Trei lecturi de toamna

Standard

Vremea uracioasa, cu ploi racoroase si temperaturi mai joase decat ma asteptam m-au facut sa-mi aduc aminte ca ador sa citesc la caldurica si departe de lumea dezlantuita. Sa vad filme, sa mananc ce si cum apuc, sa ma bucur de caldura si linistea de-acasa. Impropriu spus, fac totul cu cele doua copile prin jur, dar tot ma bucur de acest anotimp. Mi-au placut toate, cu un plus pentru “Invaziile inimii”:

    • splendida-cetate-a-celor-o-mie-de-soriPrima mea intalnire cu vestitul Khaled Hosseini. E drept c-am avut asteptari mai mari. Am citit atatea recenzii pozitive, atatea persoane vizibil impresionate de cartile domnului Khaled Hosseini, atatea cinci stelute pe goodreads incat am tot amanat sa ma avant in universul creat de acest autor. Eram clar intimidata. “Splendida cetate a celor o mie de sori” are trei puncte de reper: prietenia dintre Mariam si Laila, doua femei total diferite pe care imprejurarile le aduc impreuna; Afganistanul, o tara ravasita de razboiul civil si de regimul taliban; si, nu in ultimul rand, firul de speranta pe care l-am simtit printre randuri si care mi-a dat mereu sentimetul ca totul se termina cu bine. Povestea e emotionanta si ravasitoare, uneori chiar imprevizibila, personajele sunt prinse in contextul tulburator-dureros al razboiului, foametei si prejudecatilor. Si sunt destule. Femeile care sunt adevarate sclave in casa,  ele suporta batai si abuzuri sexuale pentru n-au de ales, barbati care vor doar copii baieti, fete obligate sa se marite cu barbati mult mai in varsa decat ele si pe care nu-i iubesc….intr-adevar, foarte dureros si foarte adevarat. M-am trezit de cateva ori cu ochii-n lacrimi intrebandu-ma cum as fi rezistat eu (in mod clar, n-as fi rezistat) si am inteles de ce este atat de citit si iubit Khaled Hosseini. Nu ca nu mi-a placut acesta carte. Totusi, i-am dat doar trei stelute pe goodreads pentru ca n-o pot pune la egalitate cu “Fructele miniei” de Steinbeck sau “Pentru cine bat clopotele” de Hemingway, carti care m-au impresionat si pe care le-as recomanda oricui, oricand.

Cei interesati gasesc cartea la o librarie online la pretul de numai 26 lei. In plus, transportul este gratuit. Pe mine m-ar tenta “Si muntii au ecou” si “Vanatorii de zmeie“.

