalalt se revanseaza inzecit dupa. Pentru ca Édouard sfarseste prin a fi desfigurat de un obuz, jumatate din fata ii lipseste iar decizia lui de a-si schimba identitatea si de a fi declarat mort nu poate fi posibila fara Albert si riscurile la care acesta se opune.

la-revedere-acolo-susM-a uimit actiunea in sine, ideea cu inselaciunea si faptul ca am putut intelege si chiar aproba faptele a doi raufacatori. In fond, ideea de imbogatire prin frauda si minciuna nu are nimic maret iar autorul nu nuanteaza, nu gaseste motivatia si nici nu incearca sa faca din niste personaje avide de castig si faima eroi nationali. Totusi, m-a cucerit ritmul accelerat, relatia de prietenie dintre cei doi protagonisti, escrocheria in sine si felul cum se aseaza lucrurile la final. Fiecare primeste ceea ce-si doreste sau ceea ce merita, ca si cum un fel de justitie divina isi face datoria. Razboiul ucide oameni, dar si cei care supravietuiesc sunt afectati. „Se vede că destinul e o porcărie” iar tragediile individuale, ororile, suferintele fizice si psihice ale fiecaruia sunt un exemplu greu de suportat si de comparat. Oare asta justifica orice actiune ulterioara impotriva sistemului? Oare vremurile grele de dupa razboi, indiferenta si lacomia sunt o cauza sau un efect al pierderii inocentei si a moralei? Cat de cinic trebui sa ajungi ca sa cauti profit tocmai in suferinta familiilor care au pierdut fiinte dragi in marele razboi? Cred ca e groaznic sentimentul ca esti lasat balta, ca esti un nimeni dupa ce ai luptat pe front, si asta poate duce la o lupta interioara dintre a fi bun sau a fi rau. Pe asta mizeaza Pierre Lemaitre cand face din Albert si Édouard doi antieroi intr-o lume impartita intre cei care plutesc si cei care se prabusesc.

“Trebuie sa vorbim despre Kevin” – Lionel Shriver

Standard

“- Nu m-ai vrut niciodata, nu-i asa?
– Am crezut ca te-am vrut, am spus. Dar tatal tau te-a vrut. Cu disperare.
– Ai crezut ca m-ai vrut, a spus. Te-ai razgandit.
– Am crezut ca aveam nevoie de o schimbare, am completat. Dar nimeni nu are nevoie de o schimbare in rau.” – pag.82