    • invaziile-inimii_1Noua aparitie de la Humanitas Fiction mi-a atras imediat atentia. Am citit numai o carte a lui James Meek (“Un gest de iubire“) din care mi-amintesc vag. Pe site citisem ca: ” Romanul, comparat cu scrierile lui Jonathan Franzen sau Jeffrey Eugenides, este o poveste, intensă şi perfect articulată, despre familie şi rolul pe care-l are aceasta în societatea de azi, despre dorinţele, speranţele şi dezamăgirile fiinţei contemporane.” iar simpla pomenire a lui Eugenides mi-a dat sentimentul acela ca trebuie sa o am si sa o citesc. Nu regret aceasta alegere. Inca de la primele pagini am fost coplesita de ideea de baza. Cu ce scop am ajuns pe acesta lume? E indeajuns ca suntem buni dupa standardele noastre sau suntem rai pentru ca asa ne percep altii? O greseala ne poate darama respectul de sine si tot ce am construit pana atunci? Ritchie Shepherd, o persoana de succes, cu o afacere prospera si cu o familie minunata isi inseala nevasta cu o fata tanara de 15 ani. Si nu, nu abuzeaza de ea, pur si simplu era vorba de o relatie acceptata si asumata de ambele parti. Faptul ca un fost iubit de-al lui Bec, sora lui Ritchie, afla acest lucru, e inceputul sfarsitului. Ritchie este santajat si vrea/nu vrea trebuie sa-si urmareasca sora si sa afle ceva jenant despre ea. Nu ca ar fi fost prea mare lucru de aflat, caci Bec e o tanara cercetatoare fascinata de gasirea unui leac impotriva malariei, o femeie desteapta care-si iubeste meseria si oamenii. Cum se termina totul, va las sa descoperiti. Pe mine m-a uimit densitatea cartii, modul cum relationeaza oamenii, cum ideea conceperii unui copil e o forma de sfidare a timpului iar religia dusa la fanatism distruge  orice forma de bucurie sau fericire individuala. De aceea, “Invaziile inimii” nu este o lectura de vacanta. Putina atentie, perseverenta si rabdarea de parcurge peste 400 de pagini au fost recompensate in final cu satisfactia ca am petrecut timp de calitate in universul lui James Meek. In fond, nu e usor sa te decizi daca tradarea e o forma de egoism sau egoismul e o forma de tradare.
    • incredibilul-pelerinaj-al-lui-harold-fryUite o carte care merge tocmai bine cu vremea de-afara. O carte lejera care se citeste pe nerasuflate, o carte care il are in centru pe Harold Fry, un antierou prin definitie. Un barbat crescut de un barbat betiv si cu multe matusi, dat afara de-acasa la varsta de 16 ani si care ajunge sa fie un familist convins. Din pacate, dupa o viata de munca, Harold e nefericit. Baiatul a studiat la Cambridge si-si vede de-ale lui, nevasta il bate la cap toata ziua si e preocupata doar de curatenie si macinata de dorul baiatului. Harold tocmai a iesit la pensie de vreo 6 luni cand primeste o scrisoare de la o cunostinta din trecut. Harold vrea sa-i raspunda printr-o scrisoare, dar in drum spre oficiul postal se trezeste cu o idee surprinzatoare si pentru el insusi. Decide sa mearga pe jos cam 800 de kilometri pana la Berwick-upon-Tweed (spitalul unde era tratata de cancer Quennie) iar calatoria e inedita pentru ca Harold porneste la drum fara incaltari potrivite, telefon mobil sau harta. Pornise; si facand asta vedea deja si capatul. (pag.45) Mi-a placut Harold si acest lucru chiar m-a surprins. Gandeste simplu, fara prea multa filozofie sau dileme coplesitoare, dar trage concluzii de bun-simt si e hotarat sa faca ceva neobisnuit chiar daca el insusi se considera un individ banal. Calatoria lui Harold e frumoasa, el cunoaste si are de-a face cu tot felul de oameni si tocmai acest lucru ii da puterea sa-si continue drumul. Oamenii se simteau liberi sa vorbeasca, iar el se simtea liber sa asculte. Si, la plecare, sa poarte si putin din ei. (pag.97) O carte metaforica care da de gandit, scrisa pe un ton linistit inselator, plina de mesaje motivationale si cu nuante biblice. Cine doreste, poate gasi cartea la o librarie online si in limba engleza.
      Ca sa va faceti o idee, urmariti acest clip:http://www.youtube.com/watch?v=7zzvYTv_TSE

“In compania curtezanei” – Sarah Dunant

Standard

venus“La fel ca multe dintre curtezane, are priceperea de a trai deodata doua feluri de simtaminte: cele pe care le are si cele pe care se preface ca le-ar avea pentru a fi pe placul clientilor. Astfel, se arata deseori cucerita cand de fapt e plictisita, blanda cand e furioasa, amuzanta cand e trista si intotdeauna gata sa dea asternuturile la o parte ca sa se joace, atunci cand cel mai mult isi doreste sa doarma in ele.” – pag.117