coperta fataDe ce trebuie sa vorbim despre Kevin? Pentru ca acest Kevin, Kevin Khatchadourian (KK in presa) nu este un individ oarecare. Nu, Lionel Shriver (pe numele sau adevarat Margaret Ann Shriver) aduce in prim plan un Kevin salbatic, ravasitor, genial. Un copil dificil ai carui parinti erau prea fericiti inainte de conceperea lui. Ea, mama – femeie de succes, fondatoare a unei firme de turism si a unui concept nou in domeniul calatoriilor, el, tatal – genul tipic de american, usor naiv, exuberant si fericit in aceasta casnicie. El era iubitor de oameni, ea, Eva, o femeie de 37 de ani, pragmatica, inteligenta si cu un ascutit simt al ridicolului. Dar il iubeste pe el si n-are de ales, vrea sa umple golul din sufletul lui. Si ramane insarcinata desi afirma ca era absolut ingrozita sa faca un copil. Ma ingrozea perspectiva de a ma confrunta cu ceea ce se putea dovedi o fire rigida, inchisa, propriul egoism si lipsa de generozitate, ramasitele nesuferite ale propriilor mele resentimente. Intrigata cumva de o “schimbare”, ma speria de moarte perspectiva de a fi prinsa fara nici o sansa de scapare in povestea altcuiva. Si cred ca aceasta teroare mi-a dat de fapt avant, dupa cum un pervaz tenteaza pe cineva sa sara pe fereastra. Tocmai dificultatea acestei corvezi, imposibilitatea de a o birui si neatractivitatea ei, in final, m-au atras la ea.
9780061124297E clar ca Eva nu iubea ideea de mama, stereotipul acela de femeie neglijenta si putin durdulie din usa care face semne de la revedere si trimite bezele. Si, totusi, se-ncumeta sa-i faca un copil lui Franklin. De-aici incepe lupta cu o ferocitate de neinduplecat dintre Eva si Kevin, o lupta aparent imposibila. Sugarul presupune inocenta, zambete dulci prin somn, afectiune si sentimentul ca este raspunsul la marea intrebare. In casa spatioasa si imbelsugata a sotilor Plaskett-Khatchadourian lucrurile nu stau asa. Kevin este greu de crescut, manipulator si plictisit din frageda pruncie. Pentru el, totul este prostesc, inutil si plin de desertaciune. Lui KK nu-i plac jucariile, desenele animate sau compania celor de varsta lui. Se impotriveste la orice schimbare, poarta pampersi pana la 6 ani doar pentru ca asa vrea el, invata sa citeasca si sa socoteasca de unul singur, adora sa-si scoata mama din sarite si-si chinuie surioara mai mica. Kevin ajunge o mica celebritate pentru ca intr-o zi de joi, 8 aprilie 1999, omoara 11 oameni (7 colegi, o profesoara, un ingrijitor, propriul tata si sora mai mica) fara vreun motiv evident. Este sociopat, asta-i clar, si este perceput ca o enigma sumbra si de nepatruns a societatii noastre contemporane. El se simte important, bagat si seama si puternic ca o incarnare a raului. Eva il viziteaza periodic la inchisoare desi este catalogata de opinia publica ca parte coautoare a tragediei si vinovata moral (in fond, ea este mama lui Kevin). Tot ea este singura care vrea sa-si faca fiul sa se simta rusinat si sa inteleaga de ce, sa darame senzatia lui ca-i important si ca a facut ceva maret in viata lui. Nu stiu daca Eva a reusit. Cartea nu ofera prea mult din ceea ce gandeste cu adevarat Kevin, doar da o senzatie ca-i pare rau si ca-si merita condamnarea. Tensiunea mereu prezenta si Kevin cel sarcastic, dezgustator si viclean m-au infiorat. Am savurat felul cum Eva sta incordata stiind doar ea ca baiatul lor este periculos, cum este analizata/ridiculizata societatea americana si cum fapta lui Kevin, desi groteasca si cu urmari irevocabile, poate fi primul pas in schimbarea lui. Superficialitatea, lenea si amorteala simturilor il ajuta pe unul ca Kevin sa-si duca planul la capat, iar pe noi ceilalti sa ne simtim prinsi si culpabili in acesta fapta oribila. Insasi ideea exprimata franc ca o astfel de crima in masa poate deveni o traditie mi-a dat de gandit dupa primul val de greata.

Despre film am scris aici candva. Pe Tilda Swanton am avut-o-n fata ochilor tot timpul cat am citit cartea. Totusi, aceasta este mai reusita decat filmul, mai densa si mai ambitioasa.

“Portretul unei familii turcesti. O poveste din Istanbulul de altadata” – Irfan Orga

Standard

Asa cum spune si titlul, cartea de fata este o poveste despre o familie turceasca. O poveste care incepe frumos, cu un baietel de 6 ani care crestea senin in mijlocul unei familii fericite. Tatal – un om de afaceri prosper, mama – o prezenta angelica, visatoare, discreta, bunicul – un bunic ideal, care-si iubea nepotul si care se ocupa de educatia lui, bunica – o femeie impunatoare, excentrica si care cultiva in mod constant traditiile si obiceiurile neamului ei. Primii ani de viata ai povestitorului sunt legati de sunetul marii, de dragostea fireasca pentru un pusti vesel si de vocile parintilor si ale bunicilor, de multumirea de a avea un trai comfortabil si de zgomotele gospodaresti din bucatarie. Nu mai putin importante sunt mesele luate in familie, placerea de a consuma tot felul de mancaruri traditionale (dolma din frunze de vita-de-vie, gogosi grele si inmiresmate, coacaz, nuci si ulei de masline) si obiceiul de a merge in mod constant la biserica. Dar e anul 1914 si Europa e in plin razboi.
Portretul-unei-familii-turcesti
An aparitie: 2014
Autor: Irfan Orga
Categoria: Literatura Universala
Editie: Necartonata
Editura: POLIROM
Format: 180X107
Nr. pagini: 456
Disponibilitate: libraria online Libris
Pret: reducere de la 27,95 lei la 25,99 lei