In compania curtezanei” este o carte care seduce, la fel cum o curtezana (nu o prostituata) fermeca barbati cu stare doar cu frumusetea si limba ei dulce. Iar faima unei curtezane era direct proportionala cu stralucirea, istetimea si abilitatea ei de a tine pestele in plasa la lumina facliilor si a lumanarilor. Barbatii o doreau si plateau nu numai pentru ca arata bine, dar reveneau iar si iar pentru ca se simteau bine impreuna in dormitor, pentru ca erau intelesi si scapau de stresul si grijile zilnice. Astfel se explica succesul unei femei ca Fiammetta Bianchini, faimoasa in Venetia anului 1527. Nevoita sa fuga din Roma o data cu invazia barbarilor spanioli, frumoasa Fiammetta se retrage in orasul natal impreuna cu prea-credinciosul ei slujitor, piticul Bucino Teodoldi. Inceputul e greu, banii sunt pe sponci, un nestemat le este furat si, colac peste pupaza, Fiammetta are nevoie de serviciile unei tamaduitoare oarbe pentru a-si recapata podoaba capilara si increderea in sine.

Coperta_fataAsa incepe aventura triunghiului protagonist din cartea englezoaicei Sarah Dunant. Goana dupa avere, dupa clienti si groaza terifianta de a fi sarac este ceea ce-i mobilizeaza pe cei trei. Fiammetta stie ca are aproape 30 de ani si acum e momentul ei de glorie. Isi cauta protectori, isi vede numele trecut in registrul curtezanelor, e cautata si adulata de barbati cu rang care o platesc corespunzator. Faptul ca se indragosteste de un catelandru tanar o da peste cap si o face pentru prima data sa se gandeasca si la nevoile inimii ei. Piticul Bucino e cel care tine gospodaria, organizeaza serate, isi pune la bataie mintea si energia pentru ca Fiammetta sa aiba clienti si sa faca avere din buze umezite si surasuri tainice. Toata istetimea si experienta lui n-ajuta la nimic atunci cand in casa lor vine periodic La Draga, o femeie cu reputatie de tamaduitoare, cocosata si aproape oarba. Intre Bucino si ciudata La Draga se infiripa o legatura aflata la granita dintre rivalitate si dragoste. E aproape imposibil sa-ti gasesti fericirea in acele timpuri. Daca esti dispus sa-ti asumi riscuri si sa renunti la avantajele bogatiei, exista posibilitatea sa-ti gasesti sufletul-pereche, sa-ti intemeiezi o familie si sa nu sfarsesti ars pe rug. In fond, e vorba de o perioada tulbure, de anii  cand Italia era o tabla de sah vie pe care se jucau ambitiile unei jumatati din Europa. Aliante, minciuni, interese si placeri ascunse se impletesc cu dorinte nebanuite, nevoi viciate si tradari gratuite. De aceea, cred ca am citit cu atata placere aceasta carte. Poate ca n-am invatat eu prea multa istorie de-aici, dar am fost fermecata de atmosfera Venetiei renascentiste, de vorbele mestesugite si de seductia din fosnetul unei rochii sau al unui umar dezgolit. Si cum as fi putut rezista eu cand insusi marele Titian a pictat-o pe fermecatoarea Fiammetta (“Venus din Urbino”), cand Pietro Aretino a provocat un imens scandal sexual pe la mijlocul anilor 1520 cu ale sale Sonete ilustrate iar Elena Crusichi (La Draga) si altele asemenea ei preparau leacuri vrajitoresti pentru suferintele trupesti si sufletesti si schimbau in mod ireversibil destine?

“Copilul divin” – Pascal Bruckner

Standard

“Ce naiba, 80 de miliarde de fiinte s-au nascut inaintea noastra! Cata banalitate! Totul a avut deja loc: la ce bun sa o iei de la capat? Viitorul nostru nu va fi decat un trecut liber, timp pritocit, uzat, tot ce vom primi va fi marcat de societatile si secolele anterioare.”

1993Am abordat aceasta carte pentru ca am fost atrasa de cateva cuvinte scrise de autor pe coperta-spate: “A trai inseamna a muri putin in fiecare clipa. Refuz sa ma angajez in aceasta numaratoare inversa.” Aceasta este si esenta cartii de fata. “Copilul divin” abordeaza o tema inedita, chiar controversata imo. Madeleine Barthelemy este o tanara care a crescut cu frica-n suflet. Se marita si ramane insarcinata cu gemeni. Hoatararea ei este cel putin ciudata: ea hotaraste ca pruncii ei nenascuti inca sa devina cat mai informati. Ca e vorba de stiinta, filozofie, pictura sau filozofie, informatiile ajung printr-un sistem complicat direct la Celine si Louis (asa-i cheama pe cei doi). Madeleine e ajutata de doctorul ginecolog, un individ usor plictisit si avid de recunoastere a meritelor lui. Problema apare undeva la inceputul lunii a opta, cand gemenii ajung sa citeasca ziare si sa afle de-acolo cum e lumea adevarata. La istorie aflasera ei despre batalii si cataclisme, dar aparati de plapuma materna, evenimentele se filtrau si se diminua suferinta, durerea si rautatea umanitatii. Socul este atat de mare incat Louis refuza sa se nasca, dorind doar sa traiasca in interiorul caldut al Madeleinei si sa devina cat mai inteligent si educat. Socanta este si reactia celor din jur. Mama purtatoare devine in mod fortat gazda lui Louis, tatal este ignorat de toti, bunicii se resemneaza iar restul incearca sa copie comportamentul lui Louis. Copii care refuza sa se nasca, adulti care doresc sa revina la stadiul de sugari, elevi avizi de cunoastere care refuza sa paraseasca salile de clasa si abordeaza cu frenezie bibliotecile si muzeele. Desigur ca o astfel de carte-fabula nu putea avea decat un final trist-moralizator previzibil in contextul povestirii. Din pacate, desi “Copilul divin” ridica cateva probleme actuale general valabile (atotcunoastrea, libertatea absoluta, rolul nostru in lume), aceasta este o carte de care nu m-am simtit atasata. Am inteles motivatia lui Louis si teama lui de a ajunge face to face cu realitatea, dar destinul lui fortat mi-a trezit doar amaraciune si chiar nervozitate pe alocuri. Recomand aceasta carte celor care vor sa aiba de-a face cu o lectura cinica-acida si care cauta raspunsuri la intrebari incomode.

Cartea a aparut la editura Trei si o gasiti la aceasta librarie online la numai 22 de lei. Tot aici gasiti si alte carti scrise de Pascal Bruckner. Pentru mine, a fost prima intalnire cu acest autor. Desi n-a fost cea mai buna alegere, voi reveni pentru ca mi se par interesante “Fiul cel bun“, “Iubirea fata de aproapele” si “Fanaticii apocalipsei“.

“Exceptionalii. Povestea succesului” – Malcolm Gladwell

Standard

In anul 2005 revista Time l-a inclus pe Malcolm Gladwell printre cele mai influente 100 de persoane din lume. N-am stiut acest lucru cand am inceput “Exceptionalii. Povestea succesului” si nici faptul ca toate cartile lui au ocupat prima pozitie in clasamentul New York Times Book Review. Am aflat acest lucru abia dupa ce am terminat aceasta carte si ma bucur ca cei de la editura Publica au mai tradus si tiparit “The Tipping Point” (2008), “Blink” (2011) si “Ce a vazut cainele” (2012).