Singurul care isi da seama ca Turcia nu va fi ocolita este tatal care ia si primele masuri. Vinde casa cea mare si afacerea cu covoare, cumpara provizii si incearca sa -si puna la adapost familia in acele vremuri tulburi.   Asa incepe sfarsitul inocentei pentru baietelul iscoditor si primele adieri ale unui trai marcat de saracie, durere si insecuritate. Moartea tatalui, goana dupa mancare, casa arsa intr-o noapte nefasta, orfelinatul mizer sunt doar cateva din incercarile prin care trece tanarul Irfan. Mama devine stalpul familiei, singura care va aduce bani in casa, bunica trebuie sa se obisnuiasca cu traiul mizer si cu mancarea pe sponci, Irfan are grija de Mehmet, fratele mai mic si de mezina Muazzez. Sfarsitul razboiului si abilitatea mamei de a coase aduc liniste si prosperitate. Tanarul Irfan va face scoala militara si pare ca trece cu bine peste anii cei grei. Din pacate, mama devine o prezenta absenta, impietrita si care-si va pierde mintile. Jurnalul lui Irfan este de fapt o rememorare a acelor ani dificili, marcati de spectrul ingrozitor al razboiului si de dezastrul fianciar. Foamea nu are nimic maret iar transformarea mamei dintr-o femeie angelica intr-una mereu obosita, muncind pana la epuizare intr-o fabrica si care nu se mai simte in stare sa se bucure de copiii ei, lasa un gust amar. Moartea ei intr-o clinica de specialitate este finalul firesc, dureros si care da autenticitate povestii. O poveste care nu se termina cu happy-end ci cu multa tristete. Singura consolare este ceea ce spune in postfata Ates Orga, fiul lui Irfan Orga , despre tatal lui: “In turca, Irfan inseamna cunoastere,iluminare, cultura. Tatal si-a purtat numele cu fruntea sus. A fost un om bun, amabil, un om intelept si sensibil, bun cunoscator al psihologiei umane si un om al intuitiei, un om de onoare.” Iar asta nu e putin lucru.

 

“Tristetile unui american” – Siri Hustvedt

Standard

“Exista in noi greutati pe care alti oameni nu le vad niciodata.” – pag. 148

tristetile-unui-americanDesi este o lectura incomoda pentru ca spune pe sleau prea multe adevaruri despre partea urata a noastra, a oamenilor, “Tristetile unui american” e una dintre cartile care mi-a mers la inima. Siri Hustvedt se foloseste cu mare maiestrie de ceea ce presupune a fi meseria de psihiatru a personajului ei principal, dr. Erik Davidsen. El este un barbat matur, insingurat, trecut printr-un divort dureros, nevoit sa faca fata mortii tatalui sau, dar si faptului ca acesta avusese un secret. Impreuna cu sora sa, Inga, Erik gaseste printre lucrurile tatalui sau o scrisoare din 1937 de la o anumita Lisa: “Draga Lars, stiu ca n-o sa spui niciodata, dar absolut niciodata, nimic despre ce s-a intamplat. Am jurat pe Biblie. Acum nu mai conteaza nici pentru ea, ca e in rai, nici pentru cei ramasi aici, pe pamant. Cred in promisiunea ta, Lisa.”