  • exceptionalii2013Revenind, “Exceptionalii. Povestea succesului” porneste de la definitia cuvantului exceptional urmand ca in cele 10 capitole sa incerce sa exprime cum au reusit unii oameni sa se inscrie cu succes in aceasta categorie. In fond, ce-i diferentiaza pe exceptionali de restul? Pai, simplu de tot. Ei performeaza. Fie ca e vorba de calculatoare, de drept, de arte, de constructii, ei sunt mult deasupra majoritatii si reusesc sa aduca ceva nou, idei geniale, sa faca bani si sa fie vanati pentru cunostintele lor. Cum reusesc? Asta-i intrebarea la care Malcolm Gladwell incearca sa raspunda. Oamenii nu se ridica din nimic. Preluam material genetic de la parinti si lucruri de la sponsori. Ceea ce contribuie semnificativ la succes este un cumul de factori, o combinatie avantajoasa de IQ ridicat, o oportunitate extraordinara (omul potrivit in momentul potrivit), o mostenire culturala care le permite sa invete si sa munceasca din greu si sa profite de mediul in care traiesc intr-un mod inaccesibil altora.  Conteaza foarte mult unde si cum am crescut, daca familia ne-a incurajat talentele si ne-a modelat caracterul si daca suntem dispusi sa muncim. Sa muncim mult. (* foarte concludent exemplul cu cele 10000 de ore de munca). Succesul nu este ceva intamplator. El este rezervat doar celor ambitiosi, destepti si muncitori care persevereaza si profita de un cumul de circumstante si oportunitati care puteau fi intuite si cu rol hatarator. Efort si recompensa. Scoala si munca sustinut. IQ si educatie corespunzatoare. NU reuseste cel mai destept. In “Exceptionalii” am descoperit ca succesul urmeaza o traiectorie predictibila. Succesul nu este doar suma deciziilor si eforturilor pe care le facem noi insine.  Este, mai degraba, un dar. Exceptionali sunt cei carora li s-au oferit oportunitati si care au avut puterea si prezenta de spirit sa profite de ele. Suntem atat de prinsi de miturile celui mai bun, mai destept si celui care a reusit prin propriile puteri, incat ne imaginam ca exceptionalii cresc din pamant, pe cale naturala. Nimic mai fals. Cititi “Exceptionalii. Povestea succesului” si veti vedea ca nu doar un IQ mai mare e garantia succesului. (apropos, stiti cine este cel mai inteligent om din lume si cu ce ocupa?). Aceasta nu este o carte care ofera retete dar dezvaluie ce au in comun Beatles, Bill Gates si Mozart si de ce asiaticii sunt atat de buni la matematica. Am aflat despre femei si barbati ale caror experiente si comportament se situeaza dincolo de ceea ce este normal si previzibil. Ei sunt cei cunoscuti cu denumirea de “outliers”, un grup restrans pentru care talentul nu face nici doi bani fara cele 10000 de ore de munca. Daca as putea, as introduce aceasta carte in programa scolara. Poate ca ar constitui o forma de indemn la studiu, munca si performanta si pentru copiii nostri. Sunt convinsa ca sunt exceptionali si printre ei, ar fi mare pacat sa se risipeasca….

“Strania poveste a lui Benjamin Button si alte intimplari din epoca jazzului” – F.Scott Fitzgerald

Standard

“Cand soarele apunea, pleoapele lui erau grele – nu existau vise, nici un vis nu-l mai bantuia….toate palisera in mintea lui, de parca nici nu fusesera vreodata. Nu-si mai amintea. – pag.36″

Nu prea citesc povestiri pentru ca simt ca nu am timp suficient sa cunosc si sa ma atasez de personaje. Totusi, am abordat aceasta nuvela (si cartea din care face parte) pentru ca sta la baza filmului “The curious case of Benjamin Button” (2008), in regia lui David Fincher si cu Brad Pitt si Cate Blanchett in rolurile principale. Cu riscul ca veti ridica din spanceana, recunosc deschis ca mi-a placut mult, ca l-am vazut chiar de vreo 2-3 ori pana acum si ca nu Brad Pitt e cauza. Pur si simplu, m-a fascinat povestea, ideea neobisnuita ca cineva se naste batran si pe masura ce trec anii el intinereste, ajungand pana la stadiul de nou nascut. Asa ca acum, daca am avut ocazia sa citesc si nuvela dupa care s-a facut pelicula, am putut face comparatia dintre carte si film si sa vad in ce masura ecranizarea urmareste actiunea si traseul cartii. Sincer, nu prea au legatura, singurul punct comun e numele eroului principal si boala lui (de aceea, nici nu inteleg de ce editia aceasta are pe coperta o secventa din film, o fi chestie de marketing, ca la alta concluzie n-am ajuns ). E drept ca Benjamin Button se naste intr-o familie instarita si arata ca un mosneag la nastere, dar de aici traiectoria lui prin viata e total diferita decat in viziunea cinematografica.  Benjamin e crescut de tatal lui, povestea de dragoste cu minunata Daisy nu exista si personal cred ca exista diferente semnificative dintre ce-a scris Fitzgerald si ce-au facut apoi americanii pe parte de cinematografie. Poate doar au luat in seama ceea ce spunea scriitorul Scott F. Fitzgerald despre nuvela sa: “aceasta nu pretinde sa fie literatura. Aceasta este doar o istorisire pentru cei cu sange rece care vor o poveste si nu doar o multime de chestii psihologice sau analiza. Omule, o vei iubi! Citeste-o aici, urmareste-o in filme, ascult-o la fonograf, coase-o la masina de cusut”.

strania-povesteCat despre celalalte povestiri, as mentiona-o in mos special pe ce-a de-a doua intitulata “Capul si umerii”. Am inteles abia spre final ironia titlului si am admirat deschis talentul si ironia autorului. O intalnire dintre un baiat destept, aproape genial in ale filozofiei si o dansatoare cam tampitica se soldeaza cu o casnicie, o sarcina si schimbarea rolurilor in timp. Nu vreau sa intru in detalii, risc sa devalui mai mult decat trebuie si desi la final m-a invaluit un sentiment puternic de tristete, am constientizat intorsatura din condei care da farmec scriiturii si surpriza cinica de la final. Sunt atinse subiecte delicate ca natura ciclica a vietii, neimplinirile in plan profesional care afecteaza si pe cei din familie, renuntarea la propriile vise pentru ca aceastea nu pun painea pe masa si nu poti visa la infinit cu stomacul gol. Am remarcat ca pentru aceasta autorul a folosit comparatii uimitoare, alegorii (povestirea a treia cu femeia si bolul de sticla chiar e originala) si multa empatie. De altfel, pare sa domine un anumit fatalism si un sentiment de disperare vis-a-vis de trecerea timpului, de destinul fiecaruia si de irosirea talentului. Probabil ca aceste trairi caracterizeaza decadenta unei ere de aur in care pare ca oamenii nu se regasesc si traiesc cu sentimentul ca viata le-a inselat asteptarile si sperantele.  Ca e Benjamin Button, Horace Tarbox ori Merlin Grainger, neimplinirea si anxietatea pare sa-i urmeze indiferent de abilitatile fiecaruia, de ceea ce si-au propus sa faca la un moment dat sau de ceea ce au realizat ulterior.

“Eu sunt soarta, striga vocea, mai puternica decat plapandele voastre planuri. Eu sunt intorsatura-pe-care-o -iau-lucrurile si ma deosebesc de visurile voastre marunte, su sunt zborul timpului si sfarsitul frumusetii si al dorintelor neimplinite. Toate intamplarile neprevazute si lucrurile neprevazute si lucrurile neobservate si micile minute care modeleaza orele cruciale imi apartin. Eu sunt exceptia care nu confirma nici o regula, sunt limitele puterii tale de a controla, condimentele portiei tale de viata.” – pag.92

Gasiti cartea la aceasta librarie online la pretul de numai 14.36 lei sau in engleza aici. Doritorii pot achizitiona si filmul in format dvd. pentru numai 25 lei.

“La revedere acolo sus” – Pierre Lemaitre

Standard

“Chiar si marile bucurii lasa o urma de regret, in tot ce traim lipseste ceva.” – pag. 268