De parca asta n-ar fi de ajuns, Erik este antrenat in viata chiriasei sale, frumoasa Miranda, a fiicei acesteia de numai 5 ani, Eggy, si a fostului/actualului iubit al Mirandei – Jeffrey Lane, un tanar inteligent, pasionat de fotografie, dar egoist si cu un comportament cel putin bizar. Inga are si ea anumite probleme vis-a-vis de sotul ei mort de cinci ani, Max Blaunstein, scriitor renumit, autor de scenarii, a carui aventura cu o mai tanara actrita iese acum la iveala. In acest context apar o jurnalista independenta, un scriitor obsedat de viata lui Max, un om-creion, un prieten devotat cu o preferinta ciudata de a se deghiza in femeie, un unchi homosexual si o amanta cu un copil delicat. Erik e naratorul – detectiv si el trebuie sa afle adevarul gol-golut despre tatal sau, sa fie un sprijin pentru Inga si Sonia, fiica acesteia, dar sa se si concentreze sa-si faca meseria cat se poate de bine, sa-si inteleaga si sa-si trateze pacientii.  Lucrurile se complica, chiar se precipita intr-o lume pestrita care incearca sa-si revina dupa atentatele din 11 septembrie 2001 sau dupa Marea Criza. Amintiri, vise violente, probleme de identitate, picturi cu monstri, confesiuni, tradari, legende jamaicane, traume din cel de-al doilea razboi mondial, toate trec prin filtrul si analiza doctorului Erik. Pare-se ca viata e un sir de experiente dureroase in care controlul este aleatoriu iar tristetile unui american devin tristetile tuturor, o repetare a actiunilor generatiilor trecute si preluate de cei ramasi in urma. In acest cumul de imprejurari supravetuirea devine dificila, dar memoria, educatia si cultura cladesc realitatea suportabila.

“Poate ca ai pastrat un secret in inima ta fiindca ai simtit ca toata bucuria sau tristetea acestuia erau prea pretioase pentru a fi impartasite altcuiva.” – pag.263

“Din cand in cand ne facem cu totii farame o data cu pacientii nostri. Ne facem cand si cand farame, ne pierdem echilibrul chiar si fara sa fim influentati de vreun pacient. Durerea te face mai fragil. Eu am considerat intotdeauna totalitatea si integritatea niste mituri necesare. Suntem fiinte fragmentare care ne cimentam intr-un intreg, dar intotdeauna exista fisuri. Sa traiesti cu aceste fisuri reprezinta o parte din ceea ce ne face…ei bine, acceptabil de sanatosi” -pag.137

“Amintirile traumatice se itesc ca o explozie in creier.” – pag.134

“Trauma nu face parte dintr-o poveste. E in afara povestii. Este ceea ce refuzam sa faca parte din povestea noastra.” – pag.56

Un fragment gasiti aici pe blogul doamnei traducator Veronica D.Niculescu.

 

Trei lecturi de vara

Standard

In aceasta vara am avut vreo 2 saptamani in care eram inconjurata de tot felul de ispite livresti, iar eu nu eram in stare decat ca citesc o pagina-doua, sa renunt, sa-ncep alta, sa ma enervez fara vreun motiv clar, sa pufnesc iritata si apoi s-o iau de la capat. Incetul cu incetul m-am remontat si mi-am impus sa-mi revin (intr-o oarecare masura), asa ca azi voi vorbi pe scurt despre trei carti pe care am reusit sa le termin:

  1. portocaliulPortocaliul este noul negru” de Piper Kerman – o carte scrisa la persoana intai pentru ca autoarea povesteste relaxata despre experinta ei proprie. O experienta inedita pentru ca Piper a stat un an de zile incarcerata in inchisoarea din Danbury pentru motivul de a fi implicata in traficul de droguri cu mai bine de 10 ani de zile in urma. O dorinta puerila de aventura, de iesire din inertie, energia tineretii inconstiente si o relatie lesbiana cu o tanara fascinanta, fac din inocenta Piper victima ideala. Pledand vinovata, Piper ajunge la 34 de ani sa treaca prin rusinea de a fi condamnata si, mai ales, de a le povesti parintilor si celor apropiati modul in care a ajuns in aceasta situatie si de a-si asuma vina. “Portocaliul este noul negru” este o confesiune scrisa pe un ton degajat-inteligent despre felul cum s-a adaptat, cum a supravietuit si cum a reusit sa depaseasca perioada de incarcerare.