Cei intorsi acasa dupa Primul Razboi Mondial nu mai sunt aceiasi. Razboiul, moartea, durerea, toate ii schimba. Cei care au norocul sa scape cu viata se-ntorc acasa cu gandul ca sunt eroi si ca vor fi tratati ca atare. Greseala. Sunt lasati deoparte, nu mai au slujbe, iubitele ii parasesc iar viata de zi cu zi este foarte grea. Criza este cireasa de pe tort. Bani putini, saracie, somaj. In aceste conditii, doi camarazi dezamagiti de felul cum au fost primiti de civili dupa revenirea de pe front, hotarasc sa puna la cale o inselaciune. O firma fantoma, o adresa fictiva, un cont in banca si ideea geniala in sine le aduce foarte multi bani in timp record si posibilitatea de a incepe o viata noua pe alte taramuri. Aceasta este o fapta condamnabila la prima vedere. Dar e vorba de doi camarazi pe care razboiul i-a marcat foarte tare. Primul, Albert Maillard, e un tip sensibil, nervos, crescut de o mama care l-a desconsiderat si i-a ignorat calitatile, functionar in banca inainte de inrolare. In ultimele zile ale razboiului el asista la moartea a doi soldati impuscati  de locotenentul Henri d’Aulney-Pradelle intr-o lupta inutila cu nemtii. Pradelle se razbuna impingandu-l pe Albert intr-o groapa adanca din care scapa gratie ajutorului unui alt soldat, Édouard Pericourt, un baiat care provine dintr-o familie bogata, desenator talentat, artist neinteles si neapreciat de tatal lui. Acesta este momentul-cheie al legaturii dintre cei doi, Albert si Édouard, faptul ca unul il ajuta pe celalalt in zilele dinaintea armistitiului iar celalalt se revanseaza inzecit dupa. Pentru ca Édouard sfarseste prin a fi desfigurat de un obuz, jumatate din fata ii lipseste iar decizia lui de a-si schimba identitatea si de a fi declarat mort nu poate fi posibila fara Albert si riscurile la care acesta se opune.

la-revedere-acolo-susM-a uimit actiunea in sine, ideea cu inselaciunea si faptul ca am putut intelege si chiar aproba faptele a doi raufacatori. In fond, ideea de imbogatire prin frauda si minciuna nu are nimic maret iar autorul nu nuanteaza, nu gaseste motivatia si nici nu incearca sa faca din niste personaje avide de castig si faima eroi nationali. Totusi, m-a cucerit ritmul accelerat, relatia de prietenie dintre cei doi protagonisti, escrocheria in sine si felul cum se aseaza lucrurile la final. Fiecare primeste ceea ce-si doreste sau ceea ce merita, ca si cum un fel de justitie divina isi face datoria. Razboiul ucide oameni, dar si cei care supravietuiesc sunt afectati. „Se vede că destinul e o porcărie” iar tragediile individuale, ororile, suferintele fizice si psihice ale fiecaruia sunt un exemplu greu de suportat si de comparat. Oare asta justifica orice actiune ulterioara impotriva sistemului? Oare vremurile grele de dupa razboi, indiferenta si lacomia sunt o cauza sau un efect al pierderii inocentei si a moralei? Cat de cinic trebui sa ajungi ca sa cauti profit tocmai in suferinta familiilor care au pierdut fiinte dragi in marele razboi? Cred ca e groaznic sentimentul ca esti lasat balta, ca esti un nimeni dupa ce ai luptat pe front, si asta poate duce la o lupta interioara dintre a fi bun sau a fi rau. Pe asta mizeaza Pierre Lemaitre cand face din Albert si Édouard doi antieroi intr-o lume impartita intre cei care plutesc si cei care se prabusesc.

“Trebuie sa vorbim despre Kevin” – Lionel Shriver

Standard

“- Nu m-ai vrut niciodata, nu-i asa?
– Am crezut ca te-am vrut, am spus. Dar tatal tau te-a vrut. Cu disperare.
– Ai crezut ca m-ai vrut, a spus. Te-ai razgandit.
– Am crezut ca aveam nevoie de o schimbare, am completat. Dar nimeni nu are nevoie de o schimbare in rau.” – pag.82