    O expresie uzuală în închisoare spune că “Intri singur şi ieşi singur”, sfatul general fiind de a rămâne retras şi de a-ţi vedea de treabă. Dar în închisoare am învăţat altceva. Nu aşa am supravieţuit acolo. Am învăţat, la modul serios, că nu sunt singură.”

    O recenzie care mi-a placut mult gasiti aici.

  2. epoca-de-fierEpoca de fier” de J.M. Coetzee – Offff, aici e alta poveste, caci e o atmosfera tensionata, apasatoare care parca ma sufoca uneori. E drept ca vorbim de Africa de Sud si ca rasismul, insecuritatea si incertitudinea dau tonul actiunii. Doamna Curren, fosta profesoara de limbi clasice, e bolnava de cancer si mai are putin de trait. Asa ca incepe o scrisoare lunga-lunga catre fiica ei emigrata in America, in care ii povesteste cam tot ce i se-ntampla in ultimele luni de viata. Prietenia cu un vagabond aciuiat in gradina ei, moartea a 2 baieti tineri care militeaza impotriva rasismului, opacitatea autoritatilor si nepasarea celor din jur vis-a-vis de abuzuri si atrocitati. Desi cartea are vreo 200 de pagini, recunosc ca greu am reusit s-o termin. Nu spun ca nu merita abordata, dar cred si acum ca trebuie alocata ceva rabdare si determinare ca sa ramai acolo, implicat. O femeie care stie ca moare si o data cu ea, lumea ei care se destrama fara nici un fel de gratie.

    “Ce lucru bun este viata! Ce idee minunata a avut Dumnezeu! Cea mai buna idee care-a existat vreodata. Un dar, cel mai generos dintre toate darurile, reinnoindu-se la nesfarsit de la o generatie la alta.” – pag.111

  3. Sarah-Bower-Borgia.-Pacatele-familieiBorgia. Pacatele familiei” – Sarah Bower, o poveste romantica, usor siropoasa despre o tanara Esther (cunoscuta si cu porecla Violante) si dragostea ei pentru atragatorul Cesare, fiul papei Alexandru al VI-lea. Pentru cei care au vazut serialul “Borgia”, anumite aspecte sunt mai usor de inteles iar dragostea interzisa dintre Lucrezia si Cesare nu mai este nici un secret. Aici, aceasta relatie interzisa este dezvaluita abia spre final iar Esther afla adevarul la un moment dat, cand inima ei deja ii apartinea periculosului Cesare. Interesant este modul in care se schimba Ester – Violante. Ea, o tanara evreica, obligata de circumstante sa se mute din Spania in Italia, este pusa de tatal ei sa se converteasca si devine astfel crestina. Tot tatal ei, ajuns camatar de incredere al Papei, o pune sa devina dama de companie a fiicei Papei Alexandru al VI-lea, văduva Lucrezia. Si asa Ester se familiarizeaza cu viata de la Curte, cu dezmatul si desfranarea, cu conspiratii si jocuri politice, si, mai ales, cu jocul de-a soarecele si pisica cu Cesare. Tradata de stapana si de alunecosul Cesare, eroina noastra se retrage cu inima franta in insule. De ce ati citi aceasta carte? Poate va place istoria, va fascineaza luptele pentru putere, legendele legate de incestuosii frati Cesare si Lucretia, si, de ce nu, pentru ca este o lectura frumoasa si captivanta. Pentru cei pasionati, aruncati un ochi si pe cartea “Sange si splendoare. Un roman despre familia Borgia” de Sarah Dunant, un roman mai convingator si mai riguros.

“Fructele mîniei” – John Steinbeck

Standard

Tocmai am terminat aceasta carte (care m-a si solicitat, recunosc) si simt ca daca nu scriu acum, la cald, voi uita lucruri esentiale si ar fi mare pacat. Si nu, nu e o carte lejera, de vacanta, dimpotriva. E o carte trista, o carte care vorbeste despre speranta si iluzii, despre umilinta si degradare, despre iubire si furie, si, cel mai important, vorbeste despre oameni, despre faptul ca suntem facuti sa ne nastem in familie, sa traim in familie si sa ne depasim limitele individuale pentru a mentine familia in jurul nostru.

steinbeck

Oklahoma 1930. Un scenariu aproape apocaliptic. Tractoarele invadeaza campiile sterpe si darama casele, culturile sunt distruse, fermierii sunt saraci si obligati de Banca sa-si paraseasca caminele. “Banca – monstrul acesta – are mereu nevoie de profituri. Nu poate s-aştepte. Moare. Nu poate, impozitele trebuie plătite. De îndată ce nu mai creşte, monstrul moare. Nu poate sta pe loc.“Biletele de culoare portocalie le promite munca si hrana daca lasa totul in urma si pornesc spre California. Asa incepe un adevarat pelerinaj, o lupta cu foametea, mizeria si lipsurile, o calatorie prin munti si prin desert pentru a ajunge in California unde vaile sunt infloritoare, copacii sunt plini de fructe si bumbacul trebuie cules. Din pacate, bietii fermieri nu stiau nimic de politica marilor proprietari, proprietarii cu cinzeci de mii de acri de pamant, care nu mai puteau sa-si plateasca datoriile si angajeaza okies in schimbul unei plati de nimic. Dupa un drum lung, familia Joad trece prin multe incercari iar sentimentele lor trec de la oxtrema la alta. De la gandurile frumoase si optimiste de la inceput (hrana indestulatoare, o casuta mica si curata, copiii trimisi la scoala) si bucuria unui nou inceput, se ajunge la dezamagiri, degradare, enervare si, in final, rusine si furie. Cred ca acesta este marele merit al cartii. Steinbeck aduce in prim plan o familie de plugari destoinici pentru care bunastarea familiei lor este totul. Desi saraci si fara prea multa scoala, oamenii au principii solide: “Noi suntem un neam de oameni care nu ne prea dam batuti….Ce ne-a mai ramas noua pe lumea asta? Nimic alta decit pe noi insine. Numai noi, citi sintem.” sau “De daramat se darama orice. Ca sa ramai in picioare, trebuie sa fii om.“Asa ca pornesc impreuna spre apus infruntand praful, conditiile inumane de trai si dispretul micilor fermieri. Marea Depresiune afecteaza familia Joad dar si pe toti ceilalti care au plecat in noul taram al fagaduintei pentru o viata mai buna. Copiii ramasi fara un codru de paine ii aduce la disperare, viata de nomad ii transforma, dusmania celorlalti ii uneste iar somajul imposibil de gestionat este cauza care-i impinge sa munceasca orice, numai sa munceasca. Ajunsesera sa fie catalogati drept okies (termen depreciativ) imputiti, murdari si salbatici al caror loc era numai in hooverville-urile aflate la marginea oraselor. Din cauza tuturor acestor incercari, unitatea familiei e pusa la indoiala. Noah prefera sa ramana langa o apa curgatoare, sotul Rozei da bir cu fugitii, Tom omoara un om si trebuie sa se ascunda. Chiar si asa, maica Joad este cea care nu se lasa invinsa, care continua sa repete cu voce tare ca vor avea o casa cu gradina si care, desi buimacita de vitregia sorti, ofera alinare si incredere celorlalti. Finalul deschis e o victorie a sperantei in fata violentei si a nedreptatii sociale. “Fructele mîniei” nu e doar drama unor pribegi, e un imn inchinat umanitatii si compasiunii.

 

“Cum o sa mai putem trai fara vietile noastre? De unde sa mai stim ca suntem noi daca ne piere trecutul?”