coperta fataDe ce trebuie sa vorbim despre Kevin? Pentru ca acest Kevin, Kevin Khatchadourian (KK in presa) nu este un individ oarecare. Nu, Lionel Shriver (pe numele sau adevarat Margaret Ann Shriver) aduce in prim plan un Kevin salbatic, ravasitor, genial. Un copil dificil ai carui parinti erau prea fericiti inainte de conceperea lui. Ea, mama – femeie de succes, fondatoare a unei firme de turism si a unui concept nou in domeniul calatoriilor, el, tatal – genul tipic de american, usor naiv, exuberant si fericit in aceasta casnicie. El era iubitor de oameni, ea, Eva, o femeie de 37 de ani, pragmatica, inteligenta si cu un ascutit simt al ridicolului. Dar il iubeste pe el si n-are de ales, vrea sa umple golul din sufletul lui. Si ramane insarcinata desi afirma ca era absolut ingrozita sa faca un copil. Ma ingrozea perspectiva de a ma confrunta cu ceea ce se putea dovedi o fire rigida, inchisa, propriul egoism si lipsa de generozitate, ramasitele nesuferite ale propriilor mele resentimente. Intrigata cumva de o “schimbare”, ma speria de moarte perspectiva de a fi prinsa fara nici o sansa de scapare in povestea altcuiva. Si cred ca aceasta teroare mi-a dat de fapt avant, dupa cum un pervaz tenteaza pe cineva sa sara pe fereastra. Tocmai dificultatea acestei corvezi, imposibilitatea de a o birui si neatractivitatea ei, in final, m-au atras la ea.
9780061124297E clar ca Eva nu iubea ideea de mama, stereotipul acela de femeie neglijenta si putin durdulie din usa care face semne de la revedere si trimite bezele. Si, totusi, se-ncumeta sa-i faca un copil lui Franklin. De-aici incepe lupta cu o ferocitate de neinduplecat dintre Eva si Kevin, o lupta aparent imposibila. Sugarul presupune inocenta, zambete dulci prin somn, afectiune si sentimentul ca este raspunsul la marea intrebare. In casa spatioasa si imbelsugata a sotilor Plaskett-Khatchadourian lucrurile nu stau asa. Kevin este greu de crescut, manipulator si plictisit din frageda pruncie. Pentru el, totul este prostesc, inutil si plin de desertaciune. Lui KK nu-i plac jucariile, desenele animate sau compania celor de varsta lui. Se impotriveste la orice schimbare, poarta pampersi pana la 6 ani doar pentru ca asa vrea el, invata sa citeasca si sa socoteasca de unul singur, adora sa-si scoata mama din sarite si-si chinuie surioara mai mica. Kevin ajunge o mica celebritate pentru ca intr-o zi de joi, 8 aprilie 1999, omoara 11 oameni (7 colegi, o profesoara, un ingrijitor, propriul tata si sora mai mica) fara vreun motiv evident. Este sociopat, asta-i clar, si este perceput ca o enigma sumbra si de nepatruns a societatii noastre contemporane. El se simte important, bagat si seama si puternic ca o incarnare a raului. Eva il viziteaza periodic la inchisoare desi este catalogata de opinia publica ca parte coautoare a tragediei si vinovata moral (in fond, ea este mama lui Kevin). Tot ea este singura care vrea sa-si faca fiul sa se simta rusinat si sa inteleaga de ce, sa darame senzatia lui ca-i important si ca a facut ceva maret in viata lui. Nu stiu daca Eva a reusit. Cartea nu ofera prea mult din ceea ce gandeste cu adevarat Kevin, doar da o senzatie ca-i pare rau si ca-si merita condamnarea. Tensiunea mereu prezenta si Kevin cel sarcastic, dezgustator si viclean m-au infiorat. Am savurat felul cum Eva sta incordata stiind doar ea ca baiatul lor este periculos, cum este analizata/ridiculizata societatea americana si cum fapta lui Kevin, desi groteasca si cu urmari irevocabile, poate fi primul pas in schimbarea lui. Superficialitatea, lenea si amorteala simturilor il ajuta pe unul ca Kevin sa-si duca planul la capat, iar pe noi ceilalti sa ne simtim prinsi si culpabili in acesta fapta oribila. Insasi ideea exprimata franc ca o astfel de crima in masa poate deveni o traditie mi-a dat de gandit dupa primul val de greata.

Despre film am scris aici candva. Pe Tilda Swanton am avut-o-n fata ochilor tot timpul cat am citit cartea. Totusi, aceasta este mai reusita decat filmul, mai densa si mai ambitioasa.