“Daca da peste tine napasta, durerea ori nevoia….du-te la oamenii saraci. Numai ei il ajuta pe cel aflat la stramtoare…ei sunt singurii care-l ajuta pe altul.”

“Tot ce avem e famila stansa laolalta. Ca o cireada de vite care se aduna gramada cand vin lupii. Cata vreme suntem toti impreuna, toti cei vii, de nimic nu mi-e teama.”

 

“Reconstituirea. Tatal criminalului de la scoala Sandy Hook cauta raspunsuri” – Andrew Solomon

Standard

reconstituirea Mi-aminteam vag de incidentul cumplit de acum cativa ani cand un tanar si-a omorat mama, apoi a impuscat la intamplare cativa elevi si profesori de la Scoala Primara Sandy Hook din Connecticut, sfarsind prin a se sinucide. Tatal, divortat de sotia sa, Nancy, si fiul sau mai mare, Ryan, aflat la studii, sunt singurii din familie care scapa masacrului. Dupa aproape un an de la comiterea faptei, Peter incearca sa explice cum fiul sau mai mic, Adam, a reusit sa provoace o asemenea tragedie. Incearca sa explice, dar nu reuseste, pentru ca nu gaseste o cauza, un motiv, un factor declansator care sa explice ceea ce este practic de neinteles: un tanar omoara 26  de oameni nevinovati si apoi isi pune capat zilelor. Exista ceva care ar face fapta lui Adam mai putin de condamnat? Exista ceva, cat de putin, cat de mic, care sa aline durerea din sufletul lui Peter si care sa ofere un mod mai usor de acceptare pentru rudele victimelor? Daca Adam ar fi trait, cum s-ar fi justificat? Sau, s-ar fi justificat, sau ar fi fost doar satisfacut?

140317_r24733-320Pentru ca Adam Lanza a fost un copil dificil de mic. Diagnosticat cu sindromul Asperger si apoi catalogat ca un pusti normal cu anumite ciudatenii, Adam are parte de o copilarie fericita, este iubit de parinti si crescut cu dragoste si afectiune. Abia la scoala apar primele semne ca Adam ar avea probleme grave. Un profesor a observat o violenta deranjanta in compunerile lui si l-a descris ca fiind un tanar inteligent, dar anormal, cu tendinte antisociale. Nancy, mama, renunta la job si-si dedica timpul si energia cresterii celor 2 copii, in special incercand sa satisfaca capriciile si toanele mezinului. Adam devine un adolescent retras, stangaci in relatiile cu ceilalti, are greutati la scoala, tulburari de somn, si evidente semne de autism exacerbate. Din pacate, refuza medicatia si terapia, intrerupe legatura cu Ryan si cu tatal sau, si cel mai grav, devine preocupat de armele de foc si de criminalii in serie. Cum de s-a putut intampla asa ceva? Putea familia sa caute si alte explicatii pentru comportamentul lui Adam, putea sa-l integreze mai bine sau au facut tot posibilul dar greseala sta in eroarea de diagnostic si in superficialitatea celor care l-au consultat? Adam Lanza a fost un terorist pentru o cauza imposibil de aflat care a comis trei atrocitati diferite: si-a ucis mama; s-a sinucis; a ucis copii si adulti pe care nu-i mai vazuse in viata lui. Pentru mine, toate sunt de neinteles. Am citit aceasta carte cu multa tristete in suflet. Multa durere si fatalitate in destinul acestui tanar. Este clar ca Adam a fost bolnav, dar cum si-au facut datoria doctorii de specialitate? Oare o parte din vina nu apartine legilor permisive privind controlul armelor, accesului dificil la tratarea bolilor mintale, medicamentelor eliberate doar pe baza de reteta si jocurilor video violente ? Cartea nu ofera nici un raspuns, doar o relatare dureros de trista din punctul de vedere al unui tata care nu poate uita ce s-a intamplat si care trebuie sa traiasca cu gandul: “Cat de mult ma invinovatesc ca am un asemenea fiu? Foarte mult.

imaginea de aici